Ce este epulisul?
Epulis este denumirea data unei tumori benigne foarte des intalnita la caine si foarte rar la pisica ce isi are localizarea in cavitatea bucala si afecteaza gingia, are loc mai precis o proliferare (crestere in volum) a gingiei, ceea ce este foarte dureros si se soldeaza cu imposibilitatea de a se mai hrani. Termenul deriva din limba greaca, iar tradus mot a mot inseamna crestere a gingiei, ceea ce tocmai am explicat ca se intampla in aceasta patologie.
Atunci cand pronuntam termenul epulis, ne referim la o proliferare gingivala, dar nu ne referim la o singura entitate, pentru ca de-a lungul timpului s-au stabilit trei tipuri, si anume:
- Epulisul fibromatos ce are aspect de ciuperca, de culoare roz, cu suprafata neteda si neulcerativa si de obicei apare in apropierea incisivilor, a caninilor sau a premolarilor.
- Epulisul osificat, asemanator vizual cu cel fibromatos privind suprafata neteda si culoarea roz, dar din punct de vedere structural este format din celule osoase numite osteoblaste.
- Epulis acantomatos, denumit ulterior Ameloblastom acanthomatos ce este o tumora benigna la origine, insa din cauza tendintei sale invadante, are o manifestare agresiva locala asupra osului. Desi poate fi precanceros, ameloblastomul acanthomatos nu metastazeaza, iar vizual are aspect conopidiform, cu suprafata neregulata si ulcerata.
Epulisul are ca localizare preferata dintii incizivi, maxilar, mandibula si mai rar zona premolarului superior IV si zona primului molar inferior, iar daca vorbim de caracterul fiecarui tip, cel fibromatos nu este foarte grav ca si evolutie, dar cel osificant si acanthomatos au tendinta de evolutie covarsitoare, insa toate trei interfereaza cu calitatea vietii animalului, cel putin in procesul de masticatie.
De ce apare aceasta patologie?
Tumora poate fi favorizata de diferiti factori, respectiv:
- factori predispozanti reprezentati de varsta si rasa, afectand des cainii in jurul varstei de 7 ani
- factori locali reprezentati de tartrul ce se depune permanent pe dinti, fracturile dentare netratate realizate in urma traumatismelor
- factori generali ce ingobeaza majoritatea tulburarilor de metabolism si dezechilibrele hormonale marcante
Epulisul afecteaza toti cainii?
Epulisul se poate intalni la toti cainii, dar rasele cele mai frecvent afectate, indiferent de tipul lui sunt majoritatea raselor brahicefalice, cel mai des la cainii mai in varsta. Frecvent sunt afectati cainii din rasele Bulldog francez, Bulldog englez, Boxer, Boston terrier, Cane corso, Rottweiler, dar celelalte rase nu sunt scutite, precum Bichonul sau Ciobanesc german.
Manifestari
Aceasta tumora se recunoaste usor prin hiperplazia gingivala pe care o provoaca, clinic aratand ca o masa de tesut gingival ce imbraca dintii, se pot observa deformari ale dintilor, maxilarului, iar daca procesul are loc de mult timp pot aparea zone de necroza si suprainfectie cu prezenta de puroi.
Simptomatologie
Aceasta masa de tesut crescuta peste dinti va impiedica animalul sa manance corect, fiind foarte dureroasa, va provoca halena (respiratie urat mirositoare), cainele va hipersaliva, si va slabi progresiv din cauza imposibilitatii de a se alimenta corect. Aceste modificari determina deformare faciala marcanta, real disconfort, hemoragie gingivala, halena, hipersalivatie si limfadenopatie locala datorata suprainfectiilor.
Diagnosticul
Diagnosticarea epulisului se realizeaza in urma unui examen clinic amanuntit al animalului, coreland varsta, rasa si semnele clinice cu anamneza oferita de proprietar, insa diagnosticul de certitudine al acestei afectiuni se pune prin examen histopatologic al formatiunilor, in urma examenului radiologic ce ofera informatii din interior privind gradul de invadare al tesutului osos.
Tratamentul
In urma acestor analize se poate stabili un protocol terapeutic adaptat tipului de tumora si starii de sananate a pacientului determinata de analizele de sange biochimice si a hemoleucogramei, cat si a celor de urina si posibil dozarea unor hormoni.
Epulisul fibromatos se trateaza chirurgical prin excizarea masei, extractia dintelui implicat si detartraj.
Cel osificant implica aceleasi manopere, insa rezectia tumorii implica o mai mare dificultate in acest caz. Ameloblastomul acanthomatos se trateaza prin rezectia tumorii impreuna cu o parte din maxilarul superior sau inferior prin maxilectomie sau mandibulectomie. Cazurile inoperabile de epulis pot beneficia de radioterapie, desi cazurile operabile au posibilitatea de recidiva, tumorile putand reaparea.
Dupa interventia chirurgicala, cainele va primi analgezice si antibiotice cu Spiramicina si Metronidazol (Stomorgyl), iar acasa va trebui tratat local cu unguente sau spray-uri cu antiinflamatorii, antibiotice si antiseptice (Clorhexidina) precum Stomodine, Dentivet, Stomaferin.
Profilaxia
Epulisul se poate depista din timp prin control periodic la medicul veterinar, iar orice formatiune nou aparuta in cavitatea bucala a cainelui trebuie analizata vizual, radiologic si anatomopatologic pentru a preveni din timp orice fel de patologie, tratamentul putand fi inceput precoce, iar rezultatele fiind mult mai satisfacatoare.
Daca aveti nevoie de ajutor, oricand specialistii nostri veterinari va pot ajuta in abordarea de diagnostic sau de tratament a diferitelor afectiuni. Nu ezitati sa apelati la o ambulanta veterinara sau ne puteti vizita la Joyvet – cabinet veterinar sectorul 3.