Fie ca stai la casa si ai gradina sau locuiesti la bloc si ai ghivece cu flori, daca pasiunea ta este gradinaritul si pe langa asta mai ai si un caine, trebuie sa citesti neaparat acest articol.
Nu de putine ori s-a intamplat ca prietenii nostri necuvantatori sa faca prostii, dar daca atunci cand ai venit acasa de la serviciu ti-ai gasit gradina devastata sau casa plina cu pamant din ghivecele de flori iti vom povesti cateva motive pentru care cainele tau ar fi putut sa recurga la acest gest.
1. Instinctul de vanatoare
Vanatul este un instinct al cainilor mostenit din generatie in generatie de la stramosul lor lupul. Cainii au simturi foarte ascutite si chiar daca primesc cea mai buna mancare, atunci cand simt vietati precum soarecii, bursucii sau cartitele nu se pot abtine sa nu le vaneze. Odata mirosite si auzite, singurul impediment in gasirea acestor vietati este pamantul ce poate fi inlaturat destul de usor cu labele agile si unghiile aferente. Rasele de caini ce au o inclinatie mai mare spre a vana diverse vietuitoare sunt in general terrierii si teckelii.
2. Isi ascunde gustarile
Unul din principalele motive pentru care blanosul tau sapa gauri in pamant este pentru a-si ascunde gustarile. Fie ca e vorba despre concurenta acolo unde exista 2 sau mai multi caini si fiecare isi ascunde gustarea de ceilalti, sau chiar si in cazul in care este singur, cainele isi poate ascunde mancarea pentru a avea parte de ea mai tarziu sau pentru simplul fapt ca nu prea ii place, revenind la ea peste putin timp in lipsa de altceva.
3. Obicei mostenit
Daca ai drept hobby gradinaritul, fie ca e in gradina sau in ghivece, iar cainele tau te priveste curios in tot acest timp e posibil ca la un moment dat sa te imite pentru a te ajuta in ceea ce faci. Asadar, daca vii acasa de la cumparaturi si iti gasesti cainele cu labele in pamant e foarte posibil ca atunci cand acesta te vede sa te intampine fericit pentru ca el crede ca te-a ajutat, nicidecum ca a facut o prostie.
4. Vremea/ anotimpul
Vremea de afara si temperaturile extreme pot fi motivul pentru care cainele tau sapa gropi in curte. Prin acest obicei cainii reusesc sa-si creeze adapost pe timp de iarna daca nu beneficiaza de o cusca, reusesc sa scape astfel de vant, ninsoare, iar vara gropile in pamant le ofera umbra si racoare.
5. Isi fac nevoile fiziologice
Cainii au nevoie si ei de o toaleta si asa cum nu o pot folosi pe a noastra vor cauta diferite locuri unde sa-si faca nevoile fiziologice. Unul dintre cele mai bune locuri folosite drept toaleta de catre blanosi este pamantul pentru ca la sfarsit pot acoperi fecalele cu acesta, astfel incat alti caini sa nu le poata lua urma. Acest obicei este tot unul mostenit, iar daca blanosul tau il face incearca sa-l scoti de mai multe ori afara sau sa-i delimitezi o portiune de gradina unde isi poate face nevoile fiziologice, astfel incat sa nu incurce.
6. Sarcina
Atunci cand o catea este gestanta, cu 1-2 zile inainte de a naste devine agitata si incepe sa-si caute un culcus linistit si izolat unde va fata. In cazul in care nu are alte posibilitati, o catea care trebuie sa fete poate recurge la saparea unei gropi in gradina sau in ghiveci pentru a-si face acel culcus ce ii ofera siguranta ei si puilor acesteia.
7. Plictiseala
Cainii sunt animale energice, vesele, care se plictisesc usor si au nevoie sa faca activitati cat e ziua de lunga pentru a se putea odihni noaptea, iar a doua zi sa o ia de la capat. Atunci cand nu le oferi timpul de care au nevoie e posibil ca din plictiseala ca caute alte activitati recreative printre care si sapatul in pamant.
8. Vrea sa evadeze
Atunci cand sunt tinuti in spatii mici si nu au parte de ocazii in care sa zburde si sa alerge, cainii sunt tentati sa-si faca singuri rost de o plimbare. Fiind inteligenti de fel s-ar putea sa se prinda de fapt ca gardul ii opreste sansa la plimbare, dar sub gard este doar pamant prin care poate sapa un tunel, asa ca te poti trezi oricand cu o gaura in pamant ce nu este altceva decat o tentativa de evadare.
Ce poate pati cainele meu daca sapa gropi in pamant?
In princiupiu, sapatul gropilor este o activitate ce nu presupune multe riscuri daca este executata in ghivece, dar daca pamantul sapat este cel din gradina cainele tau poate fi supus unor riscuri precum:
- contactarea unor paraziti
- muscatura de sobolan (din galeriile de sub pamant) ce poate transmite diferite boli precum leptospiroza, rabia, boala muscaturii de sobolan
- ingerarea unor corpuri straine sau ranirea in cioburi sau obiecte ascutite/ taioase
- intoxicatii cu pesticide sau alti compusi toxici din pamant
- consumarea cadavrelor pe care le gaseste in pamant ceea ce determina infectii intestinale manifestate prin voma si diaree
Cum imi dezvat cainele sa mai sape gropi in pamant?
Dezvatul acetui obicei depinde foarte mult de cauza pentru care cainele a recurs la aceasta activitate, astfel:
- daca motivul este plictiseala sau tentativa de evadare incearca sa petreci mai mult timp cu el, sa-l plimbi mai des si sa-i acorzi mai multa atentie
- daca patrupedul tau sapa gropi pentru a-si face nevoile, in cazul in care locuiesti la apartament incearca sa-l scoti de cel putin 3 ori afara pentru a se usura si de cate ori o cere, iar daca ai gradina ofera-i prietenului tau necuvantator un colt unde sa-si poata face nevoile fara sa deranjeze restul gradinii
- ii poti oferi o bucata de spatiu si in cazul in care pur si simplu ii place sa sape sau sa-si ascunda lucruri, incercand sa-l inveti cu timpul unde anume sa faca asta fara sa te deranjeze
- poti contrui un gard care sa delimiteze spatiul tau de gradinarit de spatiul unde are el acces
- ii poti construi un padoc cu podea de lemn in care sa locuiasca
Cu siguranta nu se va dezvata curand de acest obicei si iti va trebui multa rabdare, asa ca incearca sa-l atentionezi cand greseste fara a-l intrista si ajuta-l sa inteleaga ce vrei mai exact de la el.
Daca aveti nevoie de ajutor, oricand specialistii nostri veterinari va pot ajuta in abordarea de diagnostic sau de tratament a diferitelor afectiuni. Nu ezitati sa apelati la un medic veterinar la domiciliu sau ne puteti vizita la clinica veterinara Joyvet din sectorul 3.