Panosteita denumita uneori simplu „pano” sau inflamatia oaselor si se refera la durerile de crestere. Si asa cum se observa inca de la titlu, apare frecvent la caini.
Termenul de dureri de crestere i se asociaza prin faptul ca implica dureri de picioare frecvent cu origini neclare si cu debut in perioada de crestere cand incepe dezvoltarea spre marimea exemplarului adult.
Panosteita canina este reprezentata printr-o patologie medicala care afecreaza oasele lungi, deobicei oasele membrelor a cainilor de talie mare (frecvent Ciobanescul German) facandu-si debutul in jurul varstei de 5 – 18 luni. Se cunoaste ca fiind o afectiune destul de dureroasa in timpul dezvoltarii scheletului, dar se rezolva definitiv la incheierea stadiului de crestere. Si se face remarcata printr-o schiopatura intermitenta („cand da, cand nu”) la unul sau mai multe membre, ce apare fie simultan, fie succesiv.
Studiile arata ca rase precum Pointer Danez, Doberman, Labrador sunt mai predispuse spre acest diagnostic. Totodata, afectiunea este de 4 ori mai frecventa in randul masculilor, dar prin acest aspect nu se exclud in totalitate celalte rase.
Cum se pune diagnosticul de panosteita la caini?
Diagnosticul fiind relativ simplu: schiopatura data de oasele lungi este comuna pentru numerose patologii, insa panosteita are unele trasaturi caracteristice: examenul hematologic releva o eozinofilie crescuta (celulele albe – eozinofilele sunt crescute pe hemoleucograma) la un numar mare de cazuri. Iar examenul radiologic demonstreaza o productie osoasa care acopera o parte din cavitatea medulara a osului / oaselor afectate. Suplimentar, pe examenul radiologic, se mai poate observa: osteodistrofie hipertrofica, osteocondroza disecanta.
In general proprietarii se plang ca animalul lor schioapata, schiopatura care alterneaza de la un picior la altul, adesea fiind insotita de febra. Episoadele dureroase dureaza intre 2 – 5 saptamani, cu reaparitii pe alt membru. Afectiunea se incheie prin autovindecare clinica si radiologica la atingerea statutului de adult. Fiind posibila o recidiva in jurul varstei de 2 ani care se regreseaza asa cum a facut-o si prima data.
Cauzele ‘durerilor de crestere’?
Iar daca va intrebati cum sau ce cauzeaza panosteita, ei bine, ceea ce se intampla in interiorul osului afectat de panosteita este ceva mai complex.
Asemenea oricarui os, cavitatea maduvei osoase contine 2 tipuri de maduva: maduva hematopoietica responsabila pentru productia celulelor sanguine si maduva grasa care asa cum si numele ii sugereaza este doar grasime.
In panosteita, maduva grasa este inlocuita de un tesut fibros care la randul lui va fi inlocuit de un tesut osos. Tesutul osos este diferentiat de osul normal prin diferenta de nuanta de culoare pe radiografie.
Pentru a face panosteita mai usor de inteles, facem un exercitiu de imaginatie: imagineaza-ti ca oasele sunt ca niste tevi groase, iar in interiorul lor exista un „miez” moale, numit maduva. In cazul panosteitei, acest „miez” gras incepe sa se schimbe intr-un tesut asemanator fibrelor, ca apoi sa se transforme in os, dar un os difuz / sters (pe radiografie interiorul osului nu se vede clar, cum ar fi de asteptat, ci se vede ca un tesut „ciudat”, facand dificila distingerea maduvei osoase).
Iar din punct de vedere etiologic, inca doar ipoteze, exista mai multe teorii:
- Teoria bacteriana – care presupune o osteomielita (infectie a osului) purulenta hematogena de natura amigdaliana, insa fara o cofirmare microbiologica caci inca nu s-a reusit izolarea agentului infectios. Vindecarea este spontana fara terapia prin antibiotice.
- Teoria virala – sustine ca se poate reproduce afectiunea prin injectarea in canalul medular a unui animal clinic sanatos a unei suspensii filtrate de maduva osoasa de la animale bolnave. In acest caz, afectiunea se limiteaza la osul injectat fara a se “muta” la alte oase conform afectiunii produse pe cale naturala.
- Teoria metabolica – patologia ar fi rezultatul tulburarilor de metabolism, insa ca punct inconstant, eozinofilia nu prezinta modificari incat sa se remarce ca afirmatie patogenica.
- Teoria hormonala – prin actiunea unor hormoni, indeosebit cei sexuali, asupra osului imatur. De pilda, excesul hormonal al femelei gestante ar putea reprezenta o cauza.
- Teoria ereditara – Maladia nu apare decat la cainii tineri care provin dintr-o imperechere avand cel putin un parinte cu manifestari ale bolii in tinerete. In cazul in care, amandoi parinti au manifestat boala, atunci toti puii vor trece prin maladie. Insa, inca ramane la stadiul de teorie.
- Teoria parazitara – care are ca fundament parazitii a caror larve migreaza prin os – ex Ancylostoma, Schistosoma, Echinococcus sau chiar Taenia solium. Bazele acestei teorii sunt reprezentate de caracterul benign si pasager al afectiunii precum si de eozinofilie. Afectiunea aparand la tineret, 3 – 12 luni, rar la cei peste 18 luni si exceptional la varsta de 2 – 5 ani. Modul de manifestare fiind schiopatura acuta cu remisii (vindecari) si exacerbari (inrautatiri). Fiind o aparitie subita trece usor confundata cu un traumatism.
Dupa afectarea si vindecarea unui membru, la interval de 2 – 3 saptamani, schiopatura revine la membrul ‘vecin’. Uneori afectand mai multe raze osoase simultan. La palparea oaselor afectate, acestea sunt dureroase si animalul incearca sa evite examinarea. Accesele fiind urmate de febra, anorexie si refuz de a se deplasa. Contrar refuzului de examinare, la mobilizarea articulatiilor nu se inregistreaza reactii. Si pe langa eozinofilia circulatorie se mai remarca si calcemia (dozarea calciului), fosforemie (dozarea fosforului), si fosfataza alcalina (ALP) in limite normale.
Radiografia este indispensabila pentru diagnosticul diferential fata de alte patologii osoase si ale sistemului locomotor care se situeaza cu schiopaturi. Exemple de diagnostice diferentiale:
- hiperparatiroidia nutritionala secundara,
- osteoporoza,
- osteodistrofia hipertrofica,
- osteocondrita disecanta si displazia coxo-femurala (criteriul de diferentiere ar fi localizarea exacta a durerii).
Leziunile se intalnesc la diafizele oaselor lungi, niciodata la nivel epifizar. Cel mai frecvent se intalnesc la oasele lungi ale membrelor: humerus, radius, femur si tibie. La nivelul leziunilor se remarca diminuarea sau absenta contrastului dintre zona medulara si corticala (zona din interiorul osului cu zona din exterior).
Pentru un diagnostic de certitudine se impune intotdeauna radiografierea tuturor celor 4 membre chiar daca schiopatura este localizata doar la unul singur.
Tratamentul este doar pentru ameliorarea discomfortului si a durerii pana la depasirea “episodului”. Pentru care se recurge fie la analgezice – antiinflamatorii, fie combinatii de terapie adjuvanta si analgezice, insa asa cum un vechi proverb zice: „timpul le vindeca pe toate”.