Otita la pisici

    Una dintre cele mai frecvente afectiuni non-congenitale ale aparatului auditiv la pisici este otita. Aceasta infectie a canalului auditiv poate produce un exces de cerumen, deteriorarea progresiva a tesutului, iar in lipsa unui tratament adecvat poate evolua pana la pierderea totala a auzului. Pentru a preveni complicatiile extrem de neplacute ale unei boli aparent banale, este bine ca stapanii de pisici sa nu neglijeze primele simptome si sa inteleaga implicatiile acesteia.

Exista diferente anatomice intre aparatele auditive ale cainilor si pisicilor, precum si in compozitia microbiomului (flora bacteriana prezenta). De aceea, evaluarea si tratamentul difera in functie de specie. Mai mult, toleranta la anumiti compusi chimici este diferita intre pisici si caini. Pisicile sunt predispuse la a dezvolta ototoxicitate – o afectiune indusa medicamentos, care poate avea efecte sistemice asupra organismului pisicii. De aceea, stapanii trebuie sa stie ca administrarea de medicamente trebuie obligatoriu supravegheata de un medic veterinar.

Otita poate fi externa, medie sau interna, in functie de zona afectata. De asemenea, poate aparea la o singura ureche sau la ambele.

Otita externa la pisici

Cea mai frecventa cauza a otitei externe este prezenta unui parazit minuscul, numit Otodectes cynotis (raia auriculara). Acesta seamana cu un paianjen si, cu toate ca este cat gamalia unui ac, poate fi detectat si cu ochiul liber. De asemenea, in prezenta acestor paraziti, urechea prezinta un miros neplacut provocat de acumularea unei secretii dense de cerumen inchis la culoare, in care parazitii se dezvolta.

Un alt parazit care poate provoca otita externa este o ciuperca (fungus) numita Malassezia. Parte a florei naturale a urechii unei pisici, aceasta poate provoca o suprainfectie, in cazul in care mediul devine propice inmultirii necotrolate a parazitului. O cauza a inmultirii acestui parazit poate fi o dermatita alergica, de origine alimentara, de contact sau atopica (de cauza necunoscuta).

Infectia poate sa fie provocata, de asemenea, de stafilococi, de parazitul numit Demodex, de o dereglare in productia de cerumen, boli autoimune, polipi sau neoplazii (tumori benigne sau maligne).

La stabilirea diagnosticului se va tine cont de istoricul animalului – spre exemplu, predispozitia la alergii alimentare sau sezonalitatea aparitiei problemelor auriculare. Se va face un examen otoscopic, pentru a elimina posibilitatea existentei unui corp strain sau a unor polipi si pentru a stabili gradul de afectare al canalului auditiv si timpanului. Se pot preleva si probe pentru examenul citologic. Otita externa este o cauza frecventa a aparitiei hematomului auricular, iar acesta, la randul lui, poate necesita o interventie chirugicala.

Tratamentul nu este complicat – de regula, cu antifungice si antibiotice. Exista insa factori care pot perpetua infectia, care poate sa devina cronica sau sa avanseze catre otita medie, sau chiar interna. Printre acestia ar fi depunerile excesive de cerumen, igiena deficitara, prezenta unor patogeni rezistenti la tratamente si chiar erorile de tratament. Un tratament incorect sau aplicat inconsecvent poate face ca infectia sa dispara temporar, revenind imediat dupa oprirea tratamentului. Aparent simplu de tratat, otita externa poate totusi dezvolta complicatii severe. De aceea este recomandat ca stapanii sa nu amane vizita la medicul veterinar si sa urmeze indicatiile de tratament.

Otita medie la pisici

Otita medie poate sa apara ca o complicatie a otitei externe, in urma perforatiei timpanului. Prin urmare, aceasta poate fi de natura infectioasa (bacteriana sau fungica) sau non-infectioasa (polipi, corpi straini, neoplazii). Mai frecvent decat in cazul cainilor, la pisici otita medie poate fi adesea cauzata si de “migrarea” unor boli inflamatorii sau infectii in mod ascendent, dinspre nazofaringe. Acestea includ infectii ale cailor respiratorii superioare, provocate de virusi cum ar fi cel herpetic sau calicivirus. In aceste cazuri, unele semne clinice de boala pot aparea de-a dreptul ciudate. De exemplu, pisica poate deveni ”impiedicata”, cu miscari nesigure. Poate scutura adesea din cap, poate sa prezinte disconfort la deschiderea maxilarelor, sa isi schimbe obiceiurile alimentare, sa aiba deficiente de auz sau sa arate deprimata. Pot aparea, de asemenea, semne neurologice, cum ar fi: pupile de dimensiuni diferite, caderea pleoapelor, mentinerea capului inclinat intr-o parte, miscari necontrolate ale ochilor, probleme de echilibru si coordonare, letargie. In cazurile de aparitie a otitei medii ca urmare a infectiilor retrograde dinspre nazofaringe, timpanul este de regula intact.

In cazul otitei medii, protocolul de tratament presupune examen citologic, culturi microbiologice si drenaj urmat de spalaturi. Pot fi recomandate examinari imagistice sub anestezie. Se vor aplica tratamente locale si sistemice, precum si tratament general de suport. Cand tratamentul medicamentos nu da rezultate, poate fi necesara interventia chirurgicala, in special in cazul neoplaziilor.

Otita interna la pisici

Inflamatia urechii interne, in cele mai multe cazuri provocata de o infectie, este o afectiune foarte grava. Ca si otita medie, poate aparea ca o complicatie a otitei externe. Totusi, faptul ca infectia este foarte avansata poate fi semnul ca pisica prezinta o anomalie in anatomia urechii (timpan spart, polip, tumora) sau o deficienta imunitara.

De asemenea, curatarea excesiva si prea viguroasa a urechilor, precum si neglijarea unei otite externe pot duce la un astfel de rezultat. Corpii straini nedetectati pot crea premizele unei astfel de infectii.

Simptomele bolii depind de gravitatea si stadiul infectiei. La inceput, unele pisici nu prezinta simptome locale evidente, dar veti observa ca pisica pare sa mestece mancarea cu greutate sau are dureri cand deschide gura. Poate scutura din cap sau poate sa se scarpine excesiv la urechea afectata. Ca si in cazul otitei medii, pisica isi poate tine capul inclinat (de obicei inspre urechea afectata). Pot aparea probleme de echilibru care sa duca pana la incapacitatea de a sta in picioare sau de a se deplasa fara sa cada, mers in cerc, sau chiar balans puternic al capului dintr-o parte in cealalta, daca ambele urechi sunt afectate. Pisicile cu otita interna isi pierd auzul in urechea afectata.

In fazele acute, ar putea sa apara varsaturi. Daca nervul facial, localizat in zona urechii interne, este afectat, veti observa ca pisica va saliva excesiv, va consuma mancarea cu dificultate sau o va scapa din gura, nu va putea clipi, va prezenta secretii in ochiul afectat. De asemenea, pe partea afectata, pleoapa, narile si buzele vor aparea cazute (ptoza). Pupilele pot aparea de dimensiuni diferite. Nervul facial paralizat va face ca intreaga fizionomie a pisicii sa se incline catre partea urechii afectate.

Alte simptome includ: miros neplacut, inrosirea urechii, ingrosarea canalului auricular si umflarea ganglionului de la baza barbiei pe partea afectata. De asemenea, letargie, leganat incontrolabil chiar si in repaus si miscari ritmice ale globilor oculari (nistagmus).

Tratamentul adecvat este extrem de important. Daca pisica nu se poate hrani si hidrata, va trebui spitalizata pentru administrarea de fluide intravenos. Pentru recoltarea de probe biologice si curatarea temeinica a zonei va fi nevoie de anestezie, intrucat durerile provocate de astfel de otita sunt foarte mari. Medicamentele prescrise in functie de etiologia bolii trebuie administrate foarte precis si consecvent. Pisica va trebui hranita cu atentie, uneori din mana (pentru a evita greata si varsaturile). De asemenea, va trebui ca activitatea sa ii fie restrictionata, pentru a preveni accidentarile cauzate de lipsa echilibrului.

Ocazional, cand pisica nu raspunde la tratament, va fi nevoie de o interventie chirugicala – in special in cazul in care infectia s-a extins la osul din imediata vecinatate (osteomielita), daca apar acumulari de fluid in urechea medie sau o tumora (benigna sau maligna). In cazuri extreme, se poate recurge la indepartarea totala a canalului auricular. Mai putin frecvent, infectia urechii interne se poate extinde catre o parte a creierului pisicii care controleaza respiratia si bataile inimii. Doua potentiale complicatii pe termen lung sunt din categoria simptomelor prezentate in tabloul clinic: surzenie permanenta si probleme cronice de echilibru.

In general, pisicile raspund la tratamentul medicamentos al otitei interne. Recuperarea echilibrului poate dura intre doua si sase saptamani, iar tratamentul cu antibiotice poate sa dureze intre doua si patru luni, pentru prevenirea reaparitiei infectiei. In aceasta perioada, este recomandata administrarea de suplimente alimentare pentru sustinerea generala a organismului, cum ar fi probiotice si hepatoprotectoare, conform recomandarilor medicului veterinar.

Daca aveti nevoie de ajutor, oricand specialistii nostri veterinari va pot ajuta in abordarea de diagnostic sau de tratament a diferitelor afectiuni. Nu ezitati sa apelati la un medic veterinar la domiciliu sau ne puteti vizita la una din clinicile noastre.