Evaluarea cardiologica reprezinta un ansamblu de proceduri, care are ca rezultat identificarea unor anumite afectiuni cardiace de care sufera animalul dumneavoastra.
Aceasta poate fi efectuata atunci cand medicul veterinar curant identifica modificari la auscultatia inimii in cadrului consultului general, in cazul unui screening al raselor cu predispozitie pentru anumite patologii cardiace (uzual, la pisici sunt rasele Main Coon, British Shorthair, Scottish Fold, Ragdoll, Sphynx, Birmaneza, Siameza) sau in cazul unei evaluari ce precede o interventie chirugicala.
Pasii unei evaluari cardiologice constau in:
- examinarea clinica (anamneza, examen fizic),
- masurarea tensiunii arteriale,
- electrocardiograma,
- ecocardiograma,
- efectuarea unor teste serologice.
1. Examinare clinica
Anamneza presupune o scurta discutie purtata intre dumneavoastra si medicul veterinar in care este necesar sa ii raspundeti la cateva intrebari cheie legate de motivul vizitei, un scurt istoric despre eventualele boli cu care se confrunta animalul si informatii despre modificarile starii animalului observate acasa. Acestea ar putea fi:
- semne de apatie, letargie, pierderea in greutate si absenta poftei de mancare;
- tulburari respiratorii care constau in semne precum: tuse, dificultate in respiratie (dispnee), atitudinea capului intins pe gat (ortopneica) si agravarea problemelor respiratorii ulterioare unui episod de bucurie (de exemplu la vederea propietarului) sau dupa un efort fizic sustinut;
- sincopa (pierderea scurta a constientei);
- marire in volum a abdomenului (posibilitatea unei acumulari de lichid in abdomen, numita ascita);
- paralizie brusca, severa si scaderea temperaturii membrelor posterioare (un semn corespunzator tromboembolismului).
Ulterior anamnezei, medicul efectueaza un examen fizic axat pe componentele sistemului cardiovascular pentru a putea observa unele modificari (respiratia, culoarea mucoaselor, prezenta pulsului femural al ambelor membre posterioare) si urmareste prezenta sau absenta semnelor culese in urma anamnezei.
Tot acum efectueaza si auscultatia pacientului cu stetoscopul. Aceasta este metodă clinică fizica de investigaţie prin percepţia şi interpretarea fenomenelor acustice din mediul intern al organismului. Auscultatia implica identificarea, daca este cazul, a zgomotelor cardiace si pulmonare patologice, dar si a aritmiilor.
Inima este un muschi care primeste si trimite sange in tot organismul. Un suflu apare atunci cand exista un flux sanguin anormal la nivelul acesteia. Unele sufluri sunt benigne (nu prezinta gravitate), cum ar fi cele cauzate de stres sau efort fizic ridicat, in timp ce, altele pot fi cauzate de anemie (numar scazut de globule rosii), hipertiroidism sau o boala cardiaca structurala.
In urma unui studiu din anul 2015 (link: Prevalenta cardiomiopatiei la 780 de pisici aparent sanatoase din centrele de relocare) efectuat pe pisici adulte s-a constatat ca 40% dintre pisicile sanatoase prezinta suflu cardiac, dar majoritatea acestor sufluri sunt benigne. De asemenea, s-a constatat ca 20% dintre pisicile fara suflu prezinta afectiuni cardiace. Astfel, bolile cardiovasculare in cazul pisicilor pot fi foarte dificil de detectat, mai ales ca rezultatele auscultatiei pot fi inselatoare. De aceea, sunt necesare examene complementare.
2. Tensiunea arteriala
Urmatoarea etapa este reprezentata de masurarea tensiunii arteriale.
Tensiunea arteriala reprezinta forta exercitata asupra peretilor vaselor la trecerea sangelui prin acestea. Daca sangele nu ar circula sub presiune (determinata de bataile inimii), nu ar putea fi pompat si nu ar putea circula prin corp. Tensiunea arteriala este, astfel, determinata de contractiile (bataile) inimii, dar si de marimea vaselor de sange si de volumul sangelui. Este necesar ca organismul sa fie mentinut intr-un interval normal al tensiune arteriala: daca tensiunea este prea scazuta (hipotensiune), sangele nu poate ajunge in mod eficient la organele vitale, iar daca este prea mare (hipertensiune), sunt afectate vasele si organele vulnerabile.
Cand se masoara tensiunea arteriala la pisici, uzual, se masoara tensiunea sistolica, tensiunea din vasele de sange cand inima se contracta (bate) si se inregistreaza cel mai inalt punct de tensiune arteriala din acestea.
Valorile pentru tensiunea arteriala la pisici sunt:
- normala <150 mmHg
- prehipertensiv 150-158 mmHg
- hipertensiv 160-179 mmHg
- hipertensiune severa >=180 mmHg
Trebuie avut in vedere faptul ca efectul de „halat alb” (stresul din momentul masurarii in clinica) va creste de obicei tensiunea arteriala sistolica cu 15-20 mmHg.
Metodele de masurare indirecta se bazeaza pe detectarea revenirii fluxului sanguin pulsatoriu dupa ocluzia arterei cu o manseta gonflabila. Alegerea mansetei este esentiala pentru o citire cat mai precisa. Astfel, latimea acesteia ar trebui sa fie de aproximativ 30-40% din circumferinta membrului. In cazul in care manseta este prea mare, valorile vor fi subestimate, iar daca manseta este prea mica, valorile vor fi supraestimate. In mod ideal, manseta ar trebui sa fie pozitionata la acelasi nivel cu inima.
Pentru a obtine valori precise ale tensiunii arteriale, este foarte important ca masurarea sa se faca intr-un mediu linistit, departe de alte animale si care sa supuna pisica unui stres minim, folosind un protocol standard:
|
Sunt mai multe dispozitive cu care se poate masura tensiunea arteriala precum: Doppler, oscilometru traditional sau high definition oscilometru (HDO) – tensiometrul uzual.
Dispozitivul care utilizeaza metoda Doppler este cel mai recomandat de utilizat datorita acuitatii si corectitudinii de a da rezultate (o buna corelatie cu cele de la cateterizarea directa). Prin aceasta tehnica se detecteaza fluxul sanguin arterial prin intermediul unui transductor cu ultrasunete conectat la un amplificator si un difuzor sau casti. Sonda este plasata peste o artera distala sub manseta gonflabila care este conectata la un manometru aneroid. Cele mai frecvente locuri de plasare sunt pe partea palmara a regiunii metacarpiene (artera ulnara) sau pe partea dorsala a regiunii metatarsiene (artera pedala dorsala). Deoarece detectarea fluxului sanguin necesita un contact excelent intre sonda si piele, poate fi necesar sa se tunda initial locul ales. Manseta gonflabila este pozitionata imediat deasupra zonei pregatite si gelul cu ultrasunete este aplicat pe sonda, care este apoi tinuta folosind o presiune usoara peste artera si paralel cu fluxul sanguin. Odata ce fluxul de sange este auzit, manseta trebuie umflata pana cand pulsul nu mai poate fi auzit si apoi dezumflata incet in timp ce se observa manometrul. Punctul in care pulsul devine mai intai audibil este valoarea presiunii sistolice.
Metoda oscilometrica se bazeaza pe detectarea oscilatiilor (fluctuatiile periodice) in interiorul mansetei produse de pulsatiile peretelui arterial. Pe masura ce manseta este dezumflata, oscilatiile cresc rapid, ajung la varf la MAP si apoi scad rapid la DAP. Ecranul dispozitivului va afisa SAP (tensiune arteriala sistolica – contractia inimii), DAP (tensiune arteriala diastolica – relaxarea inimii), MAP (tensiune arteriala medie), si frecventa pulsului, de obicei alaturi de un grafic al oscilatiilor detectate, care ajuta la confirmarea acuratetei masuratorii. Majoritatea dispozitivelor vor masura de obicei MAP si vor folosi algoritmi programati pentru a calcula SAP si DAP.
Tehnica este foarte simpla, dar alegerea dimensiunii mansetei, plasarea mansetei si pozitia animalului joaca un rol semnificativ in acuratetea rezultatelor. Cele mai frecvente plasari ale mansetei sunt pe membrul anterior (folosind artera radiala), in regiunea metatarsiana a membrului posterior (artera safena caudala) sau la baza cozii (artera coccigiana).
3. Electrocardiograma
Electrocardiograma sau EKG/ECG este o inregistrare a activitatii electrice a inimii reprezentata printr-un grafic si obtinuta prin pozitionarea de electrozi pe suprafata corpului animalului. La fiecare bataie a acesteia, un impuls electric (sau „unda”) se transmite prin inima. Aceasta unda electrica face ca muschiul sa elimine si sa pompeze sangele de la nivelul acesteia. O bataie normala a inimii pe EKG va arata frecventa si ritmul contractiilor din atrii si ventricule (camerele superioare si inferioare ale inimii).
Un aparat electrocardiograf poate detecta si inregistra modificarile electrice asociate cu bataile inimii. Procesul prin care se utilizeaza electrocardiograful pentru a evalua frecventa si ritmul cardiac se numeste electrocardiografie, iar rezultatul se numeste electrocardiograma.
Ulterior, medicul veterinar va interpreta rezultatele obtinute.
EKG-ul il poate ajuta in a detecta daca inima animalului dumneavoastra bate prea incet sau prea repede. De asemenea, poate indica daca ritmul este anormal (o afectiune numita aritmie) sau daca exista vreun tip de intarziere in conducerea (transmiterea) impulsurilor electrice prin inima ce poate fi asociata cu ingrosarea camerelor inimii sau marirea acesteia (cardiomegalie).
Ce presupune electrocardiografia?
EKG-ul consta in general in atasarea unor clestisori metalici, electrozi, (minimum 3 la numar) la nivelul membrelor (zona axilei si inghinal) si eventual la nivelul pieptului timp de cateva minute (2 – 5 minute) pentru a putea inregistra impulsurile electrice provenite de la nivelul cordului.
Pentru aceasta, este nevoie ca animalul sa stea in decubit lateral (intins pe o parte), iar prin contentia care ii este facuta este nevoie sa nu se atinga electrozii, pentru a elimina artefactele si a nu influenta negativ examenul.
Uzual, nu este necesara sedarea, dar daca bunastarea animalului nu poate fi asigurata fara aceasta, se poate apela la ea.
Aparatul EKG inregistreaza aceste impulsuri sub forma unor linii ondulate. Impulsurile electrice asociate cu batai normale ale inimii creeaza un model specific cunoscut, iar un ritm cardiac normal creeaza o anumita distanta intre fiecare model. Un modelul neregula al unei batai a inimii sau al ritmului cardiac se va evidentia ca fiind diferit de modelul cunoscut, specific. Medicul veterinar va interpreta toate aceste informatii pentru a putea creiona un diagnostic. Rezultatul EKG-ului poate fi obtinut in format digital sau pe hartie.
Care sunt riscurile efectuarii electrocardiografiei?
Nu exista niciun risc in ceea ce priveste strict efectuarea electrocardiografiei. Aceast examen este sigur si neinvaziv si dureaza doar cateva minute pentru a fi efectuat, permitand medicului veterinar sa verifice problemele de natura cardiaca a animalului intr-un mod usor si fara nicio durere pentru acesta, contribuind la un o imagine cat mai clara si complexa a diagnosticului pe care il va da.
Ce se poate vedea mai exact despre inima animalutului prin efectuarea electrocardiografiei?
Prin efectuarea unui EKG, se pot observa diferite amanunte despre sanatatea inimii animalului dumneavoastra precum: frecventa cardiaca exacta si ritmul cardiac. Totodata, ofera o intelegere mai ampla a impulsurilor electrice care trec prin fiecare sectiune a inimii.
Un EKG se poate defini printr-un model format din: o mica denivelare care se ridica, numita unda P, apoi o crestere cu un varf, numita complex QRS, urmat apoi de o denivelare mai mica denumita unda T. Unda P reprezinta contractarea atriilor (depolarizarea atriala). Complexul QRS are loc atunci cand ventriculii se depolarizeaza, reprezentand contractia mare a inimii, ceea ce determina „bataile inimii” tipice. Aparitia undei T arata ca inima se repolarizeaza, perioada de recuperare electrica a ventriculelor inainte de urmatorul ciclu cardiac.
Medicul veterinar efectueaza diferite masuratori pentru a se asigura ca modelul obtinut in urma efectuarii EKG-ului este unul tipic, ca forma undelor este corecta si ca distantele dintre diferitele componente ale acestuia sunt in parametrii normali. Adesea, medicului ii este atrasa atentia de unda P si complexul QRS, acestea indicand cat de repede inima primeste sange si cat de repede il pompeaza si elimina. Varfurile complexului QRS care prezinta modificari in aparitie, fiind mai frecvente, mai rare sau asimetrice, vor arata probleme in legatura cu bataile neregulate ale inimii.
In mod normal, frecventa cardiaca la pisica se incadreaza intervalul 140 si 220 batai pe minut.
In ce situatii este recomandat efectuarea electrocardiografiei?
Posibilitatile in care medicul veterinar sa recomande efectuarea electrocardiografiei sunt diferite. Cateva dintre acestea ar putea fi: identificarea la auscultatie a unui ritm cardiovascular anormal ilustrat prin sufluri cardiace, zgomote de galop sau aritmii, indicii ale disfunctiei diastolice (modificari in relaxarea musculaturii inimii), afectiune ce trebuie investigata si confirmata prin electrocardiografiei. Aceste modificari pot fi determinate de patologii ale inimii sau pot fi determinate de alte cauze ce nu tin de aceasta. Aici intervine importanta EKG-ului care poate detecta daca patologia inimii este cea care determina aceste modificari sau sunt cauze non-cardiace.
Alte situatii in care este recomandata electrocardiografia este atunci cand animalul dumneavoastra prezinta episoade de slabiciune, sincopa (scurta pierdere a constientei si a puterii muschilor), lesin sau inainte de interventii chirurgicale ca examinare preoperatorie.
4. Ecografia cardiaca
Ecografia cardiaca (ecocardiografia) reprezinta o metoda imagistica de explorare a inimii, prin care se vizualizeaza pe un ecran sectiuni (felii) din inima, pe care se poate masura dimensiunile celor 4 cavitati cardiace (atriul stang, ventriculul stang, atriul drept si ventriculul drept), precum si ale vaselor mari care se varsa in inima si care pleaca din inima. Aceasta tehnica utilizeaza unde sonore de inalta frecventa emise de o sonda de mana pentru a produce un fascicul de ultrasunete. Acest fascicul de ultrasunete este reflectat de tesuturile din torace si inima si se intoarce la sonda de ultrasunete pentru a construi o imagine a inimii in miscare.
Cum se realizeaza ecocardiografia la animale?
Ecocardiografia se realizeaza avand animalul culcat pe o parte (in decubit lateral) pe o masa speciala pentru ecografie cardiaca prevazuta cu un decupaj care permite medicului veterinar sa plaseze sonda ecografului cu usurinta la nivelul zonei cardiace a animalului. Anterior acestei procedurii va fi necesara tundera parului animalului in zonele de interes, umezirea zonei cu alcool etilic (spirt) si aplicarea gelului ecografic pentru a oferi o conducere cat mai buna.
Ecocardiografia este o procedura nedureroasa, in care majoritatea animalelor de companie, cu o usoara contentie, se descurca foarte bine. De cele mai multe ori, prezenta propietarului ajuta in linistirea pisicii si in oferirea sentimentului de siguranta.
Ce identifica ecocardiografia si de ce este necesara pentru animalul dumneavoastra?
Ecocardiografia permite masurarea dimensiunii peretilor si volumul camerelor inimii, dar si morfologia si functia valvelor inimii (structura ce permit circulatia dirijata a sangelui intre cavitati). In plus, ecografia cardiaca permite identificarea liniilor B pulmonare, indicatori ai incarcarii pulmonare (edem, fibroza) sau/si lichid liber in cavitatea toracica.
O ecocardiografie poate identifica o serie de probleme cardiace precum: aritmii cardiace, insuficienta cardiaca congestiva, murmur cardiac, malformatii cardiace congenitale (prezente de la nastere), anomalii sau leziuni ale valvelor, pericardului (sacul care inconjoara inima) sau alte zone ale inimii, flux sanguin anormal si potentiale cheaguri de sange.
Semnele care ii atrag atentia medicului veterinar pentru a recomanda un astfel de examen pot fi semnele clinice asociate, cum ar fi: tusea, dificultati de respiratie sau lesin, dar si modificari observate pe radiografii.
7. Teste serologice – biomarkerii cardiaci
Un biomarker reprezinta o substanta care poate fi determinata ca parte a procedurii de diagnosticare pentru anumite boli. In cazul afectiunilor cardiace, biomarkerii cei mai utilizati sunt: NT-proBNP si Troponina I (TnI).
NT-proBNP este un marker care evalueaza ingrosarea muschilor cardiaci si al stresului datora de supraincarcarea de volum.
Troponina I (TnI) este un marker pentru identificarea leziunilor miocardice, in special cele ischemice (intreruperea circulatiei sangvine intr-un tesut sau organ, datorita unui spasm arterial sau astuparii unui vas), iar determinarea sa poate imbunatati precizia prognosticului afectiunilor cardiace, deoarece valoarea concentratiei serice este strans corelata cu riscul de deces. Concentratiile plasmatice ale TnI cresc in cateva ore de la aparitia unei leziuni cardiace si ating varful in prima zi, insa valorile se pot mentine ridicate timp de o saptamana.
Acesti biomarkeri sunt cei mai utili in investigarea cardiomiopatiei hipertorfice, la pisici. Cardiomiopatia hipertrofica (CMH) reprezinta patologia in care muschiul inimii, miocard, se ingrosa (este hipertrofiat). Un miocard ingrosat determina cresterea in grosime a peretilor camerelor inimii, care nu se pot relaxa corespunzator. Totodata, acesti biomarkeri pot indica daca sindromul de detresa respiratorie acuta (SDRA) are origine cardiaca sau nu. Acesta reprezinta o forma de insuficienta respiratorie provocata de acumularea de lichid in alveolele pulmonare, care impiedica schimbul de gaze la nivelul plamanilor. Un rezultat negativ al testului rapid NT-proBNP sugereaza ca dispneea este cel mai probabil dintr-o cauza non-cardiaca. In cazul TnI, concentratiile serice la pisicile care prezinta dispnee si au afectiuni de cardiomiopatie sunt semnificativ mai ridicate decat la pisicile sanatoase sau la cele cu detresa respiratorie care nu este de origine cardiaca.
Trebuie avut in vedere, ca aceste teste au o relevanta mai scazuta atunci cand este necesar sa se determine daca pisica sufera de cardiomiopatie subclinica (care nu determina manifestari evidente). Astfel, aceste teste nu sunt utilizate pentru a pune un diagnostic cert, dar ajuta in completarea investigatiilor si pentru a avea o imagine de ansamblu a afectiunii de care sufera animalul dumneavoastra.
O evaluare cardiologica este un instrument foarte util si precis prin complexitatea pasilor pe care ii presupune pentru a putea detecta anomaliile de la nivelul inimii animalului dumneavoastra. De aceea, nu trebuie evitata sau amanata o astfel de evaluare pe care medicul veterinar cardiolog v-o poate efectua.
Referinte:
- Etienne Côté, Kristin A. MacDonald (2011) – Feline Cardiology, Wiley-Blackwell
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7074114/