Cu siguranta, majoritatea proprietarilor de caini si pisici considera ca animalul de companie este membru al familiei. Se creeaza o legatura atat de stransa intre proprietar si animal, aproape ca ii consideram fiinte umane, deoarece le vorbim, ne inteleg si chiar ne raspund in modul lor inapoi. Animalele de companie clar ne imbunatatesc calitatea vietii, motiv pentru care poate fi atat de dureros atunci cand mor.
Este foarte posibil sa te confrunti cu sentimentul de vinovatie si in loc sa dai vina pe accident sau boala care a dus la decizia eutanasierii, te invinovatesti pe tine insuti. Nu poti avea control asupra tuturor bolilor ce napustesc asupra animalelor si nu ar trebui sa te simti vinovat/a, uneori natura poate fi nemiloasa, dar stim ca dornta de a mai sta cu pisica sau cainele tau este atat de puternica incat se simte ca o povara in suflet si pe umeri. Uneori este posibil sa ne simtim vinovati ca nu am petrecut timp de calitate cu animalul de companie sau ca l-am ignorat frecvent, dar de cele mai multe ori e doar mintea ce iti joaca feste. In momentele astea grele, cei mai sensibili proprietari de animale se concentreaza mai mult pe ‘ce nu au facut si trebuiau sa faca’ si mai putin pe clipele frumoase petrecute impreuna.
„Mi-as fi dorit sa nu fi asistat / sau / sa fi asistat la eutanasierea cainelui meu / pisicii mele” – asa spun cei care au asistat la procesul de eutanasiere. Desi nu este o procedura dureroasa, cei ce au ales sa ramana pana in ultima clipa aproape se pot tortura reluand acele ultime momente. Desi noi am prefera ca cineva apropiat sa stea langa caine sau pisica in ultimele clipe, poate fi epuizant pentru cineva mai sensibil sa asiste la momentul aplicarii injectiei letale. Sentimentele sunt confuze si contradictorii, unii proprietari ar fi preferat sa asiste si le pare rau ca nu au asistat la momentul eutanasierii, altii se simt coplesiti.
Poate ca daca intelegi prin ce au trecut altii sau stii la ce sa te astepti, iti va fi mult mai usor sa treci peste pierderea animalului tau de companie. Si noi ca medici veterinari am trecut prin aceste valuri de sentimente si stim cat de coplesitor este. In functie de sensibilitatea fiecaruia este posibil sa simti:
- negare;
- incapacitatea de a accepta pierderea;
- plans;
- insomnie;
- soc;
- furie;
- vinovatie;
- regret intens;
- depresie;
- sentimente ca nu vei fi niciodata la fel fara el / ea;
- nevoia sa reflectezi la momentele pierdute la nesfarsit;
- ca o iei razna;
- intr-un final acceptare.
Etapele si sentimentele pot sa nu apara intr-o ordine fixa, iar durata si intensitatea fiecarei etapei poate varia de la o persoana la alta.
Daca nu te simti confortabil sa vorbesti cat de mult a insemnat animalul tau de companie cu familia sau prietenii, ia in considerare cateva sedinte cu un psihoterapeut. Un psihoterapeut iti poate oferi sprijin si suport emotional, dar cel mai important te va ajuta sa intelegeti mai bine procesul de doliu.
Proprietarii de animale de companie isi dezvolta obiceiuri si rutine zilnice in jurul animalelor de companie datorita dependentei pe care animalele o au fata de insotitorii lor umani. Adesea se aloca minute sau ore zilnic pentru hranire, toaletare, spalare, plimbare a animalelor de companie. Pierderea unui animal de companie modifica dramatic si brusc acel sentiment de rutina, care poate pentru unii reprezenta un sens (acel lucru pentru care te trezesti dimineata). Avand in vedere acest lucru, este mai usor de inteles golul pe care il poate simti o persoana dupa ce un animal de companie a fost eutanasiat.
Pentru a iti calma durerea, incearca sa umpli aceste goluri si intervale de timp cu activitati care sa iti tina mintea ocupata. Pot fi ele iesiri cu prietenii sau alte activitati care iti fac placere.
Poate ca unul dintre trucurile cele mai recomandate, care m-a ajutat personal este sa ii scrii o scrisoare pe hartie cainelui sau pisicii tale care tocmai a murit. Poti scrie orice iti trece prin minte si ce te apasa pe suflet, acest lucru te poate ajuta sa depasesti sentimentul de vinovatie explicandu-i cat de mult l-ai iubit si ca tot ce ai facut, ai facut-o din dragoste. Ulterior scrisoarea o poti arde sau ingropa undeva.
O alta nedumerire pe care o au proprietarii atunci cand trec prin perioada pierderii animalului de companie este daca sa isi ia altul nou imediat. Parerile vor fi impartite, dar personal am cand am mi-am pierdut catelul, pe mine m-a ajutat enorm noul meu puiut. Asta nu a insemnat ca nu l-am uitat pe cel care tocmai a murit, ci pur si simplu pentru psihicul meu m-a ajutat enorm ca mi-a dat un motiv pentru a nu-mi iesi din rutina zilnica. Suferita tot a persistat saptamani bune, dar erau sensimente mixte de tristete si bucurie. Pentru unii proprietari de animale pare o lipsa de respect fata de relatia cu animalul pe care tocmai l-a pierdut, sa ia altul nou. Oricat de incomoda ar fi durerea pierderii animalului de companie, adoptarea sau cumpararea altuia nou nu va opri acea durere. Daca ar fi sa numim un moment potrivit pentru a aduce un alt animal in casa, este momentul in care in sinea noastra nu se asteptam ca noul animal sa fie exact ca cel care a murit, sa nu il comparam sau sa avem asteptari de cum era celalalt.
Pentru a pastra vie amintirea unui animal de companie luati in considerare fotografiile, tablouri sau puteti creea amprente de labe din lut. De asemenea puteti opta pentru a pastra cenusa sau a o imprastia intr-un loc special.
Pentru alte detalii ne puteti contacta pe whatsapp si un veterinar va poate raspunde la intrebari sau solicitari. In cazul in care aveti nevoie, va putem oferi si serviciul de ambulanta veterinara in cazul urgentelor la numarul de telefon 0726 742 842. Va multumim pentru incredere!
Articole cu subiect similar:
- De ce sa optezi pentru eutanasia la domiciliu? Cum stii cand e momentul?
- Eutanasierea la caine
- Eutanasierea la pisica
Acum 13 zile, mi-am pierdut cățelușa, avea cancer si a fost eutanasiată, în vârstă de 8 ani, sper că unde este ea nu mai este suferință, se putea vedea din ochii ei, tristețea și suferința, îi mulțumesc pentru clipele frumoase împreună și pentru tot ce a putut ea să mă facă mai fericită! Plâng în fiecare zi, dar trebuie să mă gândesc că ea suferea tare. Odihnește-te în pace Sășhica!
Sunt doborâtã de durere! Astăzi bucuria mea, caţelusa mea Poca de 10 ani a murit. Avea o tumorã ovariana și nu am vrut sa o chinui cu operații, tratamente. Nu avea dureri. 2 săptămâni a dormit linistitã, bea numai apã. Astăzi am văzut ca e mai rău. Răsufla mai greu, ochii tulburi, limba intr-o parte. Intr-o orã s-a dus!și acum când îi văd corpul are o fațã liniștită, zâmbitoare, parca doarme. Papusica mea cuminte!
Am mângâiat-o in tot acest timp, i-am spus ca o iubesc. Nu mai realiza nimic! M-a terminat! Plâng într una de atunci!
Catelusa asta mi-a adus atâta bucurie în viața mea! Era French Bulldog fără codiţã și ea dădea din funduleţ când ma vedea!
Cum sa nu mai fie sufletul meu bun? Cum sa vin acasă și ea sa nu vinã repede sa ma întâmpine.
Sa nu o mai vad cum se joaca în curte cu mingea sau baloanele. Cum se baga în jetul de apã de la furtun. Cum sforaia noaptea și cum mânca din bol ca un purceluş! Cum fugea in pădure după veverițe și mergea repede cu lăbuțele mici dupã mine pe potecã. Am iubit o ca și pe copilul meu! Poca mea scumpã, îți mulțumesc pentru toate clipele de fericire și bucurie pe care mi le-ai dat. Iti mulțumesc pentru ca m-ai făcut sa râd atunci când eram supărată! Îți mulțumesc pentru privirea ta plina de iubire când te uitai la mine!
Toată viața mea am sa sufăr dupã tine, Pochiţa mea!
Pochiţa cu rochiţa!
Du-te liniștită la Dumnezeu!
Pe acest pământ ai facut un om fericit!🥺
Cred că va fi de folos pentru stapinii de animale care au pierdut un animal sa dea de pomana la unul sau mai multe animale mîncare pe care să vadă cum o mananca cu pofta sau sa se joace puțin cu alte animale și să se bucure de bucuria lor și asta sa faca ca și cum ar da de pomana pentru pisicuții sau cainii sau animăluțele pe care le-au pierdut ,dar înainte de asta daca simt nevoia sa plinga pentru pierderea lor sa planga și să aștepte că timpul sa vindece rana pe care o au în sufletul lor
Acum doua luni, pe 8 iulie 2023, pisica mea, Cici, a plecat… (nu pot sa zic ca a murit). A avut cardiomiopatie hipertrofica, diagnostic pus de un al doilea veterinar la care am fost cu ea pentru ca primul a diagnosticat-o gresit. Traiesc cu sentimentul ca n-am facut tot ce trebuia ca sa-i salvez viata si ca veterinarul n-a facut tot ce trebuia pentru a-i alina macar suferinta. Cici m-a trezit noaptea din somn, a simtit ca trebuie sa plece si a vrut sa-si ia un bun ramas. Pare de necrezut ceea ce spun dar eu asa simt. I-am trimis mesaj domnului doctor ca Cici nu mai e si ca-i multumesc ca a incercat sa ne ajute. Nici acum nu inteleg de ce Cici a plecat la cateva ore dupa administrarea tratamentului in cabinetul veterinar si sunt convinsa ca medicul a uitat ceva, un medicament sau altceva care ar fi ajutat-o sa reziste macar pana a doua zi cand eram din nou programate sa mergem la cabinet pentru continuarea tratamentului. Stiu ca prognosticul era de maxim 6 luni in cazul ei si stiu ca lunile astea ar fi insemnat un chin pentru ea insa pentru mine ar fi insemnat un om de a accepta inevitabilul si de a ma pregati pentru inevitabilul care ne astepta pe amandoua. Eram atat de convinsa ca o pot salva si cred atat de mult ca as fi putut sa duc mult mai departe in timp acest inevitabil! am urmarit toate video-urile de pe youtube cu tema bolii ei si in nici unul nu se dadeau prognosticuri atat de ferme ca cel pe care l-am primit eu in cazul ei iar acest lucru ma face sa ma invinovatesc si mai mult si sa-mi cer iertare de la ea plangand continuu. Eu continui sa cumpar mancare pentru pisici pentru ca asa m-am obisnuit si incerc sa ajut animalutele de pe strada insa nu mai am puterea si curajul sa mai adopt unul pentru ca efectiv constientizez ca nu sunt in stare si nu sunt capabila sa gasesc solutia cea mai buna pentru a le salva de suferinta si moarte… Cu o zi inainte de a pleca eram langa ea, o mangaiam si ii promiteam ca am s-o fac bine iar ea si-a pus labutele pe capul meu apoi si-a lipit capul ei de al meu. Cred ca totul va fi in zadar…
N-ai idee cât de bine te înțeleg….Maine se face 1 an de când Pysu a mea a plecat. Eu nu am fost lângă ea când s-a întâmplat și de atunci sunt 365 de zile de când am zilnic lacrimi în ochi de dor si de vina, de furie, durere…15 ani in fiecare zi m-a întâmpinat la ușa la sosire fără exceptie…I-am scris o scrisoare sa ma ierte…
Astăzi a fost o zi de grea pentru mine, am ajuns din deplasare acasă și mi-am găsit Dulușelul (un greyhound desăvârșit) grav rănit, din păcate nu sa mai putut face absolut nimic pentru el din cauza plăgilor și a hemoragiei interne, singura opțiune era eutanasierea. Am trăit alături de el cele mai frumoase amintiri, experiențe …etc! Ma doare sufletul, dar cred ca acolo unde este nu mai are ultimele ore de suferința pe care nici măcar nu mai și le exprima, ma privea cu aceeași caldura și bunătate pe care o oferea celor blânzi și buni ca el!
ieri cateaua mea pe nume ginger a iesit din casa pe strada si unul a venit cu viteza in ea dupa mama a luato in casa si a lasato in patul ei ea avea spasme nu clipea respira greu si nu se misca dupa 20 de minute am gasito moarta. imi este greu fara ea o am de 6 ani in momentul de fata eu am 12 ani de ieri plang in continuu si nu ma pot opri si asta o scriu plangand.ol zi buna
Chiar azi ,mi-am eutanasiat catelusa pe care o aveam de 8 ani,și simt…ca ma prăbușesc..
Alaltaieri ne-am pierdut motanul care îl aveam de 16 ani. Nu l-am pierdut de bătrânețe…se menținea foarte bine pt vârsta care o avea..un nefericit incident cu un câine mi l-a luat.. Miki îl chema..te iubim atât de mult și ne este atât de dor de tine. Ești și vei rămâne suflețelul nostru iubit. Este greu…atât de greu………
Și mie mi-a murit un iepuras. Avea 2 ani jumate, și mereu zic ca eu sunt vinovata de moartea lui pentru ca in ultima săptămână de cand a venit iarna uitam sa îi dau mâncare la timp. Pana sa îmi aduc aminte se făcea ora 5 după amiaza, îi dadeam fan, paine, și îi puneam apa peste apa inghetata din bol.. Tot ziceam ca o schimb maine, A murit de o săptămână și nu știu cauza…
Cu o seara înainte i-am dat bobite de iepuri și apa, dar nu a vrut. A doua zi nu a mai mâncat și băut nimic, stătea ghemuit iar după amiaza s-a rostogolit cu picioarele în sus, a scos un tipat mic, apoi s-a pus pe o parte și a murit. Statea afara zi și noapte, nu întra în cușcă, dar cu o seara înainte bătea vântul și ningea și nu a ieșit din cușcă, cred ca de frig. Mai rău e ca ma învinovățesc mereu ca l-am neglijat, plâng mereu, nu pot sa uit.
Și am 37 de ani
Ce ma sfătuiți sa fac? Sa uit.
Dati-le timp „ranilor” sa se vindece. In fond, aceasta viata nu este numai despre fericire si bucurie, trebuie sa imbratisam si momentele de tristete, sa experimentam viata cu bune cu rele. Cu stima!
Ne puteti ajuta cu un contact al unui psihoterapeut in acest caz?
Fratiorul meu de 10 ani a suferit pierderea primului animal de companie, o pisica, dupa nici 2 luni 🙁
Din pacate nu cunoastem psihoterapeuti, dar veti gasi o multitudine pe internet sau la clinicile de specialitate.
Si noi ne-am eutanasiat pisica si desi au trecut aproape 2 ani inca ii ducem lipsa foarte mult.
Ieri mi-am pierdut cel mai bun prieten … o nimfa de 3 ani.. eu ma aflu in străinătate și mi-a fost mereu alături, era familia mea aici , departe de casa. Din păcate l am luat bolnavior avea circovirus, nu ii Creșteau penele avea sânge pe ele si după cum zic vet avea imunitatea scăzută. Cu o zi înainte nu avea nimic . Dar dimineața am văzut ca e ceva ciudat la el si ii bătea inima tare, nu a mâncat nu a baut apa. L am dus la vet pe la 7 seara i a dat ceva de inima si antibiotic si când am ajuns acasa s-a chinuit pana la 11 seara …. Și a dat ultima suflare s a zbătut de vreo 2-3 ori m am speriat groaznic nu o sa uit niciodată acele imagini , acum plâng într-una ma simt vinovata ca nu am stat mai mult cu el ca nu am putut sa fac nimic când se chinuia … poate nu trebuia sa îl duc la vet si se făcea bine singur … ca decand i a administrat tratamentul ținea ochii închiși si își dădea capul pe spate … ma doare groaznic … era un suflet in casa și acum e foarte liniște … i as fi dat ani din viața mea numai sa îl mai văd acym