Vine un moment in viata in care esti nevoit sa iei decizii mai putin comode, iar stapanii lui Paris s-au aflat cu putin timp in aceasta ipostaza atunci cand au trebuit sa il ajute pe acesta sa nu mai sufere.
Sa incepem cu inceputul, atunci cand Paris, un bulldog francez foarte simpatic de numai 3 luni a fost adoptat de o familie ce isi dorea foarte mult un mic ”urecheat”. Paris era asa de simpatic, incat atunci cand iesea la plimbare pe strada atragea toate privirile si era admirat de toata lumea. Cu timpul, odata cu vizitele la veterinar, familia a inceput sa inteleaga ca micul bulldog nu era tocmai asa sanatos pe cum credeau si ca avea diverse probleme des intalnite de altfel la cainii raselor brahicefalice, insa nimic atat de serios incat sa ii puna viata in pericol pentru un moment.
Pana intr-o zi…
Paris avea multe momente in care respira mai greu, mai ales noaptea cand sforaia asa de tare ca aproape trezea si vecinii, iar uneori se intampla ca dupa o masa mai copioasa mancarea sa doreasca sa faca drum intors, insa stapanii lui erau obisnuiti cu faptul ca botul lui scurt este cauza acestor probleme, astfel incat nu s-au ingrijorat niciodata prea mult cu privire la aceste episoade.
Intr-o zi, cand Paris abia implinise 7 ani, familia lui s-a hotarat sa-l duca la veterinar pentru ca avea cateva zile de cand nu mai era asa activ ca inainte, avea o respiratie chinuitoare si vomase de cateva ori. Ajuns la cabinet, medicii l-au examinat pe Paris, i-au facut analize de sange, o ecografie abdominala si o radiografie toracica unde au observat ca micul bulldog suferea de un cancer de ficat cu multiple metastaze pulmonare.. Au urmat momente de liniste si suspin in care familia lui Paris si-a dat seama ca acesta va pleca curand de langa ei. Medicii i-au administrat un tratament de sustinere pentru a se simti mai bine, insa era deja tarziu pentru a incepe un tratament impotriva cancerului, fiind deja extins in organism, iar familia a luat decizia de a-l lua acasa pentru a-si trai ultimele clipe alaturi de persoanele care il iubeau cel mai mult.
Viata lui Paris din acel moment a continuat sa se degradeze vizibil… Bulldogul ramanea fara aer la propriu dupa plimbarea zilnica in timpul careia isi facea nevoile, pofta de mancarea scadea pe zi ce trece, era deshidratat si era mai mereu trist, asa ca familia a trebuit sa ia o decizie foarte grea… Era momentul in care toata lumea isi lua adio de la Paris si parca pana si acesta stia ca totul va deveni mult mai suportabil, asa ca au chemat medicul veterinar acasa, iar dupa ultimele clipe in care Paris si familia lui au fost impreuna, bulldogul a fost adormit, iar chinurile prin care trecea zi de zi au luat sfarsit…
Ce face cu adevarat diferenta intre eutanasie si moartea naturala?
Acele momente de chin in care animalul sufera impreuna cu familia lui ce este nevoita sa priveasca neputincioasa un membru drag care se stinge ca jarul… Eutanasia poate parea un cuvant dur, raportandu-ne la faptul ca aduce moartea, insa acest cuvant provine din limba greaca si este compus din ”eu” care inseamna ”bine” si ”thanatos” care inseamna ”moarte”, traducandu-se prin ”moarte buna”. Momentul in care cineva drag moare este trist pentru oricine si chiar daca nimeni si nimic nu poate umple golul lasat de acea fiinta, faptul ca ai facut tot ce ti-a stat in putinta pentru a-i oferi o viata cat mai buna, iar apoi o moarte decenta, ar trebui sa-ti aduca linistea sufleteasca bine meritata. Despre asta este vorba de fapt, despre sansa de a pleca din viata asta demn, pentru ca oricine si-ar dori ca la sfarsitul vietii lui sa aiba o moarte cat mai usoara si lipsita de orice fel de durere si chin, pentru ca daca vrem sau nu, toti suntem sortiti in a trece in nefiinta la un moment dat, insa oamenii nu au aceeasi sansa asemenea animalelor ca la sfarsitul vietii lor sa-si ia ramas bun de la cei dragi si sa inchida ochii pentru eternitate.
Eutanasia poate parea un cuvant dur, raportandu-ne la faptul ca aduce moartea, insa acest cuvant provine din limba greaca si este compus din ”eu” care inseamna ”bine” si ”thanatos” care inseamna ”moarte”, traducandu-se prin ”moarte buna”.
Nimic pe lumea asta nu ne poate pregati ca moartea cuiva drag sa fie mai suportabila si drept dovada, in orice mod s-ar produce, ea ne afecteaza profund si ne da dreptul sa jelim. Asa ca dupa un astfel de moment oferiti-va timp pentru a plange fiinta draga fara de care ati ramas, sufletul care prin inocenta lui va bucura zilele si pentru care ati luat cea mai buna decizie pentru a nu mai suferi. Nu incercati insa sa umpleti golul ramas cu prezenta altui animal, pentru ca asta nu va alina durerea provocata si nu va veti putea bucura pe deplin de noul membru al familiei, iar el va simti asta. Lasati timpul sa treaca si donati unui adapost sau unui animal toate lucrurile care va mai leaga sau va aduc aminte de iubitul vostru suflet, iar cu timpul, atunci cand veti fi pregatiti cu adevarat sa iubiti cu toata fiinta un nou ”urecheat”, destinul il va aduce in viata voastra.
Viata micilor nostri blanosi, asa scurta cum ni se pare, pentru ei este o eternitate in care se bucura pentru fiecare moment petrecut cu noi si nu se gandesc deloc la ziua de maine, insa poti sa-i condamni? Daca ziua de maine nu ar mai veni? Cu ce au ramas? Cu frumoasele amintiri pe care i le-ati oferit voi de-a lungul anilor si un ultim moment in care ati fost alaturi de ei, inainte ca acestia sa se stinga.
Moartea face parte din cursul normal al vietii, insa diferenta o face doar modul in care trecem cu totii in nefiinta!
Daca aveti nevoie de ajutor, oricand specialistii nostri veterinari va pot ajuta in abordarea de diagnostic sau de tratament a diferitelor afectiuni. Nu ezitati sa apelati la o ambulanta veterinara (tel: 0726742842) sau ne puteti vizita la Joyvet – cabinet veterinar sectorul 3.