Suferinta pierderii unui animal de companie

Cu siguranta, majoritatea proprietarilor de caini si pisici considera ca animalul de companie este membru al familiei. Se creeaza o legatura atat de stransa intre proprietar si animal, aproape ca ii consideram fiinte umane, deoarece le vorbim, ne inteleg si chiar ne raspund in modul lor inapoi. Animalele de companie clar ne imbunatatesc calitatea vietii, motiv pentru care poate fi atat de dureros atunci cand mor.

Este foarte posibil sa te confrunti cu sentimentul de vinovatie si in loc sa dai vina pe accident sau boala care a dus la decizia eutanasierii, te invinovatesti pe tine insuti. Nu poti avea control asupra tuturor bolilor ce napustesc asupra animalelor si nu ar trebui sa te simti vinovat/a, uneori natura poate fi nemiloasa, dar stim ca dornta de a mai sta cu pisica sau cainele tau este atat de puternica incat se simte ca o povara in suflet si pe umeri. Uneori este posibil sa ne simtim vinovati ca nu am petrecut timp de calitate cu animalul de companie sau ca l-am ignorat frecvent, dar de cele mai multe ori e doar mintea ce iti joaca feste. In momentele astea grele, cei mai sensibili proprietari de animale se concentreaza mai mult pe ‘ce nu au facut si trebuiau sa faca’ si mai putin pe clipele frumoase petrecute impreuna.

„Mi-as fi dorit sa nu fi asistat / sau / sa fi asistat la eutanasierea cainelui meu / pisicii mele” – asa spun cei care au asistat la procesul de eutanasiere. Desi nu este o procedura dureroasa, cei ce au ales sa ramana pana in ultima clipa aproape se pot tortura reluand acele ultime momente. Desi noi am prefera ca cineva apropiat sa stea langa caine sau pisica in ultimele clipe, poate fi epuizant pentru cineva mai sensibil sa asiste la momentul aplicarii injectiei letale. Sentimentele sunt confuze si contradictorii, unii proprietari ar fi preferat sa asiste si le pare rau ca nu au asistat la momentul eutanasierii, altii se simt coplesiti.

Poate ca daca intelegi prin ce au trecut altii sau stii la ce sa te astepti, iti va fi mult mai usor sa treci peste pierderea animalului tau de companie. Si noi ca medici veterinari am trecut prin aceste valuri de sentimente si stim cat de coplesitor este. In functie de sensibilitatea fiecaruia este posibil sa simti:

  • negare;
  • incapacitatea de a accepta pierderea;
  • plans;
  • insomnie;
  • soc;
  • furie;
  • vinovatie;
  • regret intens;
  • depresie;
  • sentimente ca nu vei fi niciodata la fel fara el / ea;
  • nevoia sa reflectezi la momentele pierdute la nesfarsit;
  • ca o iei razna;
  • intr-un final acceptare.

Etapele si sentimentele pot sa nu apara intr-o ordine fixa, iar durata si intensitatea fiecarei etapei poate varia de la o persoana la alta.

Daca nu te simti confortabil sa vorbesti cat de mult a insemnat animalul tau de companie cu familia sau prietenii, ia in considerare cateva sedinte cu un psihoterapeut. Un psihoterapeut iti poate oferi sprijin si suport emotional, dar cel mai important te va ajuta sa intelegeti mai bine procesul de doliu.

Proprietarii de animale de companie isi dezvolta obiceiuri si rutine zilnice in jurul animalelor de companie datorita dependentei pe care animalele o au fata de insotitorii lor umani. Adesea se aloca minute sau ore zilnic pentru hranire, toaletare, spalare, plimbare a animalelor de companie. Pierderea unui animal de companie modifica dramatic si brusc acel sentiment de rutina, care poate pentru unii reprezenta un sens (acel lucru pentru care te trezesti dimineata). Avand in vedere acest lucru, este mai usor de inteles golul pe care il poate simti o persoana dupa ce un animal de companie a fost eutanasiat.

Pentru a iti calma durerea, incearca sa umpli aceste goluri si intervale de timp cu activitati care sa iti tina mintea ocupata. Pot fi ele iesiri cu prietenii sau alte activitati care iti fac placere.

 

Poate ca unul dintre trucurile cele mai recomandate, care m-a ajutat personal este sa ii scrii o scrisoare pe hartie cainelui sau pisicii tale care tocmai a murit. Poti scrie orice iti trece prin minte si ce te apasa pe suflet, acest lucru te poate ajuta sa depasesti sentimentul de vinovatie explicandu-i cat de mult l-ai iubit si ca tot ce ai facut, ai facut-o din dragoste. Ulterior scrisoarea o poti arde sau ingropa undeva.

 

O alta nedumerire pe care o au proprietarii atunci cand trec prin perioada pierderii animalului de companie este daca sa isi ia altul nou imediat. Parerile vor fi impartite, dar personal am cand am mi-am pierdut catelul, pe mine m-a ajutat enorm noul meu puiut. Asta nu a insemnat ca nu l-am uitat pe cel care tocmai a murit, ci pur si simplu pentru psihicul meu m-a ajutat enorm ca mi-a dat un motiv pentru a nu-mi iesi din rutina zilnica. Suferita tot a persistat saptamani bune, dar erau sensimente mixte de tristete si bucurie. Pentru unii proprietari de animale pare o lipsa de respect fata de relatia cu animalul pe care tocmai l-a pierdut, sa ia altul nou. Oricat de incomoda ar fi durerea pierderii animalului de companie, adoptarea sau cumpararea altuia nou nu va opri acea durere. Daca ar fi sa numim un moment potrivit pentru a aduce un alt animal in casa, este momentul in care in sinea noastra nu se asteptam ca noul animal sa fie exact ca cel care a murit, sa nu il comparam sau sa avem asteptari de cum era celalalt.

Pentru a pastra vie amintirea unui animal de companie luati in considerare fotografiile, tablouri sau puteti creea amprente de labe din lut. De asemenea puteti opta pentru a pastra cenusa sau a o imprastia intr-un loc special.

Pentru alte detalii ne puteti contacta pe whatsapp si un veterinar va poate raspunde la intrebari sau solicitari. In cazul in care aveti nevoie, va putem oferi si serviciul de ambulanta veterinara in cazul urgentelor la numarul de telefon 0726 742 842. Va multumim pentru incredere!

Articole cu subiect similar: 

  1. Andrei spune:

    Azi din nefericire cel mai bun dar si singurul meu prieten Lucky a trecut in nefiinta.Am avut in schimb 9 ani de vis cu el.Nimeni niciodata nu o sa il poata inlocui.Da,resimt toate acele sentimente descrise mai sus.Singura consolare e ca am incercat sa-i ofer o viata fericita si cred ca a si avut.In final toti plecam deoarece Dumnezeu vrea sa ne arate nemarginita sa iubire si crede ca trebuie sa suferim,de boli sau de pierderea cuiva drag.Si coada la inviere e deja mult prea lunga.

  2. Dorina spune:

    Nu sunt sigură dacă e corect ce fac dar alt fel nu pot, acum două luni am adoptat un pui de pisică frumoasă, o dulceață de pisică iar ieri din grabă și greșeală am călcat-o. Oiubeam tare mult îmi făcuse viața mai colorată și cu sens. După ce am călcat-o m-am speriat enorm eram acasă a început să respire greu foarte greu la care a răsuflat vreo șase ori și am observat ca i se înălbește limbuta ochii erau negri și mari, spre veterinar încercam să o revin cu masajul cardiac…. Cind am ajuns medicul îmi spune ca nu se mai bate inimioara nu poate face nimic. Credeam ca mi se ia pămîntul de sub picioare, mă simt foarte vinovată. O iubeam tare mult era sufletul meu. După ce am înmormântat-o mi-am adus aminte ca ea ultimile două zile parcă simțea ca va pleacă pentru prima dată în ziua cind a murit ea a dormit liniștită la mine pe piept pina acum nu o facia și se stăruia să doarmă alături nopțile… Îmi pare foarte rău pentru ea, uneori aud zgomot prin casă cred ca e ea și încep să o caut, mai devreme sau mai târziu va trebui să plec la psihiatru, această noapte mi s-a dat greu nu mai am număr la cite ori m-am trezit ieși-am la balcon mă învinovățeam și îmi ceream iertare de la ea si Dumnezeu. M-am împiedicat într-o mingie de a iei îmi sfiisie inima. Ma doare tot corpul și realizez ca nu o pot ajuta cu nimic. Acasă am aprins o candeluta la icoană pentru ea pentru sufletul ei și mintuirea mea…

    • Mik spune:

      Asa de greu este cand asa ceva se intampla . Si noi (sotul si cu mine suntem distrusi). Am ajuns acasa noaptea la ora 2 … nu am reusit sa urcam masina in curte (a derapat pe pietre) si, cand am dat cu spatele se pare ca ne-am calcat Bobitzica noastra dragalasa … Iubita noastra era bucuroasa ca ne-am intors si se pare ca venea in urma masinii . Din pacate nu ii era niciodata teama de masina. Suntem devastati, distrusi … Am inmormantat-o la marginea padurii unde ii placea sa isi petreaca timpul . Vina, durere, cosmar … Sora ei a vazut-o moarta, cealalta pisica din casa nu. Nici catelusa, dar toate 3 parca nu sunt linistite. Poate ne simt pe noi, poate ii simt ei lipsa . Era o Bobitza mica si iubitoare si noi am ramas fara ea cu toata vina si lacrimile pe fata si in suflet .

  3. Lulu spune:

    Nu sint cuvinte și nimeni nu înțelege cat e de dureros să pierzi un prieten de companie….mi se sfâșie inima cind citesc durerile celor ce au pierdut un animalut….medicul spune că trebuie să acceptam și aceste momente….fac parte din viața…eu am rămas marcat pentru tot restul vieții de pierderea cățelușei și al pisoiului meu.am adoptat o altă cățelușa…..am adoptat alte 7 pisici…..dar durerea ce mi-au lăsat-o ma urmărește în fiecare zi.

    • Nicoleta spune:

      Duminică, 30 iunie, pisicuță mea Pia a fost călcată de o mașină, În urma cu opt ani se aciuiase la noi in curte, apoi au trecut opt ani in care nu a fost noapte sa nu doarmă langa mine,langa sufletul meu, de la 13 ani am avut pisic, pisica, s au perindat multe suflete, toate mi au rupt din suflet o data cu plecarea lor.Acum nu mi revin, era sufletul meu, o vad peste tot prin casă, era o frumusețe alba, un iepuraș blând și curat, sănătoasă, nu mai pot sa dorm noaptea, tare supărată sunt.
      Cum sa mi revin? Altă pisica mi e imposibil sa adopt, stau Intr o zonă circulata de mașini, ar însemna și condamn acele suflete…am rămas cu un labrador și un cățeluș, și ei bătrâni, dar o pisica i altceva, Nimeni și nimic nu mi poate stinge durerea pentru dragostea mea, Pia.Stiu că trec toate, dar suferință rămâne, sper că Intr o altă lume să i găsim

      • Iulia spune:

        De acord cu tine , sper ca în altă viață să îi găsim. Eu mă gândesc că , Animalul meu de companie , Cățelușa mea ,prietena mea devotată pe care o vedeam mereu in weekend dar care era foarte iubita și îngrijită , e acolo . Lasă un gol imens pierderea, te înțeleg .

    • Gabriela Vass spune:

      Ieri 7.10.2024 ,mi-am gasit catelusul meu bichon ,in varsta de 10 ani ,mort in casa.Nu mai pot .De ieri plang intr-una.A fost iubirea vietii noastre.bijuteria noastra,bibeloul si comoara casei noastre.L-am ingrijit si l-am iubit enorm de mult.Si totusi nu stiu ce a putut pati.A mancat dimineata ,s a jucat ,a fost un pic afara si dupa cateva ore sa-l gasesc mort.Oare care sa fii fost cauza?Mi-ar prinde bine sa aud pareri,orice,daca a mai patit cineva asa cu puiul lor.Va rog.Ma invinovatesc ca nu am fost acasa.Daca eram nu-l lasam sa moara.Doamne ce durere.!!Prima noapte fara el.Enorm de lunga …si dureroasa.Prima noapte cand ai dormit afara puiul meu drag.Esti fara viata dar eu tot te iubesc!
      Te iubim ,Karol!Mama,tata si fratele te iubesc pt totdeauna!

  4. vanessa spune:

    la varsta de 12 ani si jumatate parintii mei mi-au facut cadou un caine din rasa Siberian Husky. A fost cel mai minunat cadou pe care l-am primit in toata viata mea. Legatura care s-a creat intre mine si el este ceva ce nu se poate descrie. Mi-a fost alaturi in cele mai urate clipe din viata mea si m-a ajutat sa trec peste o depresie foarte urata. Este adevarat ca am fost unicul lui punct de riferiment si pentru el am fost cea mai importanta asa cum el a fost pentru mine. Cand am facut 20 de ani, m-am mutat singura in strainatate si pentru el a fost un soc si la fel pentru mine. M-am luptat sa-l iau cu mine dar a fost in zadar. Ori de cate ori aveam concediu ma intorceam acasa la ai mei si la el si vedeam cum se schimba, era iar acelasi pui care il stiam de cand era mic. Cand s-a imbolnavit prima oara si a fost diagnosticat cu hernie perianala, am crezut ca se rupe ceru in doua. Nu stiam ce sa ii mai fac si nu stiam incontro sa o iau. Intrebam medici veterinari diferiti daca se putea face ceva si raspunsul era mereu acelasi: ” din pacate e batran si nu il putem opera.” I-am dat tot felul de medicamente in speranta de a-i prelungi viata, dar dupa asta, la o alta tura de analize, fusese diagnosticat cu insuficienta renala. Stiam ca sfarsitul e aproape dar incercam sa nu ma gandesc si nu vroiam sa accept si probabil nici in clipa de fata nu am acceptat ca numai este. In data de 28 iunie 2023 pe la vreo 5 30 pm, m-am dus cu el de urgenta la veterinar ca numai respira cum trebuie, si simteam in mine ca vestile ce aveau sa vina, erau urate. Rezultatele au fost doua noi tumori, subtierea arterei, inima care numai facea fata, insuficienta renala era la stele, hernia era si mai mare… Va puteti imagina in momentul acela cum ma simteam… Am incercat cu glas stins sa intreb veterinarul daca il puteam opera sau face ceva pentru el, si raspunsul in mine il stiam dar nu vroiam sa il accept. Acesta ii mai daduse maxim 48 ore de trait. Desi avea aceste probleme grave, in acea seara a fost ultima oara cand ne-am mai plimbat impreuna, iar in data de 30 iunie 2023, l-am gasit cu hernia iesita, intr-o balta de sange. Tremuram ca varga si eram disperata stiind ca unica solutie care o aveam era sa-l eutanasiez. La ora 11:11 din acea zi, eram la veterinar si am asistat la tot procesul, si vedeam in ochii lui o eliberare, simteam ca pentru el era o eliberare, dar pentru mine era ceva de neimaginat. A trecut aproape 1 an de cand numai este si imi este foarte dor de el. Dar stiu ca numai sufera si ca alearga fericit prin padure si este liber. Au fost 13 ani si jumatate cei mai frumosi din viata mea.

  5. Radu spune:

    In 1 aprilie mi-a murit pisica de 3.5 ani. Am gasit-o lovita la cap la marginea drumului intr-o zona in care nu mergea niciodata. Uitandu-ma pe camere, am vazut cum un vecin care considera animalele „consumabile” a iesit cu cainele din dotare exact in zona un mi-am gasit pisica, liber. Chiar se vede momentul cand se repede in directia aceea cand este eliberat, dar din pacate filmarea s-a intrerupt in acel moment. Ca tabloul sa fie complet, 12 zile mai tarziu moare cel mai fain motanul pe care l-as fi putut avea, 10 ani, de tumoare pe creier. Cu tot cu tratament, starea lui a inceput sa se inrautateasca de miercuri, cu 3 zile inante. Pur si simplu dimineata cand am fost sa vad cum se simte a plans. iar tratamentul a inceput sa nu mai aiba efect. Asa ca singura decizie corecta a fost de a nu-l mai lasa sa sufere; initial nu mai manca, iar in ultimele lui ore nici nu mai putea sa miste decat capul si coada. Am stat cu el pana in ultima clipa. Nu o sa uit niciodata ultimul lui marait inainte de final. O sa ma bantuiasca toata viata.
    Suntem devastati de cele intamplate si nu reusim sa ne revenim. Nu intelegem cum un motan sanatos s-a dus in 5 saptamani.
    Vad ca unul din punctele de mai sus se refera la „sentimente ca nu vei fi niciodata la fel fara el / ea”. Chiar nu va mai fi la fel, noi aveam tabieturi in fiecare seara, iar acum a ramas un gol imens pe care nu stiu deocamdata cum sa-l umplu.

    • Alexandra spune:

      Acum doua zile mi-am găsit puiul de doar doi anișori întinsă pe asfalt, doborâtă de un nenorocit care nu a evitat-o. Îmi e greu sa îmi explic că pot exista astfel de oameni, mai ales că pisica mea avea zgardă fosforescentă și nu avea cum să nu o observe… Noi am mers să o căutăm că deja era târziu, 2 noaptea, și ea nu mai venea acasă, dar din păcate nici nu mai vine de acum… Mi s-a rupt sufletul sa o vad întinsă acolo cu ochișorii deschiși și fără vlagă… Am mers și am îngropat-o în aceeași seară și de atunci nu mă mai pot opri din plâns.. Baghera avea și o surioara acasă care o caută de atunci prin casă și prin curte… Baghera era sufletul meu, o pisicuță foarte deșteaptă și grijulie, dădea pupic când se trezea, mie și surioarei ei, vorbea cu noi de fiecare dată când venea acasă și ne povestea ce a facut, ne certa daca ceva nu îi convenea, dormea cu noi și ca să adoarmă mai bine își punea căpușorul in palma la mine să mă simtă aproape.. Simt că nu pot trece peste pierderea ei, încă privesc pe geam și mă aștept să apară din secunda in secunda…

  6. Marina spune:

    Imbratisez toti parintii care si-au pierdut puiul…astazi m-am alaturat si eu voua, mi-am ingropat Galusca iubita, o puiuta de nici un an. O pisicuta iubitoare, lipicioasa, amuzanta, care, din pacate, s-a chinuit in ultima luna cu o cistita transformata in insuficienta renala. Sufletul meu imi spune ca mai avea zile, nu reusesc sa inteleg daca am gresit noi sau doctorii in care am avut incredere…Cel mai tare ma doare faptul ca stiu ca a avut dureri mari si, desi am vizitat-o zilnic, nu s-a stins in casuta ei. O vom iubi mereu si ii suntem recunoscatori pentru tot ce am trait impreuna. Inchid ochii si imi vin numai imagini cu ea, nu stiu cum voi trece peste acest moment…simt un mix de disperare, furie, tristete, dragoste, dor…mi-ar placea sa simt si eliberare, pace, caci nu se mai chinuie…dar gandurile negre imi spun ca nu trebuia sa se ajunga aici. Pus mic, mami si tati te vor purta mereu in sufletele lor, esti parte din noi. Pana ne vom revedea, sper ca acum poti alerga si sari pe cele mai frumoase campii.

    • Stanciu Anișoara spune:

      Și eu am avut un motan pe nume tigrisor.Avea 17 ani puțin peste , suferea de insuficienta renala azi pe data de 24 iunie a plecat pe puntea curcubeului.Deja îmi este dor de el știind că are cineva ore de cînd a plecat.

  7. cornel toader spune:

    acum o saptamana la varsta de 11 ani si 7 luni inima mopsului nostru Bobita a incetat sa mai bata.pur si simplu a murit pe bratele mele.Bobita te iubim pt tot ce ne-ai invatat pt toate clipele de fericire si bucurie pe care le-am petrecut impreuna.iti multumim pt privirea ta plina de iubire cand te uitai la noi.toata viata o sa suferim pt tine.Dute linistit la dumnezeu pe pamant ai facut doi oameni fericiti.Desi suntem sfasiati de durere ne consolam cu gandul ca poate undeva ,candva intrun loc mai bun ne vom revedea cu tine si nu ne vom mai desparti niciodata .Adio comoara noastra draga nu te vom uita niciodata.

    • Sfichi Maria spune:

      De doua saptamani..l am pierdut pe Ursu..ciobanesc..A fugit din curte..si parca a intrat in pamant…Am incercat..peste tot si pe retele de socializare…refugii..stani..paduri prin satele din imprejur….Nu stiu ce sa intamplat cu el si asta ma distruge… Atat de mult de mult ne em legat de el de parca mia disparut un copil..nu mai pot nici dormi..ma disper..si nu am pace..

    • Alex Ionut spune:

      Ieri, 26.02.2024, sufletul meu si al sotiei mele, patrupeda noastra Jessy, copilul nostru, a incetat sa mai lupte, pe masa de operatie. Ce pot spune este ca am simtit ca fuge pamantul de sub mine, am plans ca un copil, ma doare sufletul si inima. Nu am trecut prin asa ceva niciodata, simt ca nu va mai fi nimic la fel. Era un Shih Tzu dar mai mult era om. Ne iubea atat de mult si noi pe ea la fel de mult. Ne-a oferit bucurii extraordinare si ne-a facut cei mai fericiti parinti. Durerea este groaznica dar sper ca de acolo de sus, de la Dumnezeu, sa se intoarca sub alta forma in familia noastra si sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Te rog Doamne, asculta-mi ruga si intoarce sufletul lui Jessy inapoi in familia noastra!!!

      • Ana spune:

        Si eu mi-am pierdut puiul ieri,la vârsta de 8 ani.O infecție în corp de care nu a dat vreun semn, un cățel jucăuș și plin de viata,s-a stins în câteva ore. Simt ca nimic nu mai are sens, plang și urlu în suspine, sotul e la fel, iar fiica-mea nu doarme pt ca ea trebuie sa fie acolo,în pat,amândouă în fiecare seara. Suntem distruși, simt ca nu pot sa merg mai departe… cat de greu poate fi…

  8. Mary spune:

    Au trecut 10 ani de cand mi-am euthanasiat fetita, un tibetan spaniel, femela, a fost primul meu caine si mia fost mai mult decat copilul meu, era atat de calma, desteapta, cuminte, intelegea absolut tot, a fost ingerul meu, dupa 10 ani, tot nu pot sa imi revin, desi ingerasul meu ma invatat sa iubesc animalele, acum am foarte multi caini, pisica, porcusori de guinea, iepuras, papagali dar majoritatea sunt animale bolnave care au nevoie de mine, caini au fost cam 25 la numar dar au mai murit din ei, desi am atat de multe animale pe care le ajut in numele ingerasului meu, inca sufar dupa cateşusa mea si imi este atat de dor de ea, am nopti in care pun capul pe perna si imi aduc aminte de ea, si plang, deci, unui nu pot acepta nici dupa o viata pierderea unui animal.

  9. Dana spune:

    Ieri l-am eutanasiat pe Bursu un caine care a trait 10 ani pe strada si 5 ani cu mine sant devastata era bolnav ,ficat marit ,ascita si altele sangera din interior ,voma numai manca si nu se mai putea ridica era foarte bolnav ,avea dureri si am hotarat eutanasia care sincer m-a marcat si ma tot intreb daca am facut bine sa-i curm suferintele ,si de ce nu ma pot linisti ,imi lipseste enorm sper sa-i fie mai bine acum…doamne

    • Mary spune:

      Ai facut tot ce ai putut, acei 5 ani cu tine au insemnat enorm pentru el, din cauza vieti pe strada a avut acele complicatii, am si eu multi caini foarte multi, colectati dupa strada, si am pierdut foarte multi, stiu ca este greu, si eu mi-am euthanasiat primul meu caine dar avea 12 ani era foarte bolnava, un pechinez, tibetan spaniel, avea un chist mare pe piept ca atingea pamantul, dureri acute, ca se plimba mereu si dormea linistita doar cand ii faceam morfina, la un moment dat a inceput sa urineze maro spre rosu, cred ca sange poate din cauza la morfina, a avut si o comotie si a ramas cu semi pareza pe o parte a capului, a fost groaznic de greu sa iau decizia de euthanasiere, ea stiind ca atunci cand vine doctorul, dispare durerea si poate sa doarma linistita, doar ca de data acea a fost injectia de euthanasiere, si nu o sa uit niciodata ochisori aia care se uitau la mine si acel tipat, este greu dar trebuie sa rezistam, si trebuie sa ajutam alte animale in memoria celor pe care le-am pierdut, iti doresc numai bine si putere sa rezisti.

      • Maria spune:

        Si pisica mea face 7 luni de cand nu mai este si nu mai pot de dorul ei ,am avuto 7 ani a fost sufletul meu mie foarte dor de tine printesica mea nu am sa te uit niciodata ,pisica ca tine nu am mai intalnit ami lipsesti enorm ,viata mea este terminata nimic nu mai este la fel Sisy a mea ami doresc macar in vis sa apari ca nu mai pot de dorul tau fetita mea frumoasa,sper sa ne vedem in alta lume

        • Cornelia spune:

          Și motănelul meu a murit joi, Norocel…9 ani avea și era cel mai frumos și bun pisicuț, arăta exact ca Garfield. Mă doare sufletul, îmi este atât de dor de el, nu mai e viața frumoasa fără Norocelul meu…nu credeam că există asemenea suferință…

    • Gina spune:

      Pisica noastră Bulină,am avut o de la bloc de7 ani,,in urma cu4 ani,,,ceva probleme ginecologice,,,dormea întotdeauna între picioarele mele,ne am mutat la casa, îmi era frica, mai fara vecini,ne am și luat un câine de pază metis de malinois cu doberman avea7 luni .am văzut că nu se împrietenesc,,,,cățeaua ne a făcut și pui am mai oprit un băiat, câinii au prin pisica in beci și din păcate pisica mea Bulină care m a salvat nu mai este! Am auzit că rasa asta de câini nu se înțeleg cu pisicile niciodată!

  10. Rodica spune:

    Durerea este sfâșietoare , în primăvară l-am pierdut pe Black , un ciobănesc german de 14 ani , am suferit enorm, dar era bolnav și se chinuia săracul. După câteva luni , ne-am adus doi puiuți , un labrador și o fetiță Akita inu, Thor și Hana, îi iubesc enorm pe amândoi, dar Hana ocupa un loc special în inima mea. Ieri după-amiază a rămas poarta din greșeală deschisă iar, ei erau în curte , deși în prezența noastră nu ieșeau din curte, ieri fiind singuri au ieșit . Hana a fost lovită mortal de o mașină în stradă , iar eu sunt devastată, parcă lumea s-a terminat , o iubesc de mor și nu știu cum o să supraviețuiesc fără ea. Ne învinovățim ca nu am fost atenți și din păcate nu o mai putem aduce înapoi.Avea doar 6 luni și nu pot crede ca nu o s-o mai văd . Mi se pare o suferință enormă, nu știu cum o să pot fără ea. Îl avem pe Thor, dar nu știu cum să trec peste pierderea ei.

    • Adriana spune:

      Buna seara, in momentul in care citesc aceste rânduri, eu, soțul si cei doi copii ai noștri, trecem prin același calvar al pierderii unei pisicuțe, Joana pe nume, care a murit accidentata de un vitezoman acum doua zile.
      Este primul animaluț pe care l am ținut in casa si de care ne am atasat enorm de mult cu toții, deoarece zilnic ne luam doza de iubire, drăgălășenie, alint, liniște, serotonina… si tot de ce are nevoie un om ca sa fie fericit.
      Joana te iubim pentru tot ce ne ai învățat si pentru toate clipele superbe pe care le am petrecut împreuna cu tine!
      Deși suntem sfâșiați de durere, ne consolăm cu gândul ca poate cândva, undeva intr un loc mult mai
      bun, ne vom revedea cu tine si nu ne vom mai despărți niciodată!🙏

  11. Iancu Daria spune:

    Acum 13 zile, mi-am pierdut cățelușa, avea cancer si a fost eutanasiată, în vârstă de 8 ani, sper că unde este ea nu mai este suferință, se putea vedea din ochii ei, tristețea și suferința, îi mulțumesc pentru clipele frumoase împreună și pentru tot ce a putut ea să mă facă mai fericită! Plâng în fiecare zi, dar trebuie să mă gândesc că ea suferea tare. Odihnește-te în pace Sășhica!

    • Carmen spune:

      Sunt doborâtã de durere! Astăzi bucuria mea, caţelusa mea Poca de 10 ani a murit. Avea o tumorã ovariana și nu am vrut sa o chinui cu operații, tratamente. Nu avea dureri. 2 săptămâni a dormit linistitã, bea numai apã. Astăzi am văzut ca e mai rău. Răsufla mai greu, ochii tulburi, limba intr-o parte. Intr-o orã s-a dus!și acum când îi văd corpul are o fațã liniștită, zâmbitoare, parca doarme. Papusica mea cuminte!
      Am mângâiat-o in tot acest timp, i-am spus ca o iubesc. Nu mai realiza nimic! M-a terminat! Plâng într una de atunci!
      Catelusa asta mi-a adus atâta bucurie în viața mea! Era French Bulldog fără codiţã și ea dădea din funduleţ când ma vedea!
      Cum sa nu mai fie sufletul meu bun? Cum sa vin acasă și ea sa nu vinã repede sa ma întâmpine.
      Sa nu o mai vad cum se joaca în curte cu mingea sau baloanele. Cum se baga în jetul de apã de la furtun. Cum sforaia noaptea și cum mânca din bol ca un purceluş! Cum fugea in pădure după veverițe și mergea repede cu lăbuțele mici dupã mine pe potecã. Am iubit o ca și pe copilul meu! Poca mea scumpã, îți mulțumesc pentru toate clipele de fericire și bucurie pe care mi le-ai dat. Iti mulțumesc pentru ca m-ai făcut sa râd atunci când eram supărată! Îți mulțumesc pentru privirea ta plina de iubire când te uitai la mine!
      Toată viața mea am sa sufăr dupã tine, Pochiţa mea!
      Pochiţa cu rochiţa!
      Du-te liniștită la Dumnezeu!
      Pe acest pământ ai facut un om fericit!🥺

      • Oana spune:

        Îmi pare tare rău, de curând trec prin aceeași pierdere și este incredibil de dureros, am petrecut 2 luni și 3 săptămâni cu puiul meu de malinois și îmi pare că am petrecut o viață întreagă de așa îi simt lipsa, era lumina ochilor mei, oricum sunt sigura că ei stiu că ii iubim mai presus decât orice, însă deși sunt prietena cu Dumnezeu, nu o sa înțeleg niciodată de ce a vrut să fie așa….

        • Lucica spune:

          Buna ziua Oana!
          Am citit cu lacrimi in ochi, prin ce ai trecut si imi pare foarte rau si te inteleg pe deplin.
          Eu trec zilele acestea tot la fel. A murit pisisuta mea, scumpa mea mica si iubita, careia i-am ignorat sintomele si a murit in 3 ore, Nu am chemat medicul, nu am dus-o la medic, am zis ca intra in calduri si de aceeia miauna, am lasat-o sa stre singura in alta camera sa se linisteasca si ea a murit. Puiul nostru scump, pe care o aveam de 3 luni si care ne-a adus atata bucurie, am lasat-o sa moara fara sa o ajut cu nimic.
          Sunt distrusa, plang intr-una, nu pot dormi, imi asum vina pentru moartea ei si nu stiu ce sa mai fac.

      • Ann spune:

        Va inteleg , sambata 25.04.2023 , Max bulldogul meu francez , avea 12 ani fara 5 zile , a facut avc , nu mi gasesc linistea de cand el nu mai este , imi este foarte greu fara el dar macar nu se mai chinuie🙏🏻🥺

    • Mariana oprea spune:

      Daria, acum 4 zile, am pierdut tot ce am iubit mai mult in aceasta viata! Am pierdut-o pe Kitty, pekineza mea alba, cea mai frumoasa catelusa… In luna octombrie, avea 13 ani si jumatate. Am depistat o mica umflatura sub labuta dreapta. Era cancerul nenorosit care a ucis-o. . Medicul m-a sfatuit sa n-o operez, data fiind varsa=sta si localizarea tumorii. In cateva luni a crescut, cu tot tratamentul, mereu se lingea si locul s-a infectat. Vineri am inceput antibioticile , dar sambata tumora a pocnit. Medicul mi-a spus ca nu mai avem ce face, totul va fi un chin pentru ea. Da, ea a scapat dar a inceput chinul meu, care ma intreb de ce trebuie sa mai traiesc fara ea. Nu mai pot…

  12. Alina spune:

    Cred că va fi de folos pentru stapinii de animale care au pierdut un animal sa dea de pomana la unul sau mai multe animale mîncare pe care să vadă cum o mananca cu pofta sau sa se joace puțin cu alte animale și să se bucure de bucuria lor și asta sa faca ca și cum ar da de pomana pentru pisicuții sau cainii sau animăluțele pe care le-au pierdut ,dar înainte de asta daca simt nevoia sa plinga pentru pierderea lor sa planga și să aștepte că timpul sa vindece rana pe care o au în sufletul lor

  13. lumi spune:

    Acum doua luni, pe 8 iulie 2023, pisica mea, Cici, a plecat… (nu pot sa zic ca a murit). A avut cardiomiopatie hipertrofica, diagnostic pus de un al doilea veterinar la care am fost cu ea pentru ca primul a diagnosticat-o gresit. Traiesc cu sentimentul ca n-am facut tot ce trebuia ca sa-i salvez viata si ca veterinarul n-a facut tot ce trebuia pentru a-i alina macar suferinta. Cici m-a trezit noaptea din somn, a simtit ca trebuie sa plece si a vrut sa-si ia un bun ramas. Pare de necrezut ceea ce spun dar eu asa simt. I-am trimis mesaj domnului doctor ca Cici nu mai e si ca-i multumesc ca a incercat sa ne ajute. Nici acum nu inteleg de ce Cici a plecat la cateva ore dupa administrarea tratamentului in cabinetul veterinar si sunt convinsa ca medicul a uitat ceva, un medicament sau altceva care ar fi ajutat-o sa reziste macar pana a doua zi cand eram din nou programate sa mergem la cabinet pentru continuarea tratamentului. Stiu ca prognosticul era de maxim 6 luni in cazul ei si stiu ca lunile astea ar fi insemnat un chin pentru ea insa pentru mine ar fi insemnat un om de a accepta inevitabilul si de a ma pregati pentru inevitabilul care ne astepta pe amandoua. Eram atat de convinsa ca o pot salva si cred atat de mult ca as fi putut sa duc mult mai departe in timp acest inevitabil! am urmarit toate video-urile de pe youtube cu tema bolii ei si in nici unul nu se dadeau prognosticuri atat de ferme ca cel pe care l-am primit eu in cazul ei iar acest lucru ma face sa ma invinovatesc si mai mult si sa-mi cer iertare de la ea plangand continuu. Eu continui sa cumpar mancare pentru pisici pentru ca asa m-am obisnuit si incerc sa ajut animalutele de pe strada insa nu mai am puterea si curajul sa mai adopt unul pentru ca efectiv constientizez ca nu sunt in stare si nu sunt capabila sa gasesc solutia cea mai buna pentru a le salva de suferinta si moarte… Cu o zi inainte de a pleca eram langa ea, o mangaiam si ii promiteam ca am s-o fac bine iar ea si-a pus labutele pe capul meu apoi si-a lipit capul ei de al meu. Cred ca totul va fi in zadar…

    • Cristina spune:

      N-ai idee cât de bine te înțeleg….Maine se face 1 an de când Pysu a mea a plecat. Eu nu am fost lângă ea când s-a întâmplat și de atunci sunt 365 de zile de când am zilnic lacrimi în ochi de dor si de vina, de furie, durere…15 ani in fiecare zi m-a întâmpinat la ușa la sosire fără exceptie…I-am scris o scrisoare sa ma ierte…

      • Raluca spune:

        Pe 11 octombrie a murit si fetita mea, Luna pisicuta care m-a facut fericita 7 ani si putin. Si in ultimele zile nu am fost langa ea, a murit la veterinar…sunt devastata, plina de remuscari si vina. Nu pot descrie in cuvinte durerea. Sunt alaturi de voi toti care suferiti!

      • Mihaela spune:

        Bună,
        Ieri 15 nov 2023 am pierdut-o pe pisicuta mea Daisy în varsta de 13 ani și 7 luni, am aflat cu stupoare luni de la medicul veterinar ca are tumori la plamani. A murit la clinica dar va spun sincer trebuie sa avem încredere ca ele sunt bine acolo unde au plecat pentru ca durerea este cumplita. Va doresc multă putere și sa ne gândim ca sufletele lor sunt bine și au grija de noi

    • Lulu spune:

      Îți sint alături….și eu am pierdut un pisoi tânăr….mi s-a rupt inima,te înțeleg și nu am cuvinte să exprim compasiunea

    • Ioana spune:

      Din pacate, boala aceasta nu iarta, si tot ce ramane e timpul dintre diagnostic si momentul cand nu mai e. Am reusit cu ajutorul unei doamne doctor sa prelungesc timpul la aproape un an, timp in care a fost un pacient exemplar: statea la injectii si inghitea pastile fara numar! Si 10 de ar fi fost si nu as fi fost vreodata pregatita! Pentru Luna… criza a inceput si apoi s-a prăbușit si lumea mea! Au fost 10 minute groaznice in care s-a chinuit ingrozitor!
      Am ramas cu vinovatia ca nu am facut suficient, ca puteam petrece mai mult timp cu ea, etc!

  14. Dana spune:

    Astăzi a fost o zi de grea pentru mine, am ajuns din deplasare acasă și mi-am găsit Dulușelul (un greyhound desăvârșit) grav rănit, din păcate nu sa mai putut face absolut nimic pentru el din cauza plăgilor și a hemoragiei interne, singura opțiune era eutanasierea. Am trăit alături de el cele mai frumoase amintiri, experiențe …etc! Ma doare sufletul, dar cred ca acolo unde este nu mai are ultimele ore de suferința pe care nici măcar nu mai și le exprima, ma privea cu aceeași caldura și bunătate pe care o oferea celor blânzi și buni ca el!

    • Andreea Constantinescu spune:

      Astăzi în urma unei decizii grele s-a stins Blacky (căruia îi spuneam Șchiubi).Era necesară o eutanasiere deoarece era batran si bolnav (avea 2 tumori ce nu mai puteau fi operate din cauza varstei,inima mărita,2 escare adanci ce nu puteau fi cusute tot din cauza varstei sale ,paralizie si inima marita) din cauza inimii respira foarte greu iar din cauza paraliziei nu mai putea merge si din blanosul profticios ce voia orice acum aproape ca nu mai manca nimic si nici apa aproape ca nu mai voia.Asa ca ar fi fost un gest egoist sa continui sa il las sa traiasca in acest chin si am vrut sa il eliberez.Am asistat chiar pana la sfarsitul eutanasierii sale si ma multumesc cu faptul ca nu a avut spasme si a murit foarte împăcat si linistit ca parca si-ar fi dorit asta.L-am avut pe Șchiubi din 2007 si am crescut impreuna ( eu aveam 8 ani atunci si el cateva luni haha).Azi eu am 24 de ani iar el a avut 16 ani (un mosulet).Culmea ca la inceput nu mi-a placut de el , il alesese sora-mea si ziceam mereu ca e o caricatura de animal ( el fiind un metiz) dar oricat am negat ca nu l-am placut de fapt l-am iubit enorm si imi e foarte greu sa ma despart de el.Toata lumea stia ca nu il suportam in casa dar pe ascuns eram cei mai buni prieteni si azi simt ca l-am pierdut pe prietenul meu cel mai bun cu care m-am certat,m-am jucat si l-am iubit si am avut atatea amintiri impreuna.Nu am crezut in trecut ca ma voi apleca peste blana aia si voi vărsa atatea lacrimi pe gatul lui mare si blanos. 🙂 In curand cred ca voi merge la un psihoterapeut deoarece apropiatii nu inteleg aceasta pierdere dureroasa si cred ca imi va fi din ce in ce mai greu deoarece nu ma pot opri din plans si supărare.

      • Tina spune:

        Draga Andreea, de-a lungul vietii am trecut prin pierderea a 4 sufletele scumpe pe care le-am considerat ca fiind membri ai famliei si am suferit extrem de mult dupa fiecare. Pentru mine, cea mai buna solutie pt a trece peste aceste pierderi a fost sa iau un alt puiut care prin candoarea si jucausenia lui mi-a vindecat sufletul.

  15. Ciuhan Luca Darius spune:

    ieri cateaua mea pe nume ginger a iesit din casa pe strada si unul a venit cu viteza in ea dupa mama a luato in casa si a lasato in patul ei ea avea spasme nu clipea respira greu si nu se misca dupa 20 de minute am gasito moarta. imi este greu fara ea o am de 6 ani in momentul de fata eu am 12 ani de ieri plang in continuu si nu ma pot opri si asta o scriu plangand.ol zi buna

    • Livv spune:

      Alaltaieri ne-am pierdut motanul care îl aveam de 16 ani. Nu l-am pierdut de bătrânețe…se menținea foarte bine pt vârsta care o avea..un nefericit incident cu un câine mi l-a luat.. Miki îl chema..te iubim atât de mult și ne este atât de dor de tine. Ești și vei rămâne suflețelul nostru iubit. Este greu…atât de greu………

    • Vieru Elena spune:

      Am avut un eveniment in familie a trebuit sa plecam in Germania , pentru trei zile , eu , soțul și fica . Având trei motanei ia lăsat in grija unei prietene . Unul dintre ei având tratament ptr diabet , iar un altul ptr inima si rinichi. Pe parcursul acestor zile fica ii dădea mesaje una într-una sa vadă dacă sunt bine, dacă le-a făcut tratamentul , dar nu ii rasp .
      La întoarcerea in țara si știind ca merge după ei ia dat un mesaj cum ca cel cu diabet a murit . Atât si nimic mai mult totodata plecând de acasă si inchizandu-si telefonul. Din acel moment a început durerea cea mare , plânsete , plânsete si iar plânsete . De acum încolo așa va fi ei fiind ca un copil ptr ea si cealaltă fica.
      Deși mai sunt doi durerea pierderi nu se alina cu nimic.

  16. Ionela spune:

    Și mie mi-a murit un iepuras. Avea 2 ani jumate, și mereu zic ca eu sunt vinovata de moartea lui pentru ca in ultima săptămână de cand a venit iarna uitam sa îi dau mâncare la timp. Pana sa îmi aduc aminte se făcea ora 5 după amiaza, îi dadeam fan, paine, și îi puneam apa peste apa inghetata din bol.. Tot ziceam ca o schimb maine, A murit de o săptămână și nu știu cauza…
    Cu o seara înainte i-am dat bobite de iepuri și apa, dar nu a vrut. A doua zi nu a mai mâncat și băut nimic, stătea ghemuit iar după amiaza s-a rostogolit cu picioarele în sus, a scos un tipat mic, apoi s-a pus pe o parte și a murit. Statea afara zi și noapte, nu întra în cușcă, dar cu o seara înainte bătea vântul și ningea și nu a ieșit din cușcă, cred ca de frig. Mai rău e ca ma învinovățesc mereu ca l-am neglijat, plâng mereu, nu pot sa uit.
    Și am 37 de ani
    Ce ma sfătuiți sa fac? Sa uit.

    • Veterinar spune:

      Dati-le timp „ranilor” sa se vindece. In fond, aceasta viata nu este numai despre fericire si bucurie, trebuie sa imbratisam si momentele de tristete, sa experimentam viata cu bune cu rele. Cu stima!

    • Monica spune:

      M-am hotărât sa scriu aici pentru ca simt nevoia sa îmi descarc sufletul,iar aici cred ca o sa găsesc alinare de la toti cei care au simțit durerea imensa a pierderii unui prieten necuvântător. Tocmai am pierdut-o pe una dintre cele doua pisicute ale mele dragi. Am pierdut-o pe Suflețica mea și sufletul meu e pustiit de durere. Era o pisicuta atât de delicata și iubitoare, am crescut-o din primele zile de viață ale ei și a stat doar trei ani minunati în viata mea,după care ,acum cateva zile a plecat pur și simplu si nu a mai revenit. Ea nu a plecat niciodată de lângă casa,ceea ce ma face sa cred ca a plecat cu un scop, acela de a părăsi aceasta lume. Acum am toată casa plina de amintirea ei, o vad în toate locurile unde obișnuia sa doarmă și mi-e foarte dor de ea și plâng, și plâng, și plâng în continuu. Era extrem de iubitoare și ma cauta mereu în toată casa ca să stea în brațele mele. Se întindea cât era de lungă pe pieptul meu și atunci cred ca rea foarte relaxata și fericita. Își punea lăbuțele de o parte si de alta a gatului meu,ca și cum ma îmbrățișa… Cred ca eu eram pentru ea o oaza de liniște și pace. Și ea era la fel pentru mine,dar cred ca nu am făcut totul pentru ea,deoarece cred ca suferea de o problemă de sănătate pe care am ignorat-o și asa s-a sfârșit. Poate dacă aveam mai multa grija de ea, poate ma mai bucuram încă de clipele cu ea alături. Dacă as putea sa mai am măcar 5 minute în care sa o țin în brate și sa îmi iau rămas bun de la ea, sa-i spun cât de mult o iubesc și sa o rog sa ma ierte ca nu am fost mereu alături de ea…Suflețica mea scumpa a plecat și acum veghează asupra noastra și asupra surorii ei ,care este singura care mi-a rămas și de care va trebui sa am cât de multa grija pot ca să ma bucur de ea cât mai mult. Ramai cu bine iubita mea Suflețică și îți mulțumesc mult pentru ca ai acceptat sa vii in viata mea în acești trei ani minunati. Nu vreau sa te uit niciodată. Te iubesc mult.

  17. Adriana M. spune:

    Ne puteti ajuta cu un contact al unui psihoterapeut in acest caz?
    Fratiorul meu de 10 ani a suferit pierderea primului animal de companie, o pisica, dupa nici 2 luni 🙁

    • Veterinar spune:

      Din pacate nu cunoastem psihoterapeuti, dar veti gasi o multitudine pe internet sau la clinicile de specialitate.

    • Ghiulby spune:

      Ieri mi-am pierdut cel mai bun prieten … o nimfa de 3 ani.. eu ma aflu in străinătate și mi-a fost mereu alături, era familia mea aici , departe de casa. Din păcate l am luat bolnavior avea circovirus, nu ii Creșteau penele avea sânge pe ele si după cum zic vet avea imunitatea scăzută. Cu o zi înainte nu avea nimic . Dar dimineața am văzut ca e ceva ciudat la el si ii bătea inima tare, nu a mâncat nu a baut apa. L am dus la vet pe la 7 seara i a dat ceva de inima si antibiotic si când am ajuns acasa s-a chinuit pana la 11 seara …. Și a dat ultima suflare s a zbătut de vreo 2-3 ori m am speriat groaznic nu o sa uit niciodată acele imagini , acum plâng într-una ma simt vinovata ca nu am stat mai mult cu el ca nu am putut sa fac nimic când se chinuia … poate nu trebuia sa îl duc la vet si se făcea bine singur … ca decand i a administrat tratamentul ținea ochii închiși si își dădea capul pe spate … ma doare groaznic … era un suflet in casa și acum e foarte liniște … i as fi dat ani din viața mea numai sa îl mai văd acym

      • Silvia spune:

        Mi am pierdut cățeluș Intr un cumplit accident,l am crescut de la 2 săptămâni și după șase ani l am pierdut Intr un accident de mașină.
        De atunci numai am cuvinte…mă doare îngrozitor de tare..nu l am avut niciodată bolnav..era foarte jucăuș..eu sincer nu l consideram un animal de companie ci un copil.intelegea absolut tot doar că nu putea vb…îl iubeam nespus de mult.

        • Daniela spune:

          Ieri a fost o zi oribila pentru mine, am avut un motănel de 5 luni, nu pare mult dar mam atașat foarte mult de el și el de mine , cind lam luat respira greu am crezut ca îl pot ajuta săracul meu motănel sa chinuit atitea luni sa respire nu știam ce este în neregula cu el bugetul meu nu îmi permitea sa fac analize complete săracul avea diaframa rupta astăzi a murit la veterinar în fata ochilor mei a fost sfisietor sa vad cum motănelul meu iubit a murit am fost acolo în stare de soc sunt acasă acum în pat e ora 5 dimineata ear eu de eri. Pling in continu îmi repet non stop ca nu e corect , ma învinovățesc enorm ca nu am făcut ceva mai repede. Mi-am dus motănelul in brate la veterinar și m-am întors acasă. Cu el într-o cutie și cu inima sfâșiată mai am un motănel acasă care ii simte lipsa se simte singur am încercat sa ma iau cu astalant motănel dar nu pot trece peste pling de fiecare data cind îmi aduc aminte de tom. Revăd momentul în care a murit e a dracu de dureros prietenul meu blanos sper ca nu mai sufera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.