Anafilaxia este o reactie alergica exagerata cauzata de un raspuns exacerbat al sistemului imun la contactul cu un antigent si apare brusc din momentul in care s-a luat contact cu agentul cauzator. Aceasta reactie are ca rezultat consecinte sistemice potential amenintatoare de viata, cum ar fi disfunctia digestiva, cardiovasculara, respiratorie si/sau a sistemului nervos, care poate duce la insuficienta de organ si deces. Simptomele tipice ale anafilaxiei includ prurit, inflamatia gatului si hipotensiune. Se manifesta hipersensibilitatea imediata sau de tip I. In mod obisnuit, boala este cauzata de muscaturi si intepaturi de insecte, alimente si medicamente.
Simptomele de anafilaxie la caini si pisici
Semnele de anafilaxie pot fi clasificate in functie de sistemul de organe afectat: cutanat, respirator, cardiovascular sau digestiv. Acestea sunt cele mai intalnite, dar, in unele cazuri, pot fi afectate si sistemele nervos si cel ocular.
Cele mai frecvente semne clinice cutanate sunt:
- eritem (roseata sub forma de pete care apare pe piele)
- urticarie (eruptii sub forma de basici rosii sau albe)
- prurit (mancarime intensa a pielii)
- angioedem (extravazare de lichid sub piele sau mucoase)
Semnele respiratorii intalnite sunt determinate de aparitia edemului laringian si faringian, bronhoconstrictie si secretie crescuta de mucus. Acestea sunt:
- dispnee
- bronhospasm
- stridor (zgomot suierator al respiratiei)
- tahipnee
- tuse
In cazul sistemului cardiovascular, hipotensiunea arteriala este semnul primar. Auscultarea poate dezvalui aritmii cardiace. Pot exista si semne precum:
- mucoase palide/cianotice
- timp de reumplere capilara crescut
- puls scazut
- hipotermie
Semnele digestive (gastro-intestinale) sunt, in principal:
- greata
- varsaturi
- diaree cu sau fara sange
Cauze si factori de risc
Orice agent poate determina socul anafilactic. Cele raportate frecvent includ: veninuri, produse pe baza de sange, vaccinuri, alimente si medicamente.
Ca factori de risc, expunerea anterioara (sensibilizarea) creste sansa ca animalul sa dezvolte o reactie alergica.
Diagnosticul socului anafilactic
Deoarece manifestarile clinice a socului anafilactic pot avea o exprimare foarte variabila, anafilaxia poate fi dificil de diagnosticat. Diagnosticul se bazeaza, in primul rand, pe un istoric detaliat si pe prezentarea clinica a animalului.
Medicul veterinar va pune intrebari pentru a determina daca animalul dumneavoastra de companie are istoric de alergii si reactii de hipersensibilitate, daca recent a petrecut timp in aer liber, daca a ingerat un alergen alimentar cunoscut de dumneavoastra sau daca a fost intepat de o insecta (albina de exemplu). De asemenea, este important sa cunoasca si timpul scurs dintre expunere si aparitia simptomelor. Multe boli pot provoca simptome similare, asa ca este importanta o anamneza cat mai amanuntita. In plus, rezultatele examenelor fizice si modificarile analizelor de sange si ale ecografiei pot creste suspiciunea clinica de anafilaxie. Nu exista un test specific pentru anafilaxie, astfel ca este diagnosticata pe baza suspiciunii clinice ridicate dupa coroborarea tuturor informatiilor din istoric, examen fizic si diferite examene.
In unele circumstante, poate fi observata o zona care prezinta o intepatura sau o zona care inconjoara o muscatura cu eritem sau umflare la nivel local. Acestea sunt de obicei patognomonice pentru anafilaxie, dar nu vor aparea in toate cazurile.
Se mai pot observa modificari la examenele de laborator, dar acestea nu sunt intodeauna prezente. Ele pot include: trombocitopenie, hemoconcentratie, anemie, leucocitoza, enzime hepatice crescute (cel mai frecvent ALT – alaninaminotransferaza), hiperbilirubinemie, azotemie, hiperlactatemie si timpi de coagulare usor crescuti.
Totodata, este folosita si ecografia AFAST (Abdominal Focused Assessment Ultrasonography for Trauma) deoarece „semnul halo” al vezicii biliare (edemul peretelui vezicii biliare) poate aduce detalii importante in confirmarea diagnosticului. Pacientii pot prezenta, de asemenea, hemoabdomen care poate fi diagnosticat cu ajutorul ecografiei.
Diagnosticul diferential se face fata de:
- astm bronsic sever
- feocromocitom (tumoare endocrina a medulosuprarenalei)
- evenimente vasodepresoare (episoade vasovagale)
- mastocitoza sistemica
- sincopa
- eveniment tromboembolic
- hemoabdomen netraumatic
Tratamentul socului anafilactic
Anafilaxia este o urgenta care pune viata in pericol si recunoasterea prompta este vitala pentru a incepe tratamentele salvatoare cat mai curand posibil. Tratamentul agresiv trebuie initiat inainte de efectuarea diagnosticului, deoarece deteriorarea rapida a starii animalului este intalnita frecvent. Tratamentul implica mai multe medicamente pentru a aborda direct socul si raspunsul imun.
Obiectivele tratamentului vizeaza stabilizarea starii pacientului si includ stabilirea unei cai respiratorii prin care animalul sa poata respira, dar si acces vascular pentru terapia cu fluide si administrarea de epinefrina. In functie de severitate, managementul cailor respiratorii poate necesita oxigen suplimentar, intubarea traheala sau traheostomia. Ventilatia mecanica poate fi necesara la pacientii sever afectati cu cai respiratorii edematoase, edem pulmonar sau bronhoconstrictie.
Accesul vascular este esential pentru administrarea fluidoterapiei si a medicamentelor. Terapia agresiva cu fluide trebuie ghidata pe baza parametrilor cardiovasculari ai pacientului. Epinefrina este medicamentul de electie si principalul tratament pentru anafilaxie, deoarece amelioreaza bronhoconstrictia, sustine tensiunea arteriala, inhiba degranularea in continuare a mastocitelor, imbunatateste contractilitatea si ritmul cardiac si imbunatateste fluxul sanguin al arterei coronare.
Dozele recomandate de epinefrina sunt:
- 0,02–0,04 mg/kg prin tub endotraheal
- 0,2–0,5 mg (doza totala) SC sau IM
- 0,01–0,1 mg/kg IV
- 0,05 mcg/kg/min CRI (constant rate infusion = administrare in rata continua)
Terapia adjuvanta pentru anafilaxie include utilizarea de antihistaminice, glucocorticoizi si masuri suplimentare de sustinere, dupa cum este necesar pentru managementul hipotensiuneii arteriale, edem pulmonar, bronhoconstrictie si aritmii. Desi antihistaminicele si glucocorticoizii sunt prea lente pentru a fi de ajutor in managementul initial, ele joaca un rol important in prevenirea reactiilor de faza tardiva si a complicatiilor cauzate de mediatorii secundari.
Antihistaminicele folosite si dozele acestora sunt:
- Famotidina: 0,5–1 mg/kg IV
- Ranitidina: 0,5–2,5 mg/kg IV
- Difenhidramina: 1–4 mg/kg IM (caini); 0,5 pana la 2 mg/kg IM (pisici)
Glucocorticoizii folositi si dozele acestora sunt:
- Dexametazona: 0,1–0,5 mg/kg IV
- Prednison: 0,5–1,0 mg/kg PO (oral)
Bronhodilatatoarele, cum ar fi aminofilina si albuterolul inhalat sunt necesare daca bronhospasmul persista in ciuda administrarii de epinefrina.
- Albuterol: 1 pana la 2 pufuri prin inhalator; poate fi administrat pana la fiecare 15 minute ca inhalator de 90 g/puf, pana la 3 doze
- Aminofilina: 5–10 mg/kg IM sau lent IV
Utilizarea vasopresoarelor trebuie luata in considerare atunci cand epinefrina si resuscitarea cu lichide nu reusesc sa imbunatateasca tensiunea arteriala. Vasopresorii actioneaza pentru a creste contractilitatea miocardica si pentru a provoca vasoconstrictie. Aceste efecte pot ajuta la contracararea vasodilatatiei si a disfunctiei miocardice care apar in timpul unei reactii anafilactice.
- Noradrenalina: 0,01–1 mcg/kg/min IV CRI
- Dopamina: 5–10 mcg/kg/min IV CRI
Anticolinergicele sunt utile pentru pacientii cu bradicardie persistenta la care epinefrina nu ajuta la tratamentul bronhospasmului.
- Atropina: 0,02–0,04 mg/kg IV
Resuscitarea cu fluide este vitala, deoarece in cateva minute de la o reactie severa, o parte semnificativa a volumului sanguin extravazeaza din patul vascular. Este necesara administrarea a unor volume de resuscitare de cristaloizi pentru a preveni colapsul cardiovascular.
- Cristaloizi: bolusuri de 10 pana la 20 ml/kg timp de 5 pana la 15 minute; aceasta se poate repeta pana la 90 ml/kg (caini) sau 60 ml/kg (pisici)
- Coloizi: 5-ml/kg bolus; aceasta se poate repeta pana la 20 ml/kg
Si oxigenul are o importanta in tratamentul socului anafilactic, deoarece acesta poate provoca scaderea capacitatii de transport al oxigenului. Oxigen cu flux mare (prin masca de fata, canule nazale, oxigen sub forma de cusca sau tub endotraheal) trebuie administrate
tuturor pacientilor care prezinta simptome respiratorii sau hipoxie. Cei care sunt instabili hemodinamic pot beneficiaza si de suplimentarea cu oxigen pana cand orice semn de detresa respiratorie se rezolva.
Transfuzia de sange poate fi, de asemenea, necesara in unele cazuri in care pacientii dezvolta probleme de coagulare, hemoabdomen sau posibil CID (coagulare intravasculara diseminata) si, ocazional, transfuzia de plasma este indicata pentru a trata sangerarile in desfasurare.
Daca semnele animalelor sunt depistate din timp si se instituie un tratament prompt, in general, acestea se vor recupera complet dupa socul anafilactic, fara consecinte negative. Cu toate acestea, trebuie sa aveti in vedere luarea unor masuri pentru a evita reaparitia incidentului, inclusiv modificarea dietei, a medicamentelor si a stilului de viata. Astfel, daca sunteti in cazul in observati ca animalul dumneavoastra are asemenea simptome si le puteti asocia cu un potential soc anafilactic, nu amanati niciun minut pentru a apela la un medic veterinar, viata acestuia depinzand de urgenta instituire a tratamentului.
Referinte:
- Shmuel DL, Cortes Y. Anaphylaxis in dogs and cats. J Vet Emerg Crit Care 2013; 23 (4): 377-394.
-
blog.oncurapartners.com/blog/ultrasound-findings-in-anaphylaxis-what-the-gallbladder-can-tell-us
-
www.mspca.org/angell_services/anaphylaxis-in-dogs-and-cats/