Uleiurile esențiale reprezintă un subiect de maxim interes în ultima perioadă, ele fiind folosite din ce în ce mai mult. Dincolo de beneficiile pe care le aduc, trebuie să știi că anumite uleiuri esentiale pot fi toxice sau dăunătoare pentru animalul tău de companie. Iar acest lucru nu presupune doar contactul direct cu pielea sau blănița ci și inhalarea sa ca urmare a existenței unui difuzor de uleiuri esențiale în camera în care acesta se află.
Ce sunt uleiurile esențiale?
Uleiurile esențiale sunt componente organice, volatile din plante care dau gustul și aroma acestora. Acești compuși se găsesc în rădăcini, semințe, nuci, frunze, etc. Sunt considerate volatile deoarece moleculele lor au capacitatea de a trece rapid din stare lichidă sau solidă în stare gazoasă. Această proprietate este cea care face posibilă aromoterapia. Atunci când o sticluță cu ulei esențial este deschisă, mirosul se poate simți imediat deoarece moleculele ies din sticlă sub formă de gaz.
Uleiurile esențiale și câinii
În ultimii ani, a putut fi observată o creștere a toxicității uleiurilor esențiale în cazul câinilor datorită dorinței deținătorilor acestora de a avea o abordare holistică, apelând la remedii naturale. Pentru câini, cele mai toxice uleiuri esențiale sunt cele de Melaleuca sau Ulei de Arbore de ceai (Tea Tree), Pin, Wintergreen, Scorțișoară, Ylang-ylang și Scorțișoară.
Uleiul esențial de arbore de ceai este cel mai cunoscut ulei esențial ce este considerat a fi toxic pentru câini. El provine din frunzele arborelui de ceai Australian. Expunerea câinelui la acest ulei se face prin aplicarea sau administrarea de ulei esențial de arbore de ceai concentrat în vederea tratării unor probleme de piele sau a unor paraziți externi. Atât absorbția prin piele cât și administrarea orală sunt toxice pentru un câine. Trebuie menționat că nu vorbim de această toxicitate și în cazul diferitelor șampoane pentru câini ce au concentrații foarte reduse de ulei de arbore de ceai. Produsele concentrate sunt cele care ridică probleme.
Uleiurile esențiale și pisicile
În cazul pisicilor, cele mai frecvente intoxicații se datorează următoarelor uleiuri esențiale: Wintergreen, Sweet birch, Lămâiță, Pin, Ylang Ylang, Mentă, Scorțișoară, Pennyroyal, Eucalipt, Oregano și Lavandă. Pisicile cu probleme respiratorii precum astmul sau cu predispoziție la alergii pot fi afectate mult mai rapid.
Care sunt simptomele intoxicației cu uleiuri esențiale?
Printre simptomele ce arată o potențială intoxicație se regăsesc:
- Mirosul de uleiuri esențiale în blană, respirație sau vomă;
- Dificultăți de respirație;
- Oboseală;
- Năsuc uscat;
- Dificultăți de mers;
- Slăbiciune;
- Stare de vomă;
- Înroșire a limbii sau pielii;
- Tremor muscular.
Ce trebuie să fac dacă animalul meu de companie prezintă aceste simptome?
Ca și în cazul otrăvirii la oameni, cheia în cazul intoxicării cu uleiuri esențiale este reacția rapidă. Contactează imediat un specialist pentru o vizită de urgență la domiciliu și pentru a-i putea administra animalului tău de companie cel mai potrivit tratament. De asemenea, ține cont de următoarele sfaturi:
- Dacă uleiul încă mai este pe piele sau blăniță, curăță-l imediat;
- Nu oferi niciun fel de tratament fără aprobarea medicului veterinar;
- Arată uleiul esențial medicului veterinar pentru a ști exact cu ce se confruntă.
Pisica noastra a dezvoltat probleme respiratorii si rinita alergica de la betisoare parfumate si uleiuri esentiale, niciodata nu vom mai folosi parfumuri si uleiuri in preajma lor.. de fiecare data cand ma dau cu parfum pisica incepe sa stranute si nu se mai opreste