Gabapentina (cunoscuta sub denumirea de Gabaran, Gabapentin, Grimodin sau Neurontin) este folosit in medicina umana pentru tratarea epilepsiei si a durerii neuropate periferice (durere de lunga durata cauzata de afectiuni ale nervilor).
Ca si in cazul multor medicamente pentru oameni, gabapentina a inceput sa se foloseasca tot mai des si in medicina veterinara, cu rezultate uimitoare. Gabapentina este utilizata in medicina veterinara ca adjuvant in controlul durerii cronice, in special in cazul artritelor. De asemenea, este utilizata pentru a minimiza durerea resimtita dupa o interventie chirurgicala. Poate fi folosita si ca tratament suplimentar pentru gestionarea convulsiilor, precum si pentru ameliorarea anxietatii asociate cu situatiile stresante sau calatoriile.
Gabapentina reduce stresul pisicilor
Pisicile pot suferi de stres (si frica) atunci cand sunt transportate la clinica veterinara sau in timp ce sunt examinate de medicul veterinar. Noile cercetari demonstreaza faptul ca utilizarea gabapentinei la pisici reduce semnificativ semnele de stres, facand transport si vizita la veterinar mult mai usoara.
Eficacitatea la pisici a fost demonstrata si conform studiului din 15 noiembrie 2017 al Jurnalului Asociatiei Veterinare Americane, in care 20 de pisici cu istoric de stres in cadrul vizitei la veterinar au primit 100 mg de gabapentina, ulterior la saptamana distanta au primit o pastila placebo (cu lactoza). Odata ajunse la clinica veterinara, au fost examinate, li s-au citit tensiunea arteriala si proprietarii au completat tabelul cu scorul de stres. Concluzia:
- proprietarii au observat semne de stres mult mai reduse in cadrul vizitei in care pisica a primit gabapentina;
- medicii veterinari au evaluat pisicile ca fiind mult mai docile si prietenoase la consult atunci cand au primit gabapentina inainte de vizita;
- pentru 20% din pisici, consultul medical a fost posibil numai atunci cand pisicile au primit gabapentina;
- un efect secundar raportat frecvent a fost sedarea;
- au fost raportate si semne precum: pierderea echilibrului, hipersalivatie si vome, toate acestea remediindu-se de la sine in 8 ore;
- proprietarii au raportat ca efectul maxim al medicamentului a fost loc la 2 – 3 ore de la administrare;
Studiul la care facem referire este: Effects of a single preappointment dose of gabapentin on signs of stress in cats during transportation and veterinary examination in: Journal of the American Veterinary Medical Association Volume 251 Issue 10 Journals (avma.org).
Utilizarile in medicina veterinara a gabapentinei
Gabapentina este utilizata atat la caini, cat si la pisici pentru a trata durerea cronica, in special de origine neuropatica. Pare sa fie cel mai eficient atunci cand este combinat cu alte tipuri de analgezice (de exemplu antiinflamatoarele nesteroidiene – meloxicam), permitand prescrierea unor doze mai mici.
Gabapentina este utilizata ca terapie adjuvanta si in cazul epilepsiei idiopatice refractare (epilepsia fara cauza ce nu raspunde la tratamentul clasic). Unele studii raporteaza imbunatatiri la 50% din cainii studiati.
La caini, gabapentina orala este bine absorbita in duoden, cu nivel maxim ce apare la 1 – 2 ore dupa administrare (momentul in care are efectul cel mai potent). Este partial metabolizata de ficat si excretat de rinichi. Gabapentina are un timp de injumatatire scurt de 2 – 4 ore.
Efectele secundare ale administrarii gabapentinei la animale
Cele mai frecvente efecte secundare atribuite gabapentinei includ:
- sedare usoare;
- pierderea echilibrului;
- diaree ocazionala;
Sedarea poate fi redusa la minimum prin inceperea cu o doza minima si cresterea acesteia pana la obtinerea efectului dorit.
Cand efectuati analize urinare, trebuie sa instiintati medicul veterinar daca administrati animalului de companie gabapentina, deoarece pot aparea modificari crescute ale proteinei din urina.
Interactiuni medicamentoase si precautii pentru utilizarea gabapentinei
- gabapentina este mult mai eficient in combinatie cu alte analgezice, dar dupa o perioada de timp, se poate renunta la cel de-al doilea medicament si gabapentina sa ramana singurul pe termen lung;
- gabapentina nu trebuie administrat in decurs de 2 ore de la administrarea orala a antiacidelor, deoarece avestea vor impiedica absorbtia gabapentinei, facandu-l mai putin eficient;
- gabapentina nu este recomandata pentru utilizarea la animalele gestante;
- daca un caine sau o pisica a urmat un tratament cu gabapentina pentru o perioada de timp, nu se recomanda intreruperea brusca a medicamentului, deoarece pot aparea convulsii. In general se recomanda reducerea treptata a dozei de gabapentina in decurs de 2 – 3 saptamani;
- trebuie avuta grija atunci cand este prescripa gabapentina la animalele cu insuficienta renala sau hepatica;
Desi multa lume ne intreaba de doza de gabapentina la animalele de companie, tinem sa precizam ca dozele trebuie stabilite cu medicul dumneavoastra veterinar. Nu administrati gabapentina cainelui sau pisicii fara recomandarea expresa a veterinarului!
Doza de gabapentina pentru caini este de 10 – 20 mg / kg administrat oral la fiecare 6 – 8 ore. Acesta este o doza de inceput, dar poate fi modificata de medicul veterinar in functie de raspunsul clinic si afectiunea pentru care este prescris medicamentul.
Doza de gabapentina pentru pisici este de 5 – 10 mg / kg administrat oral la 8 – 12 ore. La fel, doza poate fi ajustat de medicul veterinar in functie de raspunsul clinic.
Supradozajul ar cauza probabil o severitate crescuta a reactiile adverse, inclusiv letargie, somnolenta, incoordonare, stari de voma. Daca se suspicioneaza supradozajul este important sa mergeti de urgenta la medicul veterinar, unde ii poate induce voma, ii poate administra carbune medicinal si efectua tratament perfuzabil.
Acesta este un articol pur informativ si nu inlocuieste recomandarile medicului dumneavoastra veterinar. Nu administrati pastile cainelui sau pisicii dumneavoastra fara recomandarea expresa a veterinarului.
Pastila asta de gabapentin i-o dam si noi pisicii cand are dureri si face pe nebuna, pare singura care functioneaza. Intr-o perioada ne ataca pisica prim casa, dar de cand ii dau pastile s-a calmat