Megaesofagul este o afectiune care afecteaza cainii, facand ca esofagul lor sa se dilate si sa slabeasca, ceea ce duce la dificultati de inghitire si de digestie a alimentelor. Aceasta afectiune poate avea implicatii serioase pentru sanatatea si bunastarea animalului, ceea ce o face o problema importanta in medicina veterinara.
Aceasta afectiune debilitanta poate duce la regurgitare, pierdere in greutate si malnutritie daca nu este gestionata corespunzator, afectand cainii de toate rasele si varstele.
Megaesofagul poate fi congenital sau dobandit. Cel congenital este prezent inca de la nastere si este adesea intalnit la anumite rase, cum ar fi Ciobanescul german, Marele Danez si Setterul irlandez, iar cel dobandit se poate dezvolta mai tarziu in viata, din cauza diferitilor factori, cum ar fi leziuni nervoase, tulburari musculare sau afectiuni medicale subiacente.
Rolul esofagului in digestie
Esofagul reprezinta unul dintre elementele esentiale pentru sistemul digestiv, fiind responsabil pentru transportul alimentelor de la nivelul cavitatii bucale in stomac. Acesta este un tub muscular, cu o lungime de aproximativ 20-30 de centimetri la caini, variind usor in functie de rasa si marime. Este impartit in trei parti principale: cervicala, toracica si abdominala; iar peretii lui sunt alcatuiti din mai multe straturi de tesut, respectiv mucoasa, submucoasa, musculatura externa si seroasa.
Functiile normale ale esofagului la caini implica mai multe procese, care asigura o digestie si o absorbtie corespunzatoare a substantelor nutritive. Atunci cand un caine mananca alimente, acestea sunt mestecate in gura inainte de a fi inghitite in faringe. De acolo, aceasta trece prin esofag printr-o serie de contractii musculare coordonate, cunoscute sub numele de peristaltism. Aceasta miscare ajuta la impingerea alimentelor in jos, spre stomac, impiedicand in acelasi timp regurgitarea lor, adica revenirea bolului alimentar inapoi in cavitatea bucala.
Megaesofagul congenital vs. Dobandit:
Exista doua tipuri principale de megaesofag la caini: congenital si dobandit.
Megaesofagul congenital este o afectiune pe care cainii o au inca de la nastere. Aceasta apare atunci cand esofagul, este anormal de marit in volum sau slabit, astfel putand duce la dificultati de inghitire si regurgitarea alimentelor. Megaesofagul congenital este adesea intalnit la anumite rase, cum ar fi Marele Danez, Ciobanescul german si Setterul irlandez.
Megaesofagul dobandit se dezvolta mai tarziu, pe parcursul vietii, ca urmare a unei afectiuni medicale subiacente sau a unei leziuni. Unele cauze comune ale acestuia includ miastenia gravis, obstructia esofagiana, dar si leziuni nervoase. Megaesofagul dobandit poate aparea la orice rasa de caine si la orice varsta.
Cauze genetice si predispozitii de rasa
O cauza principala genetica a megaesofagului la caini este o afectiune ereditara cunoscuta sub numele de megaesofag congenital idiopatic (CIM). Se crede ca CIM se mosteneste printr-o gena autosomal recesiva, ceea ce inseamna ca ambii parinti trebuie sa fie purtatori ai genei, pentru ca urmasii lor sa dezvolte aceasta afectiune.
Anumite rase de caini sunt mai predispuse la dezvoltarea acestei patologii, din cauza constitutiei lor genetice. Rase precum Marele Danez, Ciobanescul german, Labrador Retriever, Setterul irlandez, Schnauzerul miniatural, Shar-Pei, Shar-Peiul chinezesc sunt printre cele care au fost identificate ca avand un risc mai mare de a dezvolta megaesofag in comparatie cu ceilalti. In urma mai multor cercetari efectuate, se crede ca anumite gene sau mutatii in cadrul acestor rase le pot face mai predispuse la dezvoltarea unor anomalii in functia esofagiana.
Rasele brahicefalice, cum ar fi Bulldogs, Pugs, French Bulldogs au cranii mai scurte si cai respiratorii comprimate, ceea ce poate duce la probleme respiratorii care pot contribui la dezvoltarea megaesofagului. Aceste rase sufera de sindromul brahicefalic de obstructie a cailor respiratorii (BAOS), care poate cauza dificultati de respiratie in timp ce mananca sau beau si creste riscul de pneumonie prin aspiratie – o complicatie frecventa asociata cu megaesofagul.
Cauze secundare
O cauza secundara comuna este reprezentata de miastenia gravis. Aceasta este o afectiune neuromusculara, care afecteaza comunicarea dintre nervi si muschi, ceea ce duce la slabiciune si oboseala. La cainii cu miastenia gravis, muschii responsabili de inghitire pot deveni slabi, ceea ce face ca alimentele sa ramana blocate in esofag si duce la aparitia megaesofagului.
Obstructia esofagului poate exercita presiune asupra peretilor acestuia, determinandu-i sa se intinda si sa slabeasca in timp. Acest lucru poate duce, in cele din urma, la dezvoltarea megaesofagului.
Anumite medicamente pot fi, de asemenea, o cauza secundara a megaesofagului la caini. Se stie ca unele medicamente cauzeaza slabiciune musculara sau relaxare in sfincterul esofagian, ceea ce poate duce la probleme de inghitire si digestie.
Traumatismele sau leziunile la nivelul gatului sau al zonei toracice sunt o cauza. Pot afecta muschii si nervii care inconjoara esofagul, ducand, de asemenea, la dificultati de inghitire si digestie, in timp animalul putand dezvolta aceasta patologie.
Bolile infectioase precum Boala Carre sau Parvoviroza afecteaza diverse sisteme din organism, fiind lasate netratate, pot duce la complicatii precum slabiciune musculara sau paralizie care pot determina aparitia megaesofagului..
Semnele clinice ale megaesofagului la caini
Simptomele pot varia in functie de gravitatea afectiunii. Cel mai frecvent este regurgitarea. Acest lucru se poate intampla imediat dupa mese sau chiar cateva ore mai tarziu, materialul regurgitat putand fi nedigerat complet.
Un alt simptom este pierderea in greutate. Cainii cu aceasta afectiune, datorita regurgitarii, in timp pot ajunge la malnutritie, astfel putand deveni letargici si slabi din cauza lipsei de nutrienti esentiali absorbiti de corpul lor.
Deoarece mancarea nu isi face drumul corect de la nivelul gurii in stomac, saliva se acumuleaza in esofag si este expulzata la exterior. Aceasta salivare excesiva poate duce la iritarea pielii din jurul gurii si din zona gatului, daca nu este tratata prompt.
Mai pot fi intalnite si probleme respiratorii, cum ar fi tuse, respiratie suieratoare sau dificultati de respiratie. Acest lucru apare atunci cand materialul regurgitat intra in caile respiratorii, in loc sa fie expulzat prin regurgitare.
Sunt prezente semne de disconfort sau durere in timp ce mananca sau inghit. Cainii pot ezita sa manance sau sa bea, din cauza fricii de regurgitare sau aspiratie, ceea ce poate contribui si mai mult la pierderea in greutate si la malnutritie.
Metode de diagnostic ale megaesofagului la caini
Este o afectiune dificil de diagnosticat din cauza simptomelor sale nespecifice si a severitatii variabile. Cu toate acestea, exista mai multe metode pe care medicii veterinari le folosesc pentru a diagnostica megaesofagul la caini.
Una dintre cele mai comune metode utilizate de diagnostic este radiografia. La nivelul radiografiilor esofagul apare dilatat, in plus, se pot observa aici si semnele de pneumonie prin aspiratie.
O alta metoda utilizata pentru diagnosticare este fluoroscopia, aceasta o tehnica de imagistica in timp real, care le permite medicilor veterinari sa observe miscarea alimentelor si a apei prin esofag, in timp ce cainele inghite. Aceasta metoda poate ajuta la identificarea anomaliilor in functia esofagiana, care pot indica megaesofagul.
In unele cazuri, medicii pot efectua un studiu de contrast esofagian (administrarea de bariu), pentru a diagnostica megaesofagul la caini. In timpul acestei proceduri, se administreaza pe cale orala un agent de contrast, pentru a evidentia anomaliile din esofag pe radiografii sau pe imagini fluoroscopice. Aceasta metoda poate ajuta la identificarea stenozelor sau a obstructiilor din esofag.
Endoscopia este, de asemenea, utilizata si presupune introducerea unui tub flexibil cu o camera in esofagul cainelui, pentru a vizualiza orice anomalie, cum ar fi inflamatia sau stenozele. Aceasta metoda poate oferi informatii detaliate despre starea mucoasei esofagiene si poate ajuta la orientarea deciziilor de tratament pentru cainii cu megaesofag.
Testele de sange pot ajuta la excluderea altor cauze potentiale ale simptomelor, cum ar fi infectiile sau tulburarile metabolice, care pot imita semnele de megaesofag. In plus, analizele de sange pot oferi informatii despre starea generala de sanatate si pot ajuta la monitorizarea raspunsului la tratament pentru cainii cu aceasta afectiune.
Testele genetice pot fi recomandate pentru rasele predispuse la forme congenitale de megaesofag, cum ar fi Ciobanescul german si Marele Danez si implica analiza probelor de ADN de la cainii afectati, dar si de la rudele lor, pentru a identifica mutatiile genetice specifice asociate cu aceasta afectiune.
Medicamente si suplimente
Exista mai multe medicamente care pot ajuta la gestionarea simptomelor. Un medicament obisnuit este metoclopramidul, care ajuta la stimularea muschilor din esofag, facilitand trecerea alimentelor si a apei, reducand varsaturile. Tratamentul pentru greata sau varsaturi este maropitant (Cerenia) fie sub forma de pastile, fie sub forma injectabila.
Un supliment important este reprezentat de enzimele digestive, care pot ajuta la imbunatatirea digestiei si a absorbtiei nutrientilor. Probioticele sunt, de asemenea, benefice, deoarece ajuta la mentinerea unui echilibru sanatos al bacteriilor intestinale si la imbunatatirea sanatatii digestive generale.
Tratamente chirurgicale
O varianta de tratament chirurgical este reprezentata de plasarea unui tub de esofagostomie. Aceasta presupune introducerea unui tub direct in esofagul cainelui printr-o mica incizie, care permite alimentelor si apei sa ocoleasca portiunea slabita a esofagului, facilitand inghitirea si reducand riscul de regurgitare. Cu toate acestea, este nevoie de intretinere si monitorizare regulata, de catre un medic veterinar, pentru a se asigura ca tubul ramane curat si functional.
O alta varianta o constituie dilatarea cu balon. Aceasta implica utilizarea unui endoscop, pentru a introduce un balon in esofagul cainelui si umflarea acestuia, pentru a intinde orice zona ingustata. Aceasta poate ajuta la imbunatatirea functiei de inghitire prin largirea deschiderii esofagului si reducerea obstructiei, insa in cazurile severe sau avansate, animalele pot sa nu beneficieze de aceasta procedura, deoarece muschii lor esofagieni sunt prea slabi pentru a raspunde la intindere.
Recomandari pentru proprietari privind alimentatia si hidratarea
Animalele de companie cu aceasta afectiune trebuie sa fie hranite in pozitie verticala. Acest lucru, favorizat de gravitatie, ajuta la deplasarea alimentelor si a apei in stomac, reducand probabilitatea de regurgitare. Exista mai multe modalitati de a realiza acest lucru, inclusiv folosirea unui scaun Bailey sau sprijinirea picioarelor din fata ale cainelui pe o suprafata ridicata in timp ce acesta mananca si bea.
Hrana trebuie administrata intr-un scaun numit „Bailey Chairs”, unde practic cainele mananca stand in fund.
De asemenea, trebuie sa primeasca mese mici si frecvente pe parcursul zilei, mai degraba decat cu una sau doua mese mari, prevenind supraincarcarea esofagului slabit si reducand riscul de regurgitare. Hrana umezita sau inmuiata faciliteaza inghitirea si digerarea de catre cainele dumneavoastra.
Pe langa tehnicile de hranire adecvate, animalutul trebuie sa aiba acces la apa proaspata in permanenta. Deshidratarea poate surveni din cauza dificultatii de inghitire a apei. Furnizarea mai multor boluri de apa in toata casa poate ajuta la incurajarea cainelui sa bea mai des.
Tehnici de monitorizare
Cel mai important este urmarirea greutatii lor corporale, deoarece pierderile in greutate, din cauza dificultatilor de a manca si de a digera corect alimentele sunt rapide, avand un impact major asupra intregului organism.
Cainii cu aceasta afectiune se pot chinui sa manance sau sa bea in mod normal, ceea ce duce la episoade de regurgitare sau sufocare. Urmarind indeaproape modul in care cainele mananca si bea, proprietarii pot identifica orice probleme care poate sa apara si pot interveni rapid.
In plus, monitorizarea frecventei episoadelor de regurgitare este esentiala in gestionarea megaesofagului la caini.
Controalele veterinare regulate sunt, de asemenea, importante pentru monitorizarea cainilor cu megaesofag. Medicii veterinari pot efectua examene fizice, analize de sange si studii imagistice pentru a evalua starea generala de sanatate a cainelui si pentru a monitoriza orice modificari ale starii lor in timp. Aceste controale permit medicilor veterinari sa ajusteze planurile terapeutice, dupa cum este necesar, si sa se asigure ca patrupedul primeste ingrijiri adecvate pentru nevoile sale specifice.
Prognosticul sau speranta de viata
Prognosticul pentru cainii cu megaesofag poate varia in functie de cauza care sta la baza afectiunii, precum si de severitatea simptomelor. In unele cazuri, poate fi o afectiune, in timp ce in alte cazuri poate fi dobandita din cauza unor factori precum leziuni nervoase sau slabiciune musculara. Cainii cu megaesofag congenital pot avea un prognostic mai slab, comparativ cu cei care l-au dobandit, deoarece afectiunea este adesea mai severa si mai dificil de gestionat.
Indiferent de cauza, sunt expusi riscului de complicatii precum pneumonia prin aspiratie, malnutritia si deshidratarea. Aceste complicatii pot avea un impact semnificativ asupra sanatatii si bunastarii generale a cainilor afectati, putand duce la o calitate scazuta a vietii si la o durata de viata redusa.