Este un fapt aproape cultural că fiecare român deține acasă o cutie cu medicamente pentru orice situație neprevăzută, însă mulți dintre noi nu știm că majoritatea acestor medicamente nu pot fi administrate animalelor de companie. Această informație poate stârni și mai multă confuzie atunci când, spre exemplu, medicul veterinar prescrie unui animal cu inflamație dexametazona – aceeași substanță activă pe care o folosim și noi, oamenii, însă sub forma unui medicament cu denumire comercială diferită.
Poate părea un joc de interese financiare la prima vedere, astfel că în acest articol vom aborda motivele reale pentru care nu putem administra animalelor de companie aceleași medicamente pe care le folosim și noi, substanțele active care nu se oferă niciodată animalelor, precum și o listă de medicamente de uz uman pe care le putem administra în anumite circumstanțe. Fiecare farmacie veterinară are un medic care vă poate ajuta cu sfaturi și medicamente specifice afecțiunii animalului dvs.
Argumente
Deși foarte multe medicamente de uz uman conțin substanțe active utilizate și în practica veterinară, administrarea de medicamente formulate pentru oameni unui animal nu este aproape niciodată o idee bună. Motivele concrete din spatele acestui raționament sunt regăsite mai jos.
- Doze diferite
Doza necesară pentru animale este adesea mult mai mică sau diferită decât pentru oameni. Administrarea unei doze umane poate duce la supradozaj, toxicitate sau complicații fatale la animalele de companie. Medicamentele veterinare sunt concepute cu ghiduri specifice speciilor pentru dozarea corectă. Medicamentele umane nu țin cont de acestea, ci de ghidurile din medicina umană, ceea ce duce la riscul de toxicitate.
Exemplu: Ibuprofenul este uneori utilizat în mediul veterinar, dar doza umană (200-500mg per comprimat) este mult prea mare pentru majoritatea animalelor de companie. Un câine de talie mică ar suferi ulcere gastrointestinale sau insuficiență renală chiar și de la o singură pastilă umană.
Acestea fiind spuse, stăpânii vor observa uneori că medicul veterinar recomandă administrarea unor medicamente de uz uman, cum ar fi suplimentele de enzime digestive, anumite unguente cu antibiotic, antiseptice etc. În aceste situații medicul specifică doza corectă care trebuie administrată – spre exemplu, dacă necesarul unui om adult este o pastilă întreagă, necesarul unui câine de talie mare poate fi doar o pătrime de comprimat pentru medicamentul respectiv.
Totuși, deși pare o regulă de trei simplă ce poate fi aplicată pentru administrarea oricărui medicament, calculul specific al dozelor în funcție de greutate, vârstă, sex, stare metabolică și mai ales în funcție de specie este mai complex și trebuie efectuat exclusiv de către un medic veterinar care va lua în considerare toți factorii implicați. Mai simplu este să mergeți la o farmacie veterinară și să cereți medicamente pentru un tratament simptomatic.
Pentru un comprimat de vitamina B, împărțirea tabletei în 4 este puțin probabil să cauzeze efecte secundare, chiar dacă aceasta este în supradoză, însă situația poate fi fatală dacă tableta administrată conține xylitol.
- Excipienți
Excipienții sunt substanțe inactive adăugate în formula medicamentului care nu acționează în organism, însă conferă produsului medicamentos final anumite caracteristici. Există excipienți pentru gust, pentru stabilitatea moleculară, pentru consistență, pentru protecție față de acidul gastric și chiar pentru creșterea absorbției intestinale a substanței active. Medicamentele de uz uman conțin ingrediente suplimentare (lianți, pelicule, arome) care pot fi inofensive pentru oameni, dar toxice pentru animale.
Exemplu: Xilitolul, un îndulcitor artificial care se găsește frecvent în medicamentele pentru oameni este foarte toxic pentru câini, provocând scăderi severe ale glicemiei și insuficiență hepatică.
- Sensibilitate de specie
Diferitele animale metabolizează diferit medicamentele. Pisicilor, de exemplu, le lipsesc anumite enzime hepatice pe care le au câinii și oamenii, ceea ce le face foarte sensibile la medicamente precum paracetamolul sau aspirina. Medicamentele de uz uman, chiar și în cantități mici, pot duce la leziuni hepatice, renale sau gastrointestinale la animalele de companie, chiar dacă ingredientul activ este utilizat în medicina veterinară.
- Diferențe în absorbția și metabolizarea substanțelor active
Animalele procesează medicamentele în mod diferit, iar formulările destinate uzului uman pot duce la o absorbție neregulată sau pot afecta diferite organe, cauzând mai degrabă daune decât beneficii.
Medicamentele prezintă un anumit timp mediu de metabolizare, denumit timp de înjumătățire – care reprezintă, de fapt, timpul în care concentrația maximă atinsă de medicament în plasma sanguină se reduce la jumătate. Astfel, unele medicamente pot rămâne mai mult sau mai puțin timp în sistem la om și sunt formulate în consecință, dar la animalele de companie, acestea pot fi metabolizate prea repede – neavând niciun efect – sau prea încet, ducând la toxicitate.
Exemplu: Aspirina de uz uman este uneori prescrisă câinilor (cu instrucțiuni stricte), dar pisicile o metabolizează foarte lent deoarece nu sintetizează enzimele necesare într-o cantitate adecvată. Administrarea unei doze de aspirină unei pisici va cauza toxicitate, cu simptome precum vărsături, ulcere și insuficiență renală, din cauza timpului îndelungat în care aceasta rămâne în organism.
- Potențiale interacțiuni între medicamente
Dacă animalul dumneavoastră ia și alte medicamente, ar putea exista interacțiuni periculoase între medicamentele de uz uman și cele de uz veterinar.
Exemplu: cimetidina de uz uman poate fi uneori folosită și la câini de talie mare, dacă aceștia suferă de un episod acut de hiperaciditate gastrică cu a cărui simptome este familiarizat și stăpânul. Dacă, însă, câinele urmează un tratament cu anticonvulsive pentru epilepsie, cum este fenobarbitalul, administrarea unui medicament de uz uman cu cimetidină fără îndrumarea unui medic veterinar, poate afecta capacitatea ficatului de a procesa fenobarbitalul, ducând la interacțiuni medicamentoase periculoase.
- Dificultate în monitorizarea efectelor secundare
Animalele nu pot comunica efectele secundare așa cum o fac oamenii, ceea ce face mai dificilă identificarea cazului în care ceva nu a mers bine, putând duce la complicații grave de sănătate înainte ca simptomele să fie recunoscute.
Exemplu: Dacă unui câine i se administrează medicamente anxiolitice, cum ar fi Xanax, acesta ar putea prezenta sedare, vărsături sau agitație, dar fără a putea comunica, este dificil să se evalueze gravitatea până când apar efecte secundare grave, cum ar fi depresia respiratorie, punând animalul în pericol de moarte.
Medicamente ce nu se administrează
- Paracetamol
Acetaminofenul (paracetamolul) este un analgezic și un antifebril utilizat pe scară largă, dar medicamentul poate fi foarte toxic pentru animalele de companie, în special pentru pisici. Chiar dacă animalul dvs. de companie ingerează o doză mică, paracetamolul provoacă leziuni ale globulelor roșii și ale ficatului și poate duce la deces dacă nu este tratat prompt. Semnele de toxicitate ale paracetamolului includ vărsături, dificultăți de respirație, letargie și umflarea feței și a lăbuțelor
- Antiinflamatoare nonsteroidiene
Alte analgezice comune sunt AINS, precum ibuprofenul (prezent în Nurofen și Ibalgin) și naproxenul (prezent în Nalgesin și Naprosyn). Dacă animalul ingerează un AINS, acesta poate suferi de ulcere gastrointestinale (GI), insuficiență renală și leziuni hepatice. Câinii sunt deosebit de vulnerabili la aceste medicamente. Simptomele includ vărsături, diaree, dureri abdominale și scaune negre, gudronate. În cazurile severe, toxicitatea AINS poate duce la insuficiență renală și chiar la deces.
- Antidepresive
Antidepresivele, printre care se numără inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și triciclicele, sunt frecvent utilizate pentru a trata depresia, anxietatea și fobiile. Acestea sunt, de asemenea, prescrise pentru animalele de companie pentru a gestiona problemele comportamentale, cum ar fi anxietatea de separare.
Cu toate acestea, dacă un animal de companie primește o doză destinată unui om adult, serotonina în exces se va acumula și va duce la apariția sindromului serotoninergic. Simptomele toxicității includ agitație, tremurături, convulsii, ritm cardiac rapid și temperatură ridicată a corpului. Fără tratament prompt, sindromul serotoninergic poate fi fatal.
- Anxiolitice
Xanax, Valium și Diazepam sunt cunoscute sub denumirea de benzodiazepinice și sunt prescrise pentru tratamentul tulburărilor de anxietate, PTSD și insomnie la om. Deși sunt folosite și în anesteziologia veterinară, dozele diferă exponențial. Dacă un animal de companie, în special unul de talie mai mică, consumă o doză umană de benzodiazepinice, acesta va intra în comă și își poate pierde viața sau poate rămâne cu sechele neurologice tot restul acesteia.
- Medicamente pentru diabet
Medicamentele pentru diabetici, precum insulina și metforminul, sunt esențiale pentru gestionarea nivelului de glucoză din sânge la oameni, dar pot fi periculoase pentru animalele de companie dacă sunt ingerate. Insulina, deși folosită și în medicina veterinară, poate provoca hipoglicemie severă (glicemie scăzută) dacă este administrată necorespunzător, chiar și în cazul în care animalul este suspect sau confirmat cu diabet, ducând la simptome precum slăbiciune, tremurături, convulsii și chiar moarte.
Metforminul, prescris de obicei pentru diabetul de tip 2, poate provoca vărsături, letargie și dificultăți de respirație dacă un animal îl consumă. Ambele medicamente pot duce la complicații fatale pentru animale, ceea ce explică importanța păstrării acestora în locuri sigure.
Cazuri de urgență
Sunt situații în care anumite medicamente formulate pentru oameni pot fi folosite până a ajunge într-un cabinet veterinar. Este important să nu se abuzeze de această informație și aceste medicamente să fie folosite exclusiv în cazuri urgente. Printre acestea se numără:
- Cărbune activ – administrat după provocarea vomei în urma ingerării unei substanțe toxice sau unui aliment toxic (precum ciocolata), sau imediat dacă voma nu se poate produce. Cărbunele activ reduce considerabil absorbția substanței toxice la nivel intestinal. Se poate administra mai mult de un comprimat în funcție de cantitatea toxică ingerată. Cărbunele activ trebuie administrat chiar dacă s-a produs voma.
- Apă oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) – dacă este necesară inducerea vomei, se poate folosi un sfert de linguriță (pisici) până la o linguriță (câini de talie mare) de apă oxigenată. Acțiunea nu se repetă dacă nu a avut efect din prima administrare, însă imediat după se va administra cărbune activ.
- Baneocin, Diprogenta – pentru leziuni curățate, pentru a scădea inflamația și a preveni suprainfecția bacteriană. A nu se folosi pe răni deschise sau hemoragipare.
- Imodium (loperamidă) – folosit în scaunele diareice. A nu se depăși doza de o capsulă. De asemenea, unele rase, precum cele ciobănești sau Border Collies pot prezenta o mutație genetică care să îi sensibilizeze la loperamidă, astfel că trebuie urmărite cu foarte mare atenție efectele secundare. Nu se administrează niciodată pisicilor.