Intoxicatia cu ibuprofen la caini si pisici

Sub nici o forma nu ii da pisicii tale ibuprofen!

Nu administrati ibuprofen cainilor fara ca medicul dumneavoastra sa va recomande o doza specifica.

            Ibuprofenul este unul dintre cele mai intalnite antiinflamatoare nesteroidiene in medicina umana, folosit in diverse scopuri precum inflamatie, durere si febra. Ibuprofenul este cauza multor intoxicatii la caini si pisici, probabil si din cauza faptului ca proprietarii desi bine intentionati, de cele mai multe ori considera cainii si pisicile ca fiind niste copii si le ofera medicamente, crezand ca nu le pot face rau. Nu se recomanda extrapolarea dozei de la specie la alta, adica doza de copil nu este echivalenta cu doza pentru caini. De exemplu un comprimat de ibuprofen de 200 mg poate fi toxic pentru pisici si caini mai mici.

Simptomele intoxicatiei cu ibuprofen la caini si pisici:

  • pierderea poftei de mancare;
  • dureri abdominale;
  • vome / varsaturi;
  • diaree (sau uneori scaun negricios);
  • hipersalivatie (cresterea productiei de saliva / animalul baleste);

In general semnele de toxicitate ale ibuprofenului la caini si pisici pot fi observate la aproximativ 2 – 6 ore dupa ingerare. Cu toate acestea, complicatiile grave pot sa apara chiar si dupa cateva zile.

Aceste medicamente antiinflamatorii nesteroidiene inhiba o enzina specifica (numita ciclooxigenaza), care este implicata in producerea de substante chimice inflamatorii (numite prostaglandine), iar rolul antiinflamatoarelor nesteroidiene este a pune capat acestui lucru.

Ibuprofenul are o marja foarte ingusta la caini (doza trebuie stabilita cu precizie) si dat fiind faptul ca sunt nenumarate alte medicamente mai sigure disponibile, este prescris foarte rar de catre medicii veterinari. Ibuprofenul este toxic pentru pisici in orice doza.

Primul nivel de toxicitate este reprezentat de ulceratia stomacului. Acest lucru duce la vome cu sau fara sange, pierderea poftei de mancare si scaun diareic (uneori cu sange digerat). In cazuri extreme se poate intalni si ruperea stomacului ce duce la moarte. Ibuprofenul inhiba productia de prostaglandine necesare pentru circulatia normala a sangelui in stomac si rinichi, iar fara un flux sanguin normal, stomacul nu poate produce un strat protector adecvat de mucoasa pentru a-si proteja tesuturile de acid digestiv dur pe care il contine. Scaderea fluxului sanguin prin rinichi duce la moartea tesutului renal si automat toxinele pe care rinichiul ar fi trebuit sa le elimine in mod normal, se acumuleaza in organism.

In cazuri mai rare, nivelul final de toxicitate este reprezentat de semnele neurologice, precum convulsii si ulterior coma.

Tratamentul in general consta in administrarea rapida a fluidelor intravenoase pentru restabilirea circulatiei si medicamente pentru vindecarea ulceratiei. Ca si in cazul altor situatii de otravire, daca pacientul este vazut cat mai devreme poate fi indusa voma. La recomandarea medicului veterinar se poate administra si carbune medicinal pentru a preveni absorbtia ibuprofenului. Din pacate, intoxicatia cu ibuprofen este destul de frecventa, iar tratamentul perfuzabil dureaza cel putin 48 de ore, ulterior monitorizarea functiei renale se recomanda pentru inca cel putin 3 – 5 zile. Medicamentele pentru prevenirea ulcerelor gastrice si pentru protejarea stomacului sunt necesare pentru cel putin 1 saptamana. Printre antiacide amintim famotidina sau omeprazolul, acestea din urma fiind utilizate cel mai frecvent de catre medicii veterinari. Sulcralfatul (Gastrofait) este adesea folosit pentru a forma o pelicula de protectie pentru orice eroziune / ulceratie din stomac.

Prognosticul si evolutia pacientului depinde de cat de mult ibuprofen a inghitit si cat de devreme a fost inceput tratamentul.

Pentru detalii in cazul unei suspiciuni de intoxicatii cu ibuprofen la caini si pisici nu ezitati sa ne sunati, indiferent ca aveti nevoie de o informatie in plus sau ca aveti nevoie de un medic veterinar la dumneavoastra acasa.

  1. George mihai spune:

    Cainelui meu ii dau Adagin de oameni cand simt ca are febra sau dureri si ii merge bine.. cred ca conteaza doza de ibuprofen la caini, ca orice medicament ce e toxic in cantitati mari

  2. Nicoleta spune:

    Da, este toxic ibuprofenul la caini, cainele nostru a stat pe perfuzii si a facut hemodializa 2 saptamani ca a avut insuficienta renala din cauza adalgin de 400 mg administrat

  3. Maria spune:

    nu dati ibuprofen la pisici, din pacate eu mi-am imbolnavit pisica de insuficienta renala din cauza pastilor administrate acasa pisicii

    • Rosu Iuliana spune:

      Buna dimineața!!Am nevoie de ajutor!Cățelușul meu,Pufi ‘în vârstă de un an și jumătate a facut sânge în urină, iar după aceea a început să urineze numai sânge. Mă prezint la medic și după efectuarea unei ecografii, medicul a constatat o cistita, administrand tratament ptr cistita, infecție urinară. Ziua a doua,pierde în continuare mult sânge. MĂ prezint la medic,unde îi administrează același tratament și mă liniștește că așa se comportă această cistita. Urmează o noapte de coșmar!Pierde foarte mult sânge!Dimineață, cățelușul, a leșinat!IAm inceput să plâng și să țip!Cățelușul, a deschis ochii!Mă prezint de urgență la medic, unde o găsesc pe doamna asistentă, medicul fiind într-o operație și mă adresez cu supărare, reproșându-i ;de ce nu i-au făcut analizele de sânge? I-a luat în sfârșit sânge, temperatura corpului fiind scăzută și giingiile palide.Asistenta îi pune o perfuzie,cățelușul se ridică în picioare și mă privește suferind și lung. Inima mea se rupe în două de durere!Precizez că în prima și a doua zi , cățelușul a mâncat și a baut apă, în prima zi materia fecala a fost normală iar a doua zi moale.Au ieșit analizele pe care le-a recoltat asistenta în cea de-a treia zi și dezastru: rinichii sunt praf.Era de așteptat!Vă rog sa-mi explicații ce s-a întâmplat?Eu și fetița mea am intrat în depresie!Vă mulțumesc!

      • Veterinar spune:

        Buna ziua! Raspunsul negru pe alb l-ati fi avut doar in cazul unui examen necropsic. Noi de la distanta nu ne putem pronunta cu privire la diagnostic, ci putem doar sa facem niste supozitii. Cred ca medicul veterinar ce v-a examinat cainele va poate da mai multe raspunsuri. Rareori cistita se complica atat de mult sa se ajunga chiar la deces, poate ca ar fi fost si cistata asociata si cu o infectie parazitara (babesioza) sau o intoxicatie cu cumarinice (otrava de sobolani), dar si multe alte boli. Imi pare rau pentru pierderea avuta, dar nu va pot ajuta cu raspunsuri clare.
        Incercati sa iesiti din starea aceasta de depresie, viata este mult prea frumoasa nu sa va bucurati de ea. Incercati sa ii aduceti un omagiu lui Pufi demonstrandu-i cat de puternice sunteti si sa faceti o fapta buna: spre exemplu sa mergeti la un adapost de caini si sa hraniti cainii acolo in cinstea lui Pufi.
        Aveti aici si un articol despre suferinta pierderii unui animal de companie: https://www.veterinarladomiciliu.ro/suferinta-pierderii-unui-animal-de-companie/
        Cu stima!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.