Ochii pisicilor sunt foarte speciali si foarte remarcabili, fiind capabili de lucruri pe care ochii cainilor sau ai oamenilor nu sunt in stare sa le faca si nu vor fi vreo data, asa ca putem spune cu incredere ca acestia sunt cu totul si cu totul deosebiti.
Cum isi dilata pisicile pupilele?
Prima diferenta pe care o observam la pisici este forma pupilei, adica acea potiune neagra din centrul ochiului care isi poate modifica forma din rotund intr-un oval, ca mai apoi sa devina o linie verticala si subtire. Procesele fiziologice care defines aceste modificari se numesc mioza (micsorarea si subtierea pupilei) si midriaza (marirea si rotunjirea pupilei) si apar in urma unor fenomene interne sau externe, precum:
1. Lumina
Lumina este primul factor de origine externa ce actioneaza asupra modificarii pupilei, aceasta fiind rotunda si mare in timpul noptii si sub forma unei linii verticale in timpul zilei. Acest fenomen se realizeaza cu ajutorul contractiei muschiului circular al irisului, ca raspuns al cantitatii de lumina ce patrunde in ochi. Atunci cand lumina este puternica apare mioza ce micsoreaza diametrul pupilar si cantitatea de lumina ce intra in ochi, iar atunci cand lumina este slaba are loc midriaza ce mareste diametrul pupilar si lasa o cantitate mai mare de lumina sa ajunga la retina. Aceasta conditie este fiziologic normala si este prezenta la toate pisicile sanatoase.
2. Adaptare fiziologica
Felinele domestice si salbatice prezinta o adaptare fiziologica ce le ajuta sa vaneze in perioadele nocturne, astfel incat cu ajutorul midriazei ce favorizeaza intrarea unei cantitati maxime de lumina in interiorul ochiului si a unei structuri numita ”tapetum lucidum” ce capteaza fiecare fascicul de lumina, ele sunt capabile sa aiba o vedere extraordinar de buna pe timp de noapte.
3. Caldurile
In perioada de calduri, pisicile pot avea pupilele dilatate ca raspuns la o serie de hormoni care se secreta in perioada de estru si au rol in procesul de cautare a partenerului, imperechere si procreare. Pe langa aceasta modificare, pisicile pot fi mai nelinistite ca de obicei, pot avea vociferari ce pot deranja si uneori reactii iesite din comun precum cataratul pe perdele si mobila.
4. Excitatie corticala
Atunci cand pisicile sunt entuziasmate si au parte de o actiune ce produce si elibereaza un nivel mai mare de adrenalina in corp, precum joaca cu alta pisica, sau o activitate fizica intensa precum alergatul are loc ca raspuns fiziologic normal dilatarea pupilelor, asa ca daca pisica tocmai s-a oprit dintr-o actiune solicitanta si observati ca are pupilele mari, este perfect normal.
5. Varsta
Organismul pisicilor slabeste si se degradeaza odata cu varsta, asa ca daca detineti o pisica care a ajuns la o varsta admirabila, comparativa cu varsta unui batran, trebuie sa stiti ca muschii si structurile oculare slabite nu mai au puterea si capacitatea necesara sa se contracte, astfel ca e posibil sa observati la pisica o dilatare partiala a pupilelor.
6. Anizocoria
Dupa cum spuneam mai sus, dilatarea pupilelor nu este un proces anormal, insa nu putem spune acelasi lucru daca are loc dilatarea unei singure pupile in timp ce cealalta ramane nemodificata. Daca va uitati atent la ochii pisicii puteti observa o mica diferenta intre marimea pupilelor ce poate fi determinata de cantitatea de lumina mai mare ce intra intre-unul din ochi, in timp ce celalalt sta in umbra, insa daca ochii pisicii sunt expusi in mod egal la lumina, acestia trebuie sa aiba aproximativ aceeasi marime, in caz contrar, e posibil ca pisica sa sufere de anizocorie.
7. Boli si afectiuni
Dilatarea anormala a pupilelor poate aparea ca raspuns al organismului la agresiunea unor agenti patogeni, iar midriaza poate aparea singura sau impreuna cu alte simptome in boli:
- infectioase ( FIV/FeLV, PIF)
- parazitare (toxoplasmoza, telazioza)
- micotice
- boli de metabolism (diabetul)
Uneori, ea poate fi si rezultatul unui proces neoplazic sau o complicatie a varstei inaintate (accident vascular cerebral, hipertensiune arteriala, insuficienta renala). Midriaza poate aparea in urma unor factori mecanici in glaucom, prin cresterea presiunii intraoculare (PIO), sau poate fi urmarea durerii din uveita.
8. Traumatisme
In cazul pisicilor ce trec prin accidente rutiere sau caderi de la etaj, ori au parte de un traumatism la nivelul cutiei craniene pot prezenta midriaza insotita de alte simptome neurologice ce pot fi reprezentate de:
- mers nesigur
- posturi anormale
- voma
9. Anxietatea
Ochii sunt considerati fereastra organismului asupra starii de spirit, iar atunci cand pupilele pisicii sunt dilatatea pisica poate trece printr-o perioada stresanta din cauza unor factori ce pot dezvolta si intretine o stare de anxietate si frica precum:
- mutarea si schimbarea mediului
- abandonul
- venirea unei persoane/ animal nou in casa
- plecarea/ moartea unei persoane/ animal
10. Medicamente
Administrarea unor medicamente pot declansa modificari ale marimii pupilelor fara interventia unei stari patologice. Midriaza medicamentoasa se realizeaza cu atropina in mod normal de catre medicul veterinar pentru examinarea fundului de ochi, dar poate surveni si in urma administrarii adrenalinei, hiosciaminei si scopolaminei. Mioza pe de alta parte poate fi determinata prin administrarea unor substante precum morfina si acetilcolina.
Daca aveti nevoie de ajutor, oricand specialistii nostri veterinari va pot ajuta in abordarea de diagnostic sau de tratament a diferitelor afectiuni. Nu ezitati sa apelati la un medic veterinar la domiciliu sau ne puteti vizita la clinica veterinara Joyvet din sectorul 3.