Bolile transmisibile de la caini si pisici la oameni

Acest articol este dedicat informarii dumneavoastra, ca viitori proprietari responsabili, despre bolile zoonotice – acele afectiuni care pot fi transmise de la animale la oameni. Scopul nu este de a induce teama, ci de a oferi cunostintele necesare pentru a lua masuri preventive eficiente, asigurand astfel o convietuire sigura si armonioasa. 

Este important de subliniat ca, desi riscul de a contracta o boala zoonotica de la un animal de companie bine ingrijit este in general redus, informarea corecta si aplicarea masurilor de preventie sunt esentiale pentru a minimiza acest risc. 

Beneficiile detinerii unui animal de companie depasesc cu mult riscurile, mai ales atunci cand acestea din urma sunt intelese si gestionate corespunzator. 

Ce sunt bolile zoonotice si cum se transmit de la animale la oameni?

Bolile zoonotice, sau zoonozele, sunt afectiuni infectioase cauzate de agenti patogeni daunatori – bacterii, virusi, paraziti sau fungi (ciuperci) – care se pot raspandi in mod natural intre animale si oameni. 

Un aspect fundamental si adesea surprinzator este faptul ca animalele pot purta si transmite acesti germeni chiar si atunci cand par perfect sanatoase si nu prezinta niciun semn de boala. 

Cai principale de transmitere:

• Contact direct: Aceasta este probabil cea mai evidenta cale. Implica atingerea directa a unui animal infectat sau contactul cu fluidele sale corporale, cum ar fi saliva, sangele, urina, fecalele, mucozitatile. Chiar si gesturi afectuoase, precum pupatul animalului pe bot, pot facilita transmiterea unor bacterii sau paraziti.
• Muscaturi si zgarieturi: O rana provocata de un animal infectat, fie ea muscatura sau zgarietura (chiar si superficiala), poate introduce direct agenti patogeni in organismul uman. Exemple clasice includ rabia si boala zgarieturii de pisica. Este important de retinut ca o infectie se poate dezvolta la locul ranii chiar si la cateva zile dupa incidentul initial.
• Contact indirect: Germenii pot contamina diverse suprafete si obiecte din mediul inconjurator. Oamenii se pot infecta prin atingerea acestor zone contaminate – cum ar fi litiera pisicii, cusca cainelui, bolurile de hrana si apa, asternuturile, jucariile, solul din gradina sau parcuri, apa din acvarii – si apoi ducand mainile la gura, nas sau ochi.
• Vectori: Anumiti paraziti externi, precum capusele, puricii sau tantarii, pot actiona ca intermediari (vectori). Acestia se hranesc cu sangele unui animal infectat si pot transmite apoi agentul patogen la om (sau la alt animal) printr-o intepatura ulterioara. Bolile transmise prin vectori, cum ar fi boala Lyme (prin capuse), sunt un exemplu relevant.
• Calea alimentara/hidrica: Consumul de alimente sau apa contaminate este o alta cale importanta de transmitere. Aceasta poate include consumul de carne cruda sau insuficient preparata termic care contine chisturi parazitare (ex: Toxoplasma), lapte nepasteurizat, oua crude, sau fructe si legume care au intrat in contact cu fecale de animale infectate si nu au fost spalate corespunzator. De asemenea, apa de baut contaminata cu urina (ex: Leptospira) sau fecale (ex: Giardia, Cryptosporidium) de la animale infectate poate fi o sursa de infectie.

Cele mai frecvente boli transmise de caini si pisici 

Desi exista numeroase boli care pot fi teoretic transmise de la caini si pisici la oameni, ne vom concentra asupra celor mai frecvent intalnite sau cu impact semnificativ asupra sanatatii umane in contextul detinerii acestor animale. 

Rabia (turbarea)

• Transmitere: Rabia se transmite aproape exclusiv prin saliva unui animal infectat (doar mamiferele pot face si transmite rabie), cel mai adesea printr-o muscatura care penetreaza pielea sau, mai rar, prin zgarieturi adanci contaminate cu saliva sau prin contactul salivei cu mucoasele (ochi, gura). Cainii si pisicile nevaccinate reprezinta un risc, mai ales daca intra in contact cu animale salbatice purtatoare (lilieci, vulpi, ratoni).
• Tratament la om (profilaxie post-expunere): Cheia este prevenirea dezvoltarii bolii dupa expunere (muscatura, zgarietura de la un animal suspect). Aceasta implica spalarea imediata si temeinica a ranii cu apa si sapun si administrarea cat mai rapida a profilaxiei post-expunere (PPE), care consta in vaccin antirabic si, in majoritatea cazurilor, imunoglobulina antirabica. PPE este extrem de eficienta daca este administrata corect si la timp.
• Tratament/prevenire la animal: Nu exista tratament pentru animalele care dezvolta rabie clinica; acestea sunt de obicei eutanasiate pentru a preveni suferinta si raspandirea bolii. Prevenirea este esentiala si se realizeaza prin vaccinarea antirabica regulata a cainilor si pisicilor, conform legislatiei si recomandarilor veterinare. Evitarea contactului animalelor de companie cu animale salbatice este, de asemenea, importanta.

Leptospiroza

• Transmitere: Oamenii si animalele (in special cainii) se infecteaza prin contactul direct cu urina animalelor infectate (rozatoare – sobolani, soareci – sunt un rezervor important, dar si caini, animale de ferma) sau, mai frecvent, prin contactul pielii lezate sau al mucoaselor (ochi, nas, gura) cu apa (balti, lacuri, rauri lente) sau solul umed contaminate cu urina infectata. Cainii care inoata, beau din balti sau adulmeca in zone contaminate sunt la risc. Bacteria poate supravietui saptamani sau luni in mediu umed si cald. Transmiterea directa de la caine la om prin urina este posibila, dar mai rara decat expunerea la mediu contaminat.
• Simptome la om: Boala are un spectru larg, de la infectii asimptomatice sau usoare, asemanatoare gripei (febra brusca, frisoane, dureri de cap severe, dureri musculare intense – in special la gambe si spate, ochi rosii/conjunctivita, greata, varsaturi) pana la forme severe, potential letale (boala Weil). Formele severe implica icter (ingalbenirea pielii si ochilor), insuficienta renala acuta, insuficienta hepatica, manifestari hemoragice, afectare pulmonara severa (hemoragie pulmonara), meningita. Boala este adesea bifazica: o prima faza febrila (septicemica), urmata de o ameliorare temporara si apoi de o a doua faza (imuna) cu reaparitia febrei si posibila aparitie a complicatiilor.
• Gravitate la om: Variaza considerabil. Majoritatea cazurilor sunt usoare, dar formele severe (5-15% din cazuri) au o rata a mortalitatii semnificativa (5-40% sau mai mult in cazul afectarii pulmonare severe).
• Tratament la om: Tratamentul antibiotic este eficient, mai ales daca este inceput devreme in cursul bolii. Antibioticele utilizate includ Doxiciclina (pentru forme usoare), Penicilina G, Ampicilina, Ceftriaxona (pentru forme severe). Cazurile severe necesita spitalizare, terapie de sustinere intensiva pentru functiile vitale (managementul fluidelor si electrolitilor, suport renal – dializa, suport ventilator, transfuzii). O reactie Jarisch-Herxheimer (febra, frisoane, hipotensiune) poate aparea la initierea tratamentului antibiotic.
• Tratament/prevenire la animal (caine): Tratamentul cainilor bolnavi implica antibiotice (doxiciclina este adesea preferata pentru a elimina si starea de purtator renal, urmata uneori de Penicilina/Ampicilina) si ingrijire de sustinere agresiva (fluidoterapie intravenoasa, antiemetice, protectoare hepatice, uneori dializa). Izolarea cainelui bolnav si masuri stricte de igiena sunt necesare pentru a preveni transmiterea (manipularea urinei cu manusi). Prevenirea se bazeaza pe vaccinarea anuala a cainilor cu vaccinuri polivalente care acopera serovarurile relevante local si pe evitarea expunerii la surse de risc (ape statatoare, zone cu rozatoare). Vaccinarea nu ofera protectie 100% impotriva tuturor serovarurilor si nu elimina complet riscul de infectie sau de purtator.

Toxoplasmoza

• Transmitere: Ciclul de viata al parazitului este complex. Pisicile (domestice si salbatice) sunt gazdele definitive – singurele animale in intestinul carora parazitul se poate reproduce sexuat si produce oua (oochisturi). O pisica se infecteaza de obicei consumand carne cruda (soareci, pasari, carne nepreparata termic oferita de proprietar) care contine chisturi tisulare ale parazitului. Dupa prima infectie, pisica elimina milioane de oochisturi microscopice in fecale pentru o perioada limitata, de obicei 1-3 saptamani. Aceste oochisturi nu sunt imediat infectioase, ci devin capabile sa provoace infectia (sporuleaza) in mediu (sol, litiera) dupa 1-5 zile, in conditii favorabile de temperatura si umiditate, si pot ramane viabile timp de luni de zile. Oamenii se infecteaza cel mai frecvent prin:

• Ingestia accidentala a oochisturilor sporulate: prin ducerea mainilor la gura dupa manipularea litierei unei pisici infectate, dupa gradinarit in sol contaminat, sau prin consumul de fructe/legume nespalate contaminate cu sol.
• Consumul de carne cruda sau insuficient preparata termic (in special de oaie, porc, vanat) care contine chisturi tisulare ale parazitului. Aceasta este considerata o cale majora de infectie umana in multe regiuni.
• Mai rar, prin transfuzii de sange sau transplant de organe de la donatori infectati.
• Transmitere congenitala de la mama la fat, daca mama se infecteaza pentru prima data in timpul sarcinii. Important: Boala nu se transmite prin simpla mangaiere a pisicii sau prin parul de pisica. Riscul provine de la oochisturile din fecale.

• Simptome la om: La majoritatea persoanelor sanatoase (imunocompetente), infectia este asimptomatica sau provoaca simptome usoare, asemanatoare unei mononucleoze sau gripe: febra, oboseala, dureri musculare, dureri de cap, umflarea ganglionilor limfatici (in special cervicali). Aceste simptome se remit de obicei spontan in cateva saptamani sau luni. Uneori, poate aparea afectare oculara (retinocorioidita), chiar si la persoane altfel sanatoase, putand cauza tulburari de vedere.
• Gravitate la Om: Desi adesea benigna la persoanele cu imunitate normala, toxoplasmoza prezinta riscuri majore pentru doua grupuri principale:

• • Fatul (toxoplasmoza congenitala): Daca o femeie se infecteaza pentru prima data in timpul sarcinii (sau chiar putin inainte), parazitul poate traversa placenta si infecta fatul. Consecintele pot fi severe, variind in functie de momentul infectiei in sarcina. Riscul de transmitere creste pe masura ce sarcina avanseaza, dar severitatea bolii la fat este de obicei mai mare daca infectia apare in primul trimestru (risc de avort spontan, moarte fetala, sau sechele grave la nastere: hidrocefalie, microcefalie, calcificari intracraniene, retinocorioidita severa, convulsii, retard mintal). Unele semne pot aparea si mai tarziu in copilarie.
  • Persoanele imunocompromise: La pacientii cu sistem imunitar slabit (ex: SIDA cu numar scazut de CD4, pacienti post-transplant, sub chimioterapie), toxoplasmoza poate rezulta dintr-o infectie noua sau, mai frecvent, prin reactivarea unei infectii vechi (chisturi latente in organism). Cea mai frecventa manifestare severa este encefalita toxoplasmica (inflamatia creierului), care poate fi fatala daca nu este tratata. Alte organe (plamani, inima, ochi) pot fi, de asemenea, afectate.

• Tratament la om: Persoanele sanatoase, asimptomatice sau cu simptome usoare, de obicei nu necesita tratament. Tratamentul este indicat in caz de boala severa, afectare oculara, infectie primara la gravide, toxoplasmoza congenitala la nou-nascuti si la pacientii imunocompromisi. Schema clasica implica o combinatie de Pirimetamina (un antifolat) si Sulfadiazina (o sulfonamida), la care se adauga Leucovorin (acid folinic) pentru a preveni toxicitatea medulara a pirimetaminei. Alternative includ Trimetoprim-Sulfametoxazol, Clindamicina sau Atovaquona, adesea in combinatie cu Pirimetamina. Durata tratamentului variaza de la cateva saptamani la luni sau chiar pe viata (profilaxie secundara la pacientii cu SIDA). In cazul retinocorioiditei, se pot adauga corticosteroizi pentru a reduce inflamatia.
• Tratament/prevenire la animal (pisica): Majoritatea pisicilor infectate nu prezinta semne de boala si nu necesita tratament, deoarece infectia este autolimitanta. In cazurile rare de toxoplasmoza clinica (observata mai ales la pisoi sau pisici cu imunitate compromisa – ex: infectate cu FeLV/FIV), tratamentul de electie este antibioticul Clindamicina, administrat timp de 2-4 saptamani. Alte antibiotice (sulfonamide potentate) pot fi folosite. Prognosticul este rezervat in formele severe (pulmonare, hepatice). Prevenirea infectiei la pisici se face prin:

• • Hranirea exclusiva cu hrana comerciala (uscata sau umeda) sau cu carne bine gatita; evitarea carnii crude.
  • Mentinerea pisicilor in interior pentru a preveni vanatoarea de rozatoare sau pasari infectate.
  • Curatarea zilnica a litierei (pentru a indeparta oochisturile inainte de a deveni infectioase).

Boala zgarieturii de pisica (Bartoneloza)

• Transmitere: Boala este transmisa la om, de obicei, printr-o zgarietura sau, mai rar, o muscatura de la o pisica infectata. Pisicile, in special puii sub un an, se infecteaza cu bacteria prin intermediul puricilor infectati si al fecalelor acestora (flea dirt). Bacteria poate ajunge sub ghearele pisicii in timpul toaletarii sau scarpinatului si poate fi prezenta si in saliva. Transmiterea intre pisici se face predominant prin purici.
• Simptome la om: Simptomul clasic este aparitia unei mici leziuni (papula sau pustula) la locul zgarieturii sau muscaturii, la 3-10 zile dupa expunere. Aceasta este urmata, la 1-3 saptamani, de umflarea dureroasa a ganglionilor limfatici regionali (adenopatie) – cei mai apropiati de locul leziunii (ex: ganglioni axilari pentru o zgarietura pe mana, ganglioni cervicali pentru o zgarietura pe fata). Alte simptome comune pot include febra (de obicei usoara), stare generala de rau, oboseala, dureri de cap, dureri musculare.
• Gravitate la om: In majoritatea cazurilor, la persoanele cu sistem imunitar normal, boala zgarieturii de pisica este o afectiune benigna si autolimitanta, ganglionii umflati rezolvandu-se in 2-4 luni, chiar si fara tratament. Complicatiile sunt rare, dar pot include sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivita si adenopatie preauriculara), encefalopatie, neuroretinita (afectare oculara), osteomielita, abcese hepatice sau splenice. Persoanele imunocompromise (in special cele cu HIV/SIDA) pot dezvolta forme mult mai severe si diseminate, cum ar fi angiomatoza bacilara (leziuni vasculare proliferative pe piele si organe interne) si pelioza hepatica (cavitati pline cu sange in ficat), care pot pune viata in pericol.
• Tratament la om: La pacientii imunocompetenti cu boala tipica (adenopatie regionala fara semne sistemice severe), tratamentul este adesea simptomatic (analgezice pentru durere, comprese calde pe ganglioni). Antibioticele nu sunt intotdeauna necesare, dar pot fi considerate pentru a scurta durata simptomelor sau in caz de adenopatie foarte dureroasa sau supurativa. Azitromicina este adesea antibioticul de electie. Alte optiuni pot include Doxiciclina, Eritromicina, Rifampicina sau Ciprofloxacina. In caz de supuratie ganglionara, poate fi necesara aspiratia cu ac. La pacientii imunocompromisi cu forme severe sau diseminate, tratamentul antibiotic este esential si adesea de lunga durata (saptamani sau luni), folosind antibiotice precum Doxiciclina sau Eritromicina, uneori in combinatie cu Rifampicina.
• Tratament/prevenire la animal (pisica): Pisicile infectate cu Bartonella henselae sunt de obicei purtatoare asimptomatice si nu beneficiaza de tratament antibiotic; eradicarea bacteriei este dificila si nu previne reinfectarea. Cheia preventiei este controlul riguros si constant al infestatiei cu purici la toate pisicile din casa, folosind produse eficiente recomandate de veterinar. Alte masuri includ evitarea zgarieturilor si muscaturilor (taierea ghearelor, evitarea jocurilor agresive, manipularea cu grija a pisicilor necunoscute) si spalarea imediata a oricarei leziuni provocate de pisica.

Paraziti intestinali (viermi rotunzi/limbrici si viermi cu carlig)

Agenti Cauzali:

• Viermi rotunzi (ascarizi): Toxocara canis (specific cainelui), Toxocara cati (specific pisicii), Toxascaris leonina (poate infecta ambele specii).
• Viermi cu carlig (anchilostome): Ancylostoma caninum, Ancylostoma braziliense, Uncinaria stenocephala (afecteaza predominant cainii, dar pot infecta si pisicile), Ancylostoma tubaeforme (specific pisicii), Ancylostoma ceylanicum (caini, pisici, oameni).

• Transmitere: Cainii si pisicile infectate elimina un numar mare de oua microscopice ale acestor viermi in fecale. Aceste oua contamineaza solul (gradini, parcuri, lazi de nisip) unde pot supravietui luni sau chiar ani, devenind infectioase dupa o perioada de maturare. Oamenii (in special copiii) se infecteaza cel mai adesea prin ingestia accidentala a acestor oua infectioase din solul contaminat, fie direct (pamant mancat), fie indirect (maini murdare duse la gura, consum de legume sau fructe nespalate). In cazul viermilor cu carlig (Ancylostoma, Uncinaria), larvele eclozate din oua in sol pot, de asemenea, penetra activ pielea intacta a omului, de obicei prin talpile picioarelor la mersul descult pe sol contaminat. Ancylostoma ceylanicum poate provoca si infectie intestinala la om prin ingestia larvelor. Puii de caine si pisica se pot infecta de la mama inainte de nastere (transplacentar – T. canis) sau prin lapte (transmamar – T. canis, T. cati, A. caninum).
• Tratament/prevenire la animal: Prevenirea infectiei umane se bazeaza in mare masura pe controlul parazitilor la animale. Acest lucru se realizeaza prin:

• • Deparazitarea regulata: Administrarea de medicamente antihelmintice (dewormers) la caini si pisici, conform unui program stabilit de medicul veterinar. Exista numeroase produse eficiente (comprimate, paste, solutii spot-on) care contin substante active precum Pirantel pamoat, Fenbendazol, Milbemicina oxima, Moxidectina, Emodepsid, Selamectina etc..
  • Scheme speciale: Puii de caine si pisica necesita deparazitari frecvente incepand de la varsta de 2-3 saptamani, din cauza riscului mare de infectie de la mama. Femelele gestante si lactante pot necesita, de asemenea, tratamente specifice pentru a reduce transmiterea la pui.
  • Igiena: Colectarea prompta si eliminarea igienica a fecalelor animalelor din curte si din litiera reduce contaminarea mediului cu oua.
  • Prevenirea lunara: Multe produse lunare pentru prevenirea dirofilariozei (heartworm) contin si substante active impotriva viermilor rotunzi si/sau a celor cu carlig, oferind o protectie continua.

Dermatofitoza (pecingine, ringworm, ciuperca, micoza)

• Agent cauzal: Infectie fungica (micoza) superficiala cauzata de un grup de ciuperci numite dermatofiti. Speciile cel mai frecvent implicate in transmiterea de la caini si pisici la om sunt Microsporum canis (foarte comuna la pisici, dar si la caini), Microsporum gypseum (din sol) si Trichophyton mentagrophytes (adesea de la rozatoare, dar poate afecta si caini/pisici). Termenul „ringworm” (vierme inelar) este impropriu, deoarece nu este implicat niciun vierme.
• Transmitere: Dermatofitoza este extrem de contagioasa. Se transmite prin contact direct cu pielea sau blana unui animal infectat (care poate fi si purtator asimptomatic, mai ales pisicile cu par lung) sau, foarte frecvent, prin contact indirect cu sporii fungici prezenti pe obiecte contaminate (perii, piepteni, custi, asternuturi, covoare, mobilier) sau in mediul inconjurator. Sporii sunt foarte rezistenti si pot supravietui in mediu timp de luni de zile (pana la 18 luni). Oamenii se pot infecta si de la alti oameni sau din medii contaminate (dusuri publice, piscine). Animalele tinere (sub 1 an), cele cu imunitate scazuta sau cele care traiesc in colectivitati (adaposturi) sunt mai predispuse.
• Simptome la om: Manifestarea clasica pe piele este o leziune inelara (in forma de inel), rosie, usor elevata la margine, cu tendinta de vindecare centrala, adesea acoperita de scuame (solzi) si insotita de mancarime (prurit). Leziunile pot fi unice sau multiple si pot aparea oriunde pe corp. Alte localizari si manifestari includ:

• • Tinea capitis (scalp): Pete de alopecie (caderea parului) circulare, cu scuame, uneori cu puncte negre (fire de par rupte), prurit. Poate duce la alopecie temporara.
  • Tinea pedis (picior de atlet): Mancarime, roseata, scuame, vezicule, fisuri, in special intre degetele de la picioare.
  • Tinea unguium (unghii): Ingrosarea, decolorarea (galbuie, maronie), friabilitatea si deformarea unghiilor.
  • Tinea cruris (inghinal): Eruptie rosie, pruriginoasa in zona inghinala.

• Gravitate la om: In general, este o infectie superficiala, care nu pune viata in pericol, dar poate fi persistenta, inestetica si foarte neplacuta din cauza mancarimii. Infectiile scalpului si ale unghiilor sunt adesea mai rebele la tratament si necesita terapie pe termen lung. Pot aparea suprainfectii bacteriene secundare leziunilor de grataj (scarpinat).
• Tratament la om: Tratamentul depinde de localizarea si extinderea infectiei:

• • Infectii cutanate localizate: Se trateaza de obicei cu medicamente antifungice topice (creme, lotiuni, geluri, spray-uri) aplicate direct pe leziuni, timp de 2-4 saptamani sau mai mult. Exemple de substante active includ Clotrimazol, Miconazol, Ketoconazol, Terbinafina, Tolnaftat.
  • Infectii extinse, ale scalpului sau unghiilor: Necesita de obicei tratament antifungic sistemic (oral). Medicamentele utilizate includ Griseofulvina (mai ales la copii pentru tinea capitis), Terbinafina, Itraconazol, Fluconazol. Tratamentul oral poate dura de la cateva saptamani (pentru piele) la cateva luni (pentru scalp si unghii).
  • Sampoane antifungice: Pot fi recomandate ca adjuvant, in special pentru tinea capitis, pentru a reduce riscul de transmitere, dar nu vindeca infectia singure.
  • Remedii naturiste (otet de mere, ulei de cocos, turmeric) pot fi incercate ca adjuvante, dar eficacitatea lor nu este la fel de bine dovedita ca a medicamentelor antifungice.

• Tratament/prevenire la animal: Tratamentul dermatofitozei la caini si pisici este adesea complex si de lunga durata, avand ca scop vindecarea animalului si, foarte important, reducerea contaminarii mediului si a riscului de transmitere. De obicei, se recomanda o combinatie de terapii:

• Terapie sistemica (orala): Medicamente antifungice precum Itraconazol (adesea preferat la pisici), Terbinafina sau Griseofulvina (utilizata cu precautie din cauza potentialelor efecte adverse, mai ales la pisici). Tratamentul dureaza de obicei minim 4-6 saptamani si trebuie continuat pana la obtinerea a 2-3 culturi fungice negative consecutive, la interval de 1-2 saptamani.
• Terapie topica: Aplicarea de sampoane, lotiuni sau dip-uri (imbaieri) antifungice pe intregul corp al animalului, de 1-2 ori pe saptamana. Substantele utilizate pot include Miconazol (adesea in combinatie cu Clorhexidina), Ketoconazol, Enilconazol sau sulfura de calciu (lime sulfur dip). Terapia topica ajuta la uciderea sporilor de pe blana si reduce contaminarea mediului. Tunderea blanii (cu precautie, pentru a nu irita pielea) poate facilita aplicarea tratamentului topic si reduce raspandirea sporilor, mai ales la animalele cu par lung.
• Decontaminarea mediului: Este absolut esentiala pentru succesul tratamentului si prevenirea reinfectarii sau transmiterii. Sporii pot persista mult timp. Masurile includ aspirarea frecventa si riguroasa a covoarelor, mobilierului, podelelor (sacul aspiratorului se arunca imediat), spalarea asternuturilor, jucariilor si a altor textile la temperaturi inalte, si dezinfectarea suprafetelor dure cu solutii fungicide eficiente (ex: solutie de hipoclorit de sodiu diluat 1:10, enilconazol). Curatenia trebuie sa fie meticuloasa si repetata.
• Izolarea: Animalele infectate ar trebui, pe cat posibil, izolate de alte animale si de persoanele cu risc crescut, pe durata tratamentului, intr-o camera usor de curatat si dezinfectat.
• Diagnostic: Confirmarea diagnosticului de catre veterinar este cruciala, folosind examinarea cu lampa Wood (unele tulpini de M. canis fluoresceaza), examen microscopic al firelor de par (tricograma) si, cel mai fiabil, cultura fungica sau testarea PCR. Este important de diferentiat de alte afectiuni dermatologice cu aspect similar.

Scabia (raia sarcoptica / raia notoedrica)

• Agent cauzal: Acarieni microscopici care isi sapa galerii in stratul superficial al pielii. Principalele tipuri relevante sunt:

• • Sarcoptes scabiei var. canis: Cauzeaza raia sarcoptica la caini. Este foarte specifica gazdei, dar poate infesta temporar si oamenii sau pisicile care intra in contact strans cu un caine infestat.
  • Notoedres cati: Cauzeaza raia notoedrica sau scabia felina. Afecteaza in principal pisicile, dar poate fi transmisa ocazional si la caini, iepuri sau oameni.
  • Sarcoptes scabiei var. hominis: Cauzeaza scabia umana clasica si se transmite de la om la om; nu este o zoonoza in sensul strict de la animal la om, dar este important de diferentiat.
  • Alti acarieni (Demodex, Cheyletiella, Otodectes – raia auriculara) pot cauza probleme dermatologice la animale si uneori iritatii la om, dar nu sunt considerati scabie in sensul clasic. Ne vom concentra pe Sarcoptes si Notoedres.

• Transmitere: Scabia este extrem de contagioasa intre animalele din aceeasi specie, transmiterea facandu-se in principal prin contact fizic direct si prelungit cu un animal infestat. Transmiterea indirecta prin obiecte contaminate (paturi, perii, hamuri) este posibila, dar mai putin frecventa, deoarece acarienii nu supravietuiesc mult timp departe de gazda. Transmiterea de la caine (Sarcoptes) sau pisica (Notoedres) la om este posibila prin contact direct. Totusi, acesti acarieni specifici animalelor nu se pot reproduce eficient pe pielea umana si infestarea la om este de obicei autolimitanta (dureaza cateva saptamani), desi poate provoca mancarime intensa.
• Simptome la om: In cazul infestarii cu acarieni de la animale, simptomul principal este pruritul (mancarimea) intens, adesea aparut brusc, insotit de o eruptie cutanata cu mici papule rosii sau vezicule, localizate de obicei pe zonele care au intrat in contact cu animalul (brate, trunchi, abdomen, picioare). Mancarimea poate fi mai accentuata noaptea. Nu se observa de obicei galeriile subcutanate caracteristice scabiei umane.
• Tratament la om: Deoarece infestarea este autolimitanta, tratamentul specific acaricid nu este intotdeauna necesar. Totusi, pentru ameliorarea rapida a mancarimii, se pot folosi creme cu corticosteroizi sau antihistaminice orale. In cazuri persistente sau foarte severe, medicul poate prescrie o crema cu permetrina sau ivermectina orala, similar tratamentului pentru scabia umana. Cel mai important aspect este tratarea animalului sursa pentru a preveni reinfestarea.
• Tratament/prevenire la animal: Diagnosticul la animal se bazeaza pe simptome (mancarime intensa, leziuni cutanate cu cruste, alopecie, in special pe marginea urechilor, coate, piept, abdomen la caini; cap si gat la pisici) si pe identificarea acarienilor prin raclat cutanat (uneori dificila, mai ales la Sarcoptes). Tratamentul implica utilizarea de medicamente acaricide eficiente, prescrise de medicul veterinar. Optiunile moderne includ:

• • Produse spot-on lunare: Selamectina, Moxidectina (in combinatie cu Imidacloprid), Sarolaner, Fluralaner. Acestea sunt adesea tratamentul de electie datorita usurintei in administrare si eficientei.
  • Medicamente orale/injectabile: Ivermectina (administrata cu mare precautie la anumite rase de caini sensibile – Collie, Sheltie etc.), Milbemicina oxima, Doramectina.
  • Tratamentul trebuie administrat de obicei timp de cel putin 4-6 saptamani sau conform recomandarii produsului (unele produse mai noi pot necesita mai putine administrari).
  • Este esential sa se trateze simultan toate animalele de companie (caini si pisici) care au intrat in contact cu animalul infestat, chiar daca nu prezinta simptome.
  • Sampoanele medicinale pot ajuta la indepartarea crustelor si la calmarea pielii, dar nu sunt suficiente ca unic tratament pentru a ucide acarienii. Imbaierile cu substante acaricide (ex: amitraz) sunt mai rar folosite astazi din cauza toxicitatii potentiale, mai ales la pisici.
  • Curatarea temeinica a mediului (spalarea asternuturilor la temperaturi inalte, aspirarea covoarelor) este recomandata pentru a reduce riscul de reinfestare.
  • Prevenirea se face prin evitarea contactului cu animale infestate si prin utilizarea regulata a unor produse antiparazitare cu spectru larg care acopera si acarienii scabiei (multe produse moderne pentru purici si capuse au si aceasta actiune).

Importanta diagnosticului veterinar 

Asa cum am mentionat, simptomele multor boli de piele la animale pot fi similare (caderea parului, roseata, cruste, mancarime). Dermatofitoza, scabia, alergiile, infectiile bacteriene (piodermite) sau chiar raia demodeptica (care nu este de obicei contagioasa la adulti sau la om) pot avea manifestari asemanatoare. De aceea, este absolut esential ca orice problema dermatologica a animalului de companie sa fie evaluata de un medic veterinar. Acesta poate efectua teste specifice (raclat cutanat pentru acarieni, examen cu lampa Wood, cultura fungica pentru dermatofiti, citologie pentru bacterii/levuri, teste alergice) pentru a stabili un diagnostic corect. Un diagnostic precis este fundamental pentru alegerea tratamentului adecvat si eficient, evitand astfel intarzieri in vindecare, suferinta inutila pentru animal si risipirea resurselor pe tratamente ineficiente sau potential daunatoare.

Tabel: zoonoze comune transmise de caini si pisici

Urmatorul tabel sintetizeaza informatiile cheie despre cele mai relevante boli zoonotice discutate in acest ghid, pentru o referinta rapida.

Boala	Animal purtator principal	Mod principal de transmitere la om	Simptome comune la om	Prevenire specifica cheie
Rabie (Turbare)	Caine, Pisica, Mamifere salbatice	Muscatura/saliva infectata	Neurologic; Fatal dupa aparitia simptomelor	Vaccinare animale; Evitare contact animale salbatice; Profilaxie post-expunere (om)
Leptospiroza	Caine, Rozatoare, Animale de ferma	Contact urina/apa/sol contaminat (piele lezata, mucoase)	Asemanator gripei; Icter; Insuficienta renala/hepatica	Evitare apa/sol contaminat; Vaccinare caini; Control rozatoare; Igiena
Toxoplasmoza	Pisica (gazda finala); Alte animale	Ingestie oochisturi (fecale pisica, sol) / Chisturi (carne cruda)	Asimptomatic/Gripal; Risc major sarcina; Encefalita la imunocompromisi	Igiena litiera (zilnic); Evitare carne cruda; Spalare legume/fructe; Precautii la gravide
Boala Zgarieturii de Pisica (Bartoneloza)	Pisica (mai ales pui < 1 an)	Zgarietura/muscatura de pisica; Purici (transmit la pisica)	Leziune locala; Ganglioni limfatici umflati; Febra	Control strict al puricilor la pisica; Evitare zgarieturi/muscaturi; Igiena rana
Toxocaroza (Viermi rotunzi/Limbrici)	Caine (T. canis), Pisica (T. cati)	Ingestie oua din sol contaminat cu fecale	Larva Migrans Viscerala (febra, tuse); Larva Migrans Oculara (orbire)	Deparazitare regulata animale; Igiena maini/sol; Curatare fecale
Anchilostomiaza / Larva Migrans Cutanata (Viermi cu carlig)	Caine, Pisica	Penetrarea pielii de catre larve din sol / Ingestie oua (rar)	Eruptie cutanata pruriginoasa, serpiginoasa (LMC); Anemie (intestinal)	Purtat incaltaminte pe sol contaminat; Deparazitare animale; Curatare fecale
Dermatofitoza (Pecingine/Ringworm)	Pisica (M. canis), Caine	Contact direct (piele/blana) / Indirect (obiecte/mediu contaminate)	Leziuni cutanate inelare, rosii, pruriginoase; Alopecie (scalp)	Tratament antifungic (animal/om); Decontaminare riguroasa mediu; Igiena
Scabie (Raie Sarcoptica/Notoedrica)	Caine (Sarcoptes), Pisica (Notoedres)	Contact direct prelungit cu animalul infestat	Mancarime intensa; Eruptie cu papule rosii	Tratament acaricid (animal); Igiena; Evitare contact animale infestate
Salmoneloza / Campylobacterioza	Caine, Pisica, Reptile, Pasari	Contact fecal-oral (direct/indirect); Alimente contaminate	Diaree, dureri abdominale, febra, varsaturi	Igiena maini/alimente; Curatare fecale; Evitare carne cruda (animal/om)

Nota: Aceasta este o lista selectiva. Exista si alte zoonoze potentiale. Gravitatea si simptomele pot varia individual.

Concluzie

Bolile zoonotice, desi reprezinta un risc real, nu ar trebui sa fie un motiv de teama excesiva sau de a renunta la bucuria de a avea un animal de companie. Majoritatea acestor riscuri sunt relativ scazute, in special in cazul animalelor bine ingrijite, si, cel mai important, sunt in mare masura gestionabile si prevenibile prin cunoastere si actiune responsabila.