Boala von Willebrand la caini

       Maladia von Willebrand la caini reprezinta o boala ereditara manifestata printr-o tulburare de coagulare a sangelui ce face ca organismul acestora sa aiba parte de sangerari excesive in urma unor leziuni minore, asemananadu-se cu hemofilia, o alta boala ce are drept rezultat o tulburare de coagulare a sangelui.

Cum si de ce apare boala von Willebrand la caini?

Motivul pentru care cainii cu aceasta boala au parte de sangerari din cauze sau traumatisme minore este reprezentat de o deficienta al factorului cu acelasi nume (factorul von Willebrand – vWF), o glicoproteina adeziva cu ajutorul careia trombocitele reusesc sa se ataseze la locul leziunii vasculare unde se formeaza trombului ce astupa leziunea, favorizand in consecinta hemoragiile.

Formarea trombului in cazul unui caine sanatos (in partea de sus a imaginii) si lipsa formarii acestuia la un caine cu deficienta factorului von Willebrand (in partea de jos a imaginii). Sursa foto: vcahospitals.com/know-your-pet/von-willebrands-disease-in-dogs

Deficienta acestui factor are legatura cu o mutatie ce afecteaza sinteza, eliberarea sau stabilirea acestuia si din pacate nu se poate preveni, dar depistata la timp se pot institui masuri de protectie cu rol in evitarea traumatismelor ce ar putea sa declanseze hemoragii cat de mici.

Exista 3 tipuri principale a acestei boli la caini, avand cauze diferite:

  • tipul 1 este cel mai intalnit si este determinat de o deficienta a factorului vWF
  • tipul 2 este determinat de o disfunctie a factorului vWF
  • tipul 3 este cea mai putin intalnita, fiind reprezentata de o absenta completa a factorului vWF

Boala are predispozitie genetica si de rasa, astfel incat cainii afectati de deficienta factorului von Willebrand au mostenit aceasta afectiune de la parintii bolnavi, acestia fiind in majoritatea cazurilor membri ai raselor:

  • Doberman Pinscher
  • Golden Retriever
  • Labrador Retriever
  • Ciobanesc German
  • Ciobanesc belgian Malinois
  • German Shorthaired Pointers
  • Rottweiller
  • Schnauzer
  • Setland Sheepdog
  • Scottish Terrier
  • Chesapeake Bay Retriever
Dobermanii sunt cea mai predispusa rasa la aparitia acestei boli (aproximativ 70% din populatia rasei Doberman sufera de boala von Willebrand)

Care sunt simptomele bolii von Willebrand?

Boala poate ramane subclinica pentru un timp indelungat, fara ca proprietarii sa stie ca animalul lor este bolnav, insa acesta poate avea simptome diverse in functie de organul afectat si se poate manifesta prin sangerari:

  • excesive in urma pierderii dintilor de lapte
  • excesive in urma taierii unghiilor
  • excesive in timpul interventiilor chirurgicale
  • nazale (epistaxis sau rinoragie)
  • in materiile fecale (melena)
  • urinare (hematurie)
  • gingivale (gingivoragie)
  • vaginale (vaginoragie)
  • la nivel dermic (vanatai / petesii si echimoze)
  • gastrice (manifestate prin hematemeza – voma cu sange)
Echimoze in regiunea peniana la un caine cu boala von Willebrand. Sursa foto: orchidsforum.com/threads/mallikie-has-canine-von-willebrands-disease.2070/

Diagnosticul bolii von Willebrand

In functie de organul afectat, proprietarii aduc deseori cainii la consultul medical din cauza unei hemoragii care nu se mai opreste sau observa la companionii lor semnele anemiei provocate de aceste sangerari, precum:

  • mucoase palide
  • letargie
  • intoleranta la efort fizic
  • respiratie accelerata

In urma acestor simptome, medicul veterinar va realiza un examen clinic in urma caruia poate observa alte modificari precum:

  • puls slab
  • extremitati reci (picioare, coada, urechi)
  • tahipnee (accelerarea frecventei respiratorii)
  • tahicardie
  • matitate la ascultatia si percutia toracica sau abdominala (hemoragii intracavitare)

De asemenea, daca simptomele si examenul clinic nu sunt concludente, medicul veterinar poate dori efectuarea altor investigatii precum ecografia, examenul radiografic sau analizele de urina si sange ce vor releva scaderea numarului de hematii consecutiv anemiei.

Uneori, se mai poate face o masuratoare a concentratiei plasmatice a factorului von Willebrand pentru a pune un diagnostic corect, sau se poate face o testare ADN a bolii pentru a depista animalele sanatoase, purtatoare (care par normale) si afectate (care sunt expuse riscului de a prezenta sangerari).

Boala von Willebrand se poate trata?

Din pacate nu exista un remediu pentru aceasta tulburare de coagulare, insa in functie de gravitatea bolii si semnele clinice, medicul veterinar poate recomanda transfuzie sanguina cu sange integral sau plasma, stabilizandu-se astfel linia rosie (hematiile). Aceasta masura este doar temporara pentru ca nu trateaza boala ci sustine functiile vitale ale organismului si usureaza actul chirurgical atunci cand animalul are nevoie sa treaca printr-o interventie de acest fel.

O alta masura de protectie pentru evitarea hemoragiilor este supravegherea si limitarea activitatilor cainelui si indepartarea oricarui obiect ce poate crea o leziune vasculara in urma careia animalul sa aiba parte de o hemoragie, insa in cazul in care aceasta s-a produs, proprietarii trebuie sa stie cum sa intervina si sa acorde primul ajutor pana la interventia medicului.

Cainii care sufera de boala von Willebrand nu trebuie sa ia medicamente antiplachetare precum aspirina sau clopidogrelul, antiinflamatoare, estrogeni, antihistaminice sau penicilina si nu trebuie sa consume oase sau sa mestece gustari dure care pot provoca leziuni sangerande. Desmopresina este un medicament care poate fi utilizat in managementul acestei boli si care face ca factorul von Willebrand sa creasca plasmatic, insa nu toti cainii raspund pozitiv la aceasta terapie.

Se poate preveni aceasta boala?

Din pacate nu putem sa prevenim aceasta boala, insa fiind o boala ereditara putem sa castram si sa sterilizam animalele diagnosticate pentru a opri perpetuarea exemplarelor purtatoare a acestei mutatii.

Daca aveti nevoie de ajutor, oricand specialistii nostri veterinari va pot ajuta in abordarea de diagnostic sau de tratament a diferitelor afectiuni. Nu ezitati sa apelati la o ambulanta veterinara (tel: 0726742842) sau ne puteti vizita la Joyvet – cabinet veterinar sectorul 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.