Tularemia, cunoscuta si sub numele de „febra iepurelui” („Rabbit Fever”), este o boala infectioasa zoonotica (se poate transmite de la animal la oameni) de origine bacteriana intalnite cel mai des in populatiile de lagomorfe: iepuri, dar si alte rozatoare. Aceasta boala este determinata de bacteria Francisella tularensis, care atunci cand ajunge in sange produce toxine, responsabile de semnele clinice asociate. Bacteriile supravietuiesc in organism prin crearea unor mase similare cu tumorile din ficatul animalului. Cu toate ca este cel mai intalnita la rozatoare, tularemia poate infecta o varietate de animale, inclusiv pisicile si cainii, mai ales aceia care pot avea un contact, chiar si indirect cu animalele salbatice.
Surse de infectare
Exista mai multe moduri prin care un animalele de companie se pot infecta cu tularemie, printre care:
- Mancand un iepure sau un alt rozator infectat sau prin contactul cu secretiile si excretiile acestora
- Ingerarea apei contaminate
- Fiind muscati sau zgariati de un animal deja infectat
- Fiind piscati de tantari, muste, capuse, purici, acarieni
- Inhalarea bacteriilor aerosolizate (cu ajutorul aerului) – rata mare de infectie, in acest caz
- Prin contact piele pe piele
Cu toate acestea, contactul cu animalele salbatice infectate este cea mai comuna sursa a acestei boli. De obicei, cainii contracta tularemie mai des in lunile de vara, odata cu cresterea populatiilor de capuse si caprioare. Sezonul de vanatoare a iepurilor iarna este o alta perioada populara.
Perioada de incubatie pentru tularemie este de aproximativ 2-7 zile. Aceasta inseamna ca simptomele tularemiei devin, de obicei, evidente la 2-7 zile dupa expunerea la boala.
Simptome
Simptomele tularemiei pot varia in functie de animal: unii trec prin boala fiind asimptomatici (fara semne clinice de boala), iar altii pot avea avea o varietate de simptome precum:
- Debut brusc de anorexie, letargie, febra (40–41◦C), scaderea apetitului
- Deshidratare, sialoree (secretie crescuta de saliva), emeza (voma), diaree
- Limfonoduri (submandibulare si cervicale) marite in volum
- Abdomen sensibil (dureros)
- Conjunctivita
- Tuse, secretii nazale, stranut
- Pete albe multifocale sau ulcere de-a lungul arcurilor glosopalatine si a limbii
- Icter
Diagnostic
Anamneza, examenul fizic complet, testele de laborator si intr-o mica masura imagistica pot crea o imagine completa pentru se putea diagnostica un animal infectat.
Istoricul urmareste informatii precum: calatorii recente, contactul cu alte animale (mai ales salbatice), activitati in aer liber (plimbari prin paduri, insotirea la vanatoare de catre caini) si nu in ultimul rand semnele clinice observate.
In cazul hemoleucogramei, biochimiei si analizei urinii, manifestarile sunt variabile si pot include leucocitoza sau panleucopenie, trombocitopenie, cresterea activitatii serice a aminotransferazei si a fosfatazei alcaline, hiperbilirubinemie, hiponatremie, hipoglicemie, bilirubinurie si hematurie.
Prin examenul citologic al limfonodurilor hiperplazice, in cursul avansat al bolii, pot fi observate macrofage si neutrofile degenerate. Detectarea directa de pe lamele citologice poate fi obtinuta prin coloratii cu anticorpi imunofluorescenti sau imunoperoxidaza.
Prin examenul imagistic, prin ecografie si/sau radiografie se pot observa: hepatomegalia, splenomegalia, limfadenomegalia abdominala si continutul plin de lichid al anselor intestinale.
Diagnosticul definitiv este posibil doar prin cultura bacteriana. Cultivarea necesita medii speciale si toate masurile de biosecuritate atunci cand se manipuleaza tesuturile infectate (nu trebuie sa uitam ca este o zoonoza).
Tularemia poate fi diagnosticata si prin testarea PCR, care cauta cantitati mici de ADN de Francisella tularensis in sangele sau tesuturile animalului.
Probele pentru culturi si investigatii PCR ar trebui, de preferinta, sa fie obtinute inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice.
Diagnosticul diferential se face fata de orice boala acuta manifestata prin limfadenopatie (marirea in volum a limfonodurilor) acuta, stare generala de rau si ulceratie orala. Cateva boli pentru excludere sunt:
- Pseudotuberculoza (Yersinia pseudotuberculosis) – de obicei mainfestata prin varsaturi si diaree
- Babesioza, Theilerioza
- Calicivirus la pisici
- Virusul imunodeficientei feline
- Toxoplasmoza la pisici
Tratament
Tratamentul trebuie initiat cat mai rapid posibil, mai ales in cazul pisicilor pentru ca procentul de mortalitate este foarte ridicat in cazul acestora. Fiind o bacterie, cea care cauzeaza tularemia, se va institui antibioterapia. Se recomanda amoxicilina 20 mg/kg oral la fiecare 8 ore timp de 5–7 zile sau 20 mg/kg intramuscular sau subcutanat o data la 12 ore timp de 5 zile in asociere cu gentamicina 4,4 mg/kg intramuscular sau subcutanat o data la 12 ore si apoi la o data la 24 ore pana la un raspuns clinic sau pana la 7 zile.
Este necesar ca atunci cand va ingrijiti animalul de companie sa limitati contactul strans cu acesta si cu secretiile acestuia. Evitati sa il lasati sa va linga, mai ales pe fata. Purtati manusi daca trebuie sa curatati urina, fecalele sau orice alte secretii si excretii pe care le elimina acesta. Incercati, pe cat posibil, sa va splati pe maini cat mai des dupa interactiunile cu animalutul, pentru a limita posibilitatea ca si dumneavoastra sa va infectati.
Referinte:
- Kwit, Natalie A et al. “Francisella tularensis infection in dogs: 88 cases (2014-2016).” Journal of the American Veterinary Medical Association vol. 256,2 (2020): 220-225. doi:10.2460/javma.256.2.220